GALERIE FOTO. Un mormânt vechi de 3.300 de ani din Egipt ascunde secretele unui război din antichitate
Iwrhya, numele generalului, şi-a început cariera în timpul faraonului Seti I, care a condus Egiptul din 1294 până în 1279 î.e.n., şi a continuat sub domnia lui Ramses al II-lea (1279 – 1213 î.e.n.), relatează Live Science.
Mormântul are mai multe camere, inclusiv capele, o curte şi o încăpere pe care arheologii au numit-o „camera statuii”. Arta în această încăpere ilustrează acţiunile militare şi relaţiile cu ţările vecine, precum importul cu vin din ţara Canaanului, care atunci se afla sub hegemonia egiptenilor. Alte imagini pot fi observate în galeria foto de mai jos.
O altă scenă ilustrează o unitate de infanterie şi care de luptă ce traversează apă cu crocodili, iar experţii egipteni precizează că scena a avut loc undeva la graniţa de sud a regatului.
Excavările vor continua, în speranţa că vor fi descoperite şi rămăşiţe umane. Aşa cum era obiceiul, un om important era îngropat alături de mulţi membri ai familiei, precum Yuppa, fiul generalului său Hatiay, nepotul acestuia, ambii apărând în inscripţii.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Arheologii au descoperit 40 de mumii şi un colier inscripţionat cu ”un an nou fericit” în Egipt
Mormântul uneia dintre cele mai importante femei din Egiptul antic tocmai a fost descoperit – FOTO
Nilometrul, dispozitivul antic care stabilea impozitele în Egipt- FOTO