Lupta dintre colonişti şi indianul Norul Roşu, exemplul perfect de coliziune între două culturi total diferite
Adunându-se în jurul unui şef de trib Lakota, pe nume Norul Roşu, în perioada 1866-1868, băştinaşii erau determinaţi să elibereze teritoriul de colonişti, declarând război Statelor Unite şi aliaţilor săi, scrie War History Online.
Într-o manieră tipică, forţele băştinaşe au început o campanie de lupte de gherilă şi ambuscade ale convoaielor de colonişti, atacând căruţele izolate şi avanposturile militare. Un astfel de exemplu este Wagon Box Fight din 2 august 1867. Având loc lângă Fortul Phil Kearney, bătălia a fost un exemplu clasic de luptă între indigenii americani şi soldaţii Statelor Unite.
Cu o noapte înaintea bătăliei, coloniştii au format o tabără pentru a proteja animalele la şase mile (circa 10 kilometri) vest faţă de fort, folosind cutii din lemn din căruţele lor pentru a forma o îngrăditură primitivă pentru animale.
Îngrăditura, situată aproape de pădure şi de corturile coloniştilor, avea şi o rezervă însemnată de muniţie, astfel că, în cazul unui atac, lucrătorii puteau folosi îngrăditura ca punct de apărare. Cu o zi înainte, a avut loc o luptă între armată şi amerindieni, iar ca rezultat, soldaţii urmăreau orizontul pe măsură ce ziua devenea noapte.
Deşi oamenii nu au văzut nimic, un soldat prezent în acea zi a observat agitarea câinilor în zona unuia dintre dealuri, ceea ce sugera că băştinaşii stăteau ascunşi, aşteptând să atace. Lucru care s-a şi întâmplat în dimineaţa care a urmat, în jurul orei 7.
Atacul a fost masiv, dar americanii dispuneau de noile carabine Spencer. Chiar şi aşa, fără să primească ordin, micul grup de soldaţi a reuşit să se retragă la îngrăditură. Astfel, singura apărare a soldaţilor şi a civililor erau cutiile din lemn care formau îngrăditura.
În ciuda pierderilor masive, forţele lui Nor Roşu au continuat să atace, iar apărătorii au tras în inamic până acesta şi-a adunat morţii şi s-a retras. Dar băştinaşii au revenit la scurt timp după aceea, folosind corturile ca acoperire. Fiind singura şansă a apărătorilor, aceştia au riscat şi le-au strâns, deschizând câmpul pentru foc.
Bătălia a continuat şi după-amiază, cu apa şi muniţia aproape terminate. Totuşi, băştinaşii, neobişnuiţi cu puterea şi stilul de luptă occidental, s-au retras, evitând pierderea şi mai mare de vieţi omeneşti.
O bună parte din soldaţii rămaşi au deschis focul asupra şefului de trib, dar l-au ratat. Într-un sfârşit, întăririle de la Fortul Kearney erau aproape, iar amerindienii s-au retras de-a binelea.
Deşi numărul exact de morţi nu poate fi stabilit, existând şi un dubiu că Norul Roşu a observat bătălia, o astfel de luptă este un exemplu perfect pentru tacticile folosite de băştinaşi. Rezultatul luptei este de asemenea un exemplu de ce se întâmpla atunci când amerindienii întâlneau forţele americane pregătite.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: