A fost descoperită o sculptură misterioasă care reprezintă un cap al unui rege israelian din perioada biblică
Artefactul de o lungime de 5 centimetri este un exemplu foarte rar de artă figurativă din Pământul Sfânt, din perioada secolului al IX-lea î.e.n. – o perioadă asociată cu regii bilbici. Conservat aproape perfect, lipsindu-i doar o parte din barbă, figura nu seamănă cu nimic din ce s-a descoperit până acum, scrie Phys.
Arheologii au dezgropat figurina în 2017 în timpul unei excavaţii la situl Abel Beth Maacah, localizat la sud de graniţa Israelului cu Libanul, lângă oraşul modern Metula.
În timpul secolului al IX-lea î.e.n., oraşul antic era situat într-o zonă de conjunctură între trei puteri regionale. Regatul aramaic, cu capitala în Damasc, aflat în est, oraşul fenician Tyr, în vest, şi regatul israelit în sud, cu capitala în Samaria.
„Această locaţie este foarte importantă pentru că sugerează că locul a trecut prin mai multe administraţii între Damasc şi Israel”, a precizat Naama Yahalom-Mack, de la Universitatea Ebraică, şi conducătoarea proiectului împreună cu cercetătorii de la Azusa Pacific University şi care recent au publicat o descriere a artefactului.
„În Epoca Fierului, dacă există artă figurativă, şi de obicei nu e cazul, este de slabă calitate. Dar aceasta este de o calitate excelentă”, a precizat Eran Arie de la Muzeul Israelian.
Figurina este realizată din faianţă, un material des folosit în figurine în Egiptul Antic şi în Orientul Apropiat.
„Individul reprezintă modul generic în care era descrisă înfăţişarea semiţilor”, a adăugat Yahalom-Mack.
Pentru că datarea cu carbon-14 nu poate oferi data exactă a creării statuii, câmpul potenţialilor candidaţi este mare. Yahalom-Mack a precizat că pot fi regii Ben Hadad sau Hazael, din Damasc, Ahab sau Jehu, ai Israelului, sau Ithobaal din Tyr, toate personajele apărând în Biblie.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
11 descoperiri arheologice care dovedesc că trecutul încă deţine multe secrete