O ”bucurie” nu vine niciodată singură! Războiul Civil American a adus cu sine câteva boli înfricoşătoare
Aşadar, boala a curmat vieţile a 65% dintre soldaţii Uniunii (partea de nord a Americii) şi 62% dintre soldaţii Confederaţiei (statele din sud), relatează War History Online.
Mâncărimea „de armată”
Această maladie nu este doar enervantă, fiind o fază avansată şi agresivă a unei iritaţii. Era dureroasă şi înnebunitoare.
„Am avut un caz rău de mâncărime… a devenit foarte rău; atât de rău încât mâinile mele erau umflate, iar degetele erau despărţite. Inflamaţiile şi băşicile veneau între ele şi împrăştiau infecţia. Abia puteam să ating ceva, atât de umflate erau mâinile mele” – Milton Asbury Ryan, soldat în război.
Unii doctori au spus atunci că era scabie, iar de multe ori acesta era cazul. Totuşi, în unele cazuri nu s-au găsit urmele acestei maladii. Orice ar fi fost, toţi credeau că lipsa igienei era un factor esenţial.
Un doctor a precizat după o încercare de a vindeca un soldat: „am folosit tratamente interne şi externe, boala încă are loc intern şi pare că va dura la nesfârşit”.
Păduchi
Păduchii simpli nu par să fie ceva ieşit din comun, mai ales în condiţiile unui război din secolul XIX, dar aceştia erau responsabili pentru purtarea unor boli letale precum tifosul. Chiar şi fără, erau enervanţi şi o sursă constantă de iritaţie pentru soldaţii care erau deja obosiţi, înfometaţi şi departe de casă. Cu siguranţă, păduchii contribuiau la moralul scăzut al acestora.
Se poate şi că mâncărimile discutate anterior să aibă ca sursă păduchii, simptomele fiind într-o mare măsură similare.
Diareea/dizenteria
O astfel de condiţie este recurentă în războaie, dar în Războiul Civil American aceasta a devenit cronică, iar în multe cazuri a durat chiar şi ani.
Diareea, mai ales pe o perioadă atât de lungă de timp, duce la o slăbire generală a corpului, la deshidratare şi la instalarea unor boli şi mai serioase. Oricum, nu lăsa energie pentru marşuri şi cu atât mai puţin pentru vieţile lor. Singura speranţă era ca inamicii să fie la fel de slăbiţi.
Dizenteria este diferită de diaree în sensul că include sânge, febră şi dureri abdominale puternice. De asemenea, dizenteria este mortală, ducând la aproape 100.000 de decese în timpul războiului.
Malaria
Malaria a afectat modul în care războiul s-a purtat. Pentru că netratată era letală, Uniunea încerca să evite sudul în timpul sezonului „cu boală” – lunile între mai şi septembrie. Malaria este răspândită de ţânţari, iar aceştia iubesc vremea caldă şi umedă din sudul Americii. Pentru a împiedica abilitatea Confederaţiei de a trata boala, Uniunea bloca importul de chinină la porturile sudice.
Încercările Uniunii de a se feri de malarie nu au fost întotdeauna încununate cu succes. Peste un milion de soldaţi ai Nordului au contractat maladia în timpul războiului.
Febra tifoidă
Unul din trei soldaţi care au contractat tifosul a murit, iar în total a fost vorba de 65.000 de oameni. Înfricoşătoare este lipsa de simptome în primă fază, ceea ce înseamnă că o carantină era imposibil de instituit. Un soldat putea să o poarte şi să o răspândească fără să ştie.
Boala este cauzată de salmonella şi are simptomele dizenteriei, adăugându-se sângerările din nas. În stare avansată, cauzează perforări ale intestinelor, hemoragie internă, encefalită şi abcese la multe organe, inclusiv la inimă şi la ţesutul osos.
„Strălucirea îngerului”
Bătălia de la Shiloh a fost urmată de două zile şi două nopţi de ploaie, iar efectele asupra soldaţilor au fost cel puţin interesante. Condiţiile umede au făcut ca rănile să strălucească (suficient de mult încât să creeze o lumină slabă în jurul lor).
Ce este şi mai interesant este că soldaţii ale căror răni străluceau au avut o rată de supravieţuire mai bună. Cum şi de ce vremea umedă a dus la acest fenomen a rămas un mister până când un fiu al unui om de ştiinţă care vizita situl frontului în 2001 şi-a pus problema dacă nu cumva strălucirea a fost cauzată de o bacterie luminiscentă pe care mama sa o studia.
A avut dreptate, descoperindu-se că este vorba despre o bacterie care se găseşte în intestinele nematodelor. Acestea se hrănesc cu alte bacterii, ceea ce a însemnat că a ajutat soldaţii împotriva altor microorganisme dăunătoare.
Pneumonia
Aceasta a fost a treia cea mai răspândită cauză a morţii în timpul războiului, fiind responsabilă pentru 24% dintre decese.
Antibioticele erau încă necunoscute, astfel încât pe măsură ce condiţia progresa, bacteria ajungea în sânge, ceea ce putea duce la moarte.
Mai rău, de obicei, tratamentele agravau boala. Unii doctori deshidratau pacientul până în punctul în care îi puneau viaţa în pericol.
Febra Chickahominy
Nu se ştie exact ce era această febră, dar presupunerile indică faptul că este vorba despre malarie, tifos sau chiar despre febra denga. Ce se ştie este că e purtată de ţânţari.
Râul Chickahominy din Virginia este înconjurat de mlaştini, ceea ce face să fie locul perfect pentru apariţia bolilor purtate de insecte. Soldaţii care au avut baza de-a lungul râului în 1862 au devenit foarte bolnavi din cauza febrei. A fost deosebită de alte tipuri de febră prin culoarea maronie a limbii.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Manevre militare suicidale care au avut în cele din urmă succes