Descoperire MACABRĂ în timpul construirii unei autostrăzi din Marea Britanie. ”Cineva nu i-a plăcut pe cei doi bărbaţi”
Scheletele se află printre cele descoperite recent în timpul excavărilor realizate înainte de construirea unei noi autostrăzi din Marea Britanie. „Cineva probabil nu i-a plăcut pe cei doi bărbaţi”, a declarat Jonathan House, arheolog din cadrul Mola Headland Infrastructure. Conform Science Alert, Mola Headland Infrastructure a descoperit obiecte care au o vechime de 6.000 de ani.
Cele două schelete nu au fost studiate până în prezent, dar conform specialiştilor aparţin perioadei Imperiului Roman sau începutului perioadei Angliei anglo-saxone. Cele două cadavre au fost îngropate în linie dreaptă cu capetele în direcţii diferite, unul faţă de celălalt, şi cu părţile inferioare ale membrelor amplasate lângă braţe. Ambele cranii erau distruse parţial, însă nu se ştie momentan dacă rănile au fost provocate înainte de moarte sau au fost distruse de trecerea timpului.
De asemenea, specialiştii susţin că este dificil de determinat dacă bărbaţii au murit din cauza violenţelor sau corpul le-a fost repoziţionat după ce au decedat. Însă până acum dovezile prezintă faptul că nu au avut o moarte prea frumoasă. „A fost realizată amputaţia pentru ca ei să nu poată ieşi din mormânt”, a declarat arheologul Kasia Gdaniec, din cadrul Cambridge County Council.
Un alt schelet a fost descoperit la 50 de metri de celelalte două. De fapt, doar trunchiul acestuia a fost găsit, nefiind descoperite urme ale membrelor sau pelvisului. Locul nu prezintă urme ale unei aşezări permanente romane, aşadar specialiştii consideră că ar fi fost utilizat ca tabără de romanii ce se îndreptau către Zidul lui Hadrian.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: