Istoria din spatele obiceiului de a păstra diferite lucruri în cutiile metalice de fursecuri

01 04. 2018, 19:00

Unele zvonuri sugerau că timp de ani de zile regele George al VI-lea şi-a ascuns bijuteriile într-o peşteră din Welsh. Însă, conform altor localnici, ar fi fost ascunse într-o închisoare din Devon, sub un tunel subteran.

Conform Atlas Obscura, în ianuarie, în cadrul unui documentar BBC, a fost dezvăluit faptul că regele a îngropat Bijuteriile Coroanei într-o gaură aflată lângă o ieşire secretă din castelul Windsor. Acesta nu le-a pus direct în pământ, ci le-a aşezat iniţial într-o cutie pentru fursecuri. Nici măcar regina Marii Britanii nu a ştiut că tatăl său le-a îngropat până când Alastair Bruce, un prezentator din cadrul BBC, i-a spus despre descoperire. Din câte ştia regina Elisabeta, tatăl său ţinea fursecuri în acea cutie de tablă. 

Depozitarea unor lucruri cu totul diferite faţă de prăjituri în aceste cutii de metal pare a fi un fenomen cultural. Din India până în Canada, şi chiar România, oamenii povestesc momentele în care au încercat să ”fure” un fursec din cutie, dar când au deschis-o au dat peste cu totul altceva. De la ghemuri de aţă şi ace, panglici şi obiecte valoroase ale familiei, au fost descoperite în astfel de cutii.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

Cel mai vechi obiect din Bijuteriile Coroanei britanice este o lingură
 
Cum a reuşit un ofiţer de origine irlandeză să scape nepedepsit după ce a încercat să fure cea mai de preţ comoară a Angliei
 
A fost descoperit cel mai mare diamant prelucrabil din lume
 
Ce varsta are Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii… in presedinti americani? (FOTO)