Un arheolog susţine că anumite părţi ale monumentului Stonehenge existau cu mult înaintea oamenilor. Explicaţia uimitoare a acestuia

13 04. 2018, 00:05

În anii ’70, se credea că aceste roci din gresie nu au apărut în mod natural în Câmpia Salisbury. Cercetătorii susţineau că oamenii care au construit monumentul au adus materialul de la Marlborough Downs, aflat la 32 de kilometri distanţă, relatează Science Alert.

Totuşi, motivul pentru care ar fi transportat stâncile la o distanţă atât de mare a rămas necunoscut – puteau să ridice monumentul în locul în care materialul se găsea.

Răspunsul „poate fi oferit” de două pietre. Spre deosebire de restul care alcătuiesc monumentul, cele două nu au fost modificate sau inscripţionate în niciun fel. Când sunt aliniate, acestea marchează orizontul când răsare Soarele în timpul solstiţiului de vară şi când apune în timpul solstiţiului de iarnă.

Dacă cele două pietre se aflau deja în acel loc, marcând poziţia Soarelui la solstiţii, situl avea o semnificaţie pentru oamenii care trăiau în apropiere în urmă cu mii de ani.

Pitts îşi leagă explicaţia de două gropi găsite în apropierea pietrelor. Lângă o piatră a găsit dovezile existenţei unei gropi mai mari, de 6 metri în diametru. Era prea mare pentru a fi săpată în scopul de a ţine piatra. Aşadar, piatra a putut fi excavată şi ridicată în sit, ceea ce ar explica existenţa gropii de lângă. „Premiza era că aceste pietre proveneau din Marlborough Downs”, a precizat Pitts. „Însă, a apărut şi ideea că pietrele pot fi locale, provenind din subsol. Dacă doreşti să mişti ceva atât de mare, trebuie să o modifici, să scapi de materialul în plus. Acest lucru sugerează că nu a fost mişcată foarte mult. Are sens întrucât piatra a fost întotdeauna în apropiere, jumătate îngropată”.

Gropile, precum pietrele, se găsesc de-a lungul unei axe a solstiţiului, iar întreaga geometrie a monumentului Stonehenge a fost contruită în jurul acestei coincidenţe apărute în mod natural.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Un monument misterios din Anglia precedă Stonehenge cu 800 de ani. ”Este complet diferit faţă de tot ce am găsit în preistoria britanică”

Povestea avocatului care a cumpărat STONEHENGE în urmă cu 100 de ani. „Soţia l-a trimis să cumpere perdele şi el s-a întors cu altceva”

De ce a fost construit Stonehenge pe locul unde se află acum? Arheologii au în sfârşit un răspuns

Originea Stonehenge-ului a fost identificată. Rezultatele cercetărilor sunt impresionante – FOTO