Un schelet vechi de 2.000 de ani conţine urmele fizice ale ”torturii ce l-a ucis pe Iisus”

06 06. 2018, 09:00

This browser does not support the video element.

Scheletul a fost descoperit în urma excavărilor realizate într-un mormânt din nordul Italiei, rămăşiţele având urme ale unei „leziuni particulare” pe călcăiul drept, aspect ce sugerează că bărbatul a fost crucificat. Conform Mail Online, în ciuda faptului că romanii au practicat crucificarea timp de aproape un mileniu pe mii de oameni, dovezile acestui ritual sunt rare. 

Singurul exemplu al practicii este reprezentat de un cui de 19 centimetri descoperit în corpul unui evreu în 1968. Dovezile practicii sunt atât de rare deoarece crucile din lemn pe care le-au utilizat se dezintegrează rapid. De asemenea, piroanele ar fi avut proprietăţi magice, aşadar deseori erau furate de la victime. Oratorul roman Cicero scria că, „dintre toate metodele de pedeapsă, crucificarea era cea mai crudă şi înfricoşătoare”.

Scheletul în care a fost găsită a două dovadă a aceluiaşi ritual a fost descoperit la 60 de kilometri de Veneţia. „Importanţa descoperirii se află în faptul că este al doilea caz de crucificare documentat, din lume”, a declarat coautoarea Ursula Thun Hohenstein, din cadrul Universităţii din Ferrara. 

Specialiştii au declarat că datarea cu radiocarbon a fost imposibilă din cauza stării alterate a scheletului. Specialiştii au descoperit, însă, alături de schelet şi cărămizi romane, fapt ce sugerează că rămăşiţele ar proveni din aceeaşi perioadă. 

„Considerăm că crucificarea ar fi putut fi posibila cauză a leziunilor, însă interpretarea rezultatelor este dificilă din cauza stării în care se află oasele”, au notat specialiştii în cercetare. Bărbatul crucificat ar fi avut între 30 şi 34 de ani.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

Giulgiul din Torino relevă un detaliu important: sângele de pe el susţine teoria conform căreia Iisus a fost învelit în această pânză
 
Nu a murit Iisus pe cruce?
 
Este acesta un piron folosit pentru crucificarea lui Hristos?
 
Atentie! Crucificarea dauneaza grav sanatatii