După trei ani de cercetări şi controverse, misterul încăperilor secrete din mormântul lui Tutankhamon a fost rezolvat. Rezultatul nu este deloc îmbucurător
This browser does not support the video element.
În 2015, speculaţia conform căreia există spaţii goale sau încăperi secrete, ascunse în zidurile camerei mormântului, a creat multe controverse şi entuziasm, scrie Science Alert.
Egiptologul britanic Nicholas Reeves de la Universitatea din Arizona a găsit atunci dovezi care ar fi indicat acest lucru, iar un studiu efectuat în 2016 de japonezul Hirokatsu Watanabe părea să confirme existenţa unui spaţiu secret. Ministrul de Antichităţi de atunci al Egiptului, Mamdouh Eldamaty, a precizat că „suntem siguri în proporţie de peste 90% că aceste camere există”.
Probabil cel mai important aspect al potenţialei descoperiri era găsirea mormântului lui Nefertiti, mama vitregă a lui Tutankhamon.
Desigur, pentru a afla cu certitudine dacă există un spaţiu încă nedescoperit era nevoie de dărâmarea unui zid decorat, ceea ce autorităţile nu au dorit să facă până când nu erau absolut siguri că spaţiul de dincolo de zid reprezenta o cameră.
De aceea, tot în 2016, un al doilea set de scanări a fost efectuat de o altă echipă care nu a descoperit dovezi ale existenţei unor camere secrete.
Recent, un al treilea set de scanări efectuat de echipa italiană confirmă că nu există un spaţiu gol dincolo de zidurile încăperilor cunoscute ale mormântului lui Tutankhamon, iar Ministerul de Antichităţi a precizat într-o declaraţie că „s-a ajuns la concluzia, cu un grad ridicat de certitudine, că ipoteza potrivit căreia existenţa unor camere secrete sau coridoare adiacente la mormântul lui Tutankhamon nu este susţinută de datele scanării”.
Este puţin probabil ca alte studii să fie efectuate la mormânt, problema fiind încheiată.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
O descoperire care răstoarnă ce se ştia despre Tutankhamon: cine era acesta cu adevărat?
Faraonul Tutankhamon nu era în realitate un bărbat puternic
Tezaurul lui Tutankhamon: peste 110 kg de aur masiv au fost descoperite lângă faraon