”N-am murit încă!” Practica budistă ciudată în care călugării se îngropau de vii pentru a se automumifica

27 05. 2018, 00:05

Automumificarea a fost practicată, în mare parte, în prefectura Yamagata din Japonia începând cu secolul XI şi a durat până în secolul XIX, când guvernul japonez a decretat că aceasta este o formă de sinucidere asistată. Conform Vintage News, chiar şi după promulgarea decretului practica a mai fost realizată pentru o perioadă. 

Practica obscură ar fi fost predată de către călugărul Kukai, fondatorul şcolii budiste Shingon în timpul secolului IX. La două secole după moartea lui Kukai, hagiografia lui a devenit cunoscută. Aceasta propunea faptul că el nu a murit, ci şi-a indus o stare meditativă. Atunci când se va trezi, cu milioane de ani în viitor, călugărul ar fi ajutat şi alte persoane să atingă nirvana, conform hagiografiei. 

În prezent, călugării Yamagata Shington sunt printre cei mai numeroşi ce au încercat să devină Buda vii. Călugării apelau la un stil de viaţă riguros înainte de a intra în starea meditativă din mormânt, unde trăiau închişi în timp ce se transformau în mumii Sokushinbutsu. 

Înainte să se transforme în mumii, aceştia urmau anumiţi paşi şi îndeplineau anumite cicluri. De exemplu, l-a început fiecare membru urma o dietă riguroasă pentru a-şi pregăti corpul pentru proces. Primul ritual special dura 100 de zile şi era urmat de un alt ciclu de încă 100 de zile, toate menite să deshidrateze corpul şi, cel mai important, să eliminte toate bacteriile şi larvele ce s-ar putea hrăni cu rămăşiţele corpului atunci când se descompune după moarte. 

Călugării budişti nu considerau acest ritual ca fiind o formă de suicid, ci o considerau o cale către punctul suprem. Dacă cadavrul lor era găsit intact după 100 de zile însemna că ritualul a fost reuşit. Aşadar, dieta iniţială consta în fructe, apă, nuci şi seminţe ce erau strânse din munţi şi păduri. O astfel de dietă ajuta corpul să piardă grăsime şi masă musculară. În a doua fază începeau să consume rădăcini şi scoarţă de copac din pini. De asemenea, consumau şi un ceai realizat din urushi sevă a plantei toxice Toxicodendron vernicifluum. 

Ceaiul ajuta corpul să elimine paraziţii, astfel fiind prevenită descompunerea corpului. Atunci când pregătirea era completă, călugării se aşezau de vii în mormânt, unde aveau extrem de puţin loc atunci când stăteau în poziţia lotusului. În mormânt, călugărul avea un tub prin care puteau respira şi un clopot din care suna pentru a demonstra celorlalţi călugări din templu că nu era mort. Atunci când clopotul nu mai bătea, călugărul era considerat decedat. Atunci mormântul era deschis şi tubul de oxigen era îndepărtat şi mormântul era sigilat pentru încă 100 de zile. 

După această perioadă mormântul era redeschis şi cadavrul era verificat pentru urme de descompunere. Unele surse sugerează că ar fi existat 24 de astfel de mumii. Atunci când acestea erau descoperite erau scoase din mormânt şi îmbrăcate în robe, apoi amplasate în templu pentru a fi venerate. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

În urmă cu peste 150 de ani, acest medic a inventat un fluid revoluţionar de îmbălsămare fără scoaterea organelor
 
De ce egiptenii îşi mumificau morţii?
 
Poliţiştii au elucidat misterul marinarului MUMIFICAT. Acesta a lăsat în urmă o scrisoare de adio – FOTO
 
Mumificarea, un ritual practicat încă de acum 9000 de ani. Care este METODA care se mai foloseşte şi astăzi – FOTO