CM 2018. Cum a evoluat mingea şi cele mai importante momente din istoria Campionatului Mondial de Fotbal – Galerie Foto
Primul campionat din istoria Cupei Mondiale de Fotbal a fost organizat în Uruguay în 1930. În acel moment, doar patru ţări din Europa au călătorit peste ocean, printre ele fiind şi România. Pentru naţională, călătoria până în Uruguay a fost plină de aventuri, atât în timpul plecării, cât şi atunci când s-au reîntors în ţară. Una dintre poveştile vremii, ce a circulat şi prin presă, îl avea ca protagonist pe unul dintre jucători: Feraru. El s-ar fi îmbolnăvit în drumul spre România şi ar fi avut nevoie de îngrijire medicală. De aici a pornit şi zvonul conform căruia fotbalistul care jucase în finala Campionatului Mondial de Forbal ar fi murit, poveste crezută chiar şi de mama lui Feraru. Tot aceeaşi poveste spune că în timp ce mama fotbalistului pregătea coliva pentru pomamă, Feraru a ajuns acasă, iar mama sa a leşinat.
De la prima ediţie din 1930, Campionatul Mondial de Fotbal s-a desfăşurat o dată la patru ani şi a fost marcat de evenimentele istorice şi politice ale vremurilor. În cadrul Cupei Mondiale din 1938, organizată în Franţa, au fost resimţite tensiunile dintre ţările participante şi iminenţa izbucnirii unui nou război mondial. Cu câteva luni înainte de începerea Campionatului Mondial de Fotbal, Germania anexase Austria de unde a preluat şi mare parte dintre jucătorii din Wunderteam (echipa naţională a Austriei). Chiar şi aşa, Germania a fost eliminată din primul meci de către elveţieni.
Campionatul Mondial de Fotbal din 1982, văzut în România cu ajutorul ligheanelor
Un alt moment interesant din Cupa Mondială de Fotbal a avut loc în 1982, în acel moment Televiziunea Română nu a transmis campionatul, iar majoritatea fanilor fotbalului s-au urcat pe case cu ligheane şi antene, pentru a prinde o transmisiune cât mai bună.
O altă premieră din istoria Campionatului Mondial de Fotbal a avut loc în 2002, când turneul a avut două ţări organizatoare: Japonia şi Coreea de Sud. Pe tărâm asiatic, brazilienii reuşeau să câştige cel de-al cincilea trofeu.
Însă, desigur, nu am fi putut avea Campionat Mondial de Fotbal fără unul dintre cele mai importante obiecte din cadrul meciurilor: mingea. În 1870, a fost realizată prima minge modernă de fotbal. Prin modernă înţelegem faptul că într-o minge de piele a fost introdusă o anvelopă elastică de cauciuc. Invenţia aparţine lui Richard Lindon şi putem spune, făra exagerare, că a revoluţionat sportul cu balonul rotund. Organizatorii au ţinut ca, de fiecare dată, mingea oficială a Campionatului Mondial de Fotbal sa fie mai performantă decât cele anterioare.
CM 2018 este organizat în Rusia şi se va desfăşura în perioada 14 iunie – 15 iulie pe 12 stadioane din 11 oraşe, cu 32 de echipe, împărţite în opt grupe.
Uruguay-1930
Sursa: captură Youtube/Khalid 10
Italia-1934
Sursa: captură Youtube/Khalid 10
Sursa: captură Youtube/Khalid 10