Războiul de 100 de ani a contribuit masiv la evoluţia armelor

Deşi nu a schimbat războiul, prezenţa lor a fost semnificativă, Războiul de 100 de ani fiind o etapă importantă din dezvoltarea artileriei, notează WarHistoryOnline.

Primele arme

Deşi praful de puşcă exista de o lungă perioadă de timp în estul Asiei. În Europa a ajuns în secolul XIII, aici a fost combinat cu abilitatea oamenilor de turnare a metalului şi astfel au apărut tunurile ce utilizau praful de puşcă pentru a lansa proiectilele cu o forţă uriaşă.  Englezii au apelat la tunuri în timpul domniei lui Eduard al-III-lea. Prima ilustraţie cu această armă se regăseşte într-un manuscris pregătit pentru Eduard de către tutorele său. În 1333, regăsim primele referinţe ale utilizării acestor arme în timpul asaltului de la Berswick. Însă în timpul expediţiei lui Eduard în Franţa din 1346, au devenit cu adevărat semnificative. Regele şi-a utilizat tunurile în timpul Bătăliei de la Crecy, unde au fost utilizate pentru bombardarea oraşului-port Calais.

Tunurile în asalturi

În 1375, armata franceză a asediat comuna Saint-Sauveur-le-Vicomte, fiind pentru prima oară când era utilizată o divizie mare de tunuri. Transportarea unui număr mare de tunuri către zona de război era relativ dificilă, însă pe englezi acest lucru nu i-a oprit. În timpul asediului din 1415, regele Henric al-V-lea a utilizat artileria pentru a distruge Harfleur. Doi ani mai târziu, în cronicile Brut se scria că regele a adus arme demne de un rege, astfel că acestea au devenit în timp un semn al statutului regal. Prin utilizarea lor au fost capturate cu succes regiunile Caen, Falaise şi mai târziu Rouen. În mare parte, armele  au fost decisive în astfel de asalturi deoarece zidurile fortificate nu erau proiectate să reziste la o astfel de forţă. Erau înalte şi subţiri pentru a împiedica oamenii să le treacă, însă erau vulnerabile în faţa tunurilor. 

Tunurile pentru apărare

Deşi erau departe de forma actuală, tunurile puteau fi utilizate şi pentru apărare. Amplasate pe zidurile cetăţilor, acestea puteau fi utilizate pentru distrugerea invadatorilor.  Acestea au fost integrate în sistemul de apărare al oraşelor din Franţa şi Anglia din 1339, înainte ca Eduard al-III-lea să demonstreze forţa lor. Până în 1378 acestea au fost integrate în fortăreţele din Canterbury şi Southampton. 

Până în secolul XV, utilizarea tunurilor pentru apărare nu a devenit numai un lucru normal, ci necesar. 

Tunurile pe câmpul de luptă

Utilizarea tunurilor în timpul asalturilor era mult mai uşoară. În aceste confruntări statice puteau fi aşezate într-un anumit punct fără a exista teama că inamicii le vor distruge sau fura. Deşi erau grele şi dificil de transportat, au fost utilizate şi pe câmpul de luptă. Englezii şi-au sărbătorit victoria de la Cecy prin salve de tun.  Mulţi dintre soldaţii francezi probabil că nici nu auziseră până în acel moment vuietul tunului. 

De la început până la sfârşit, dezvoltarea rapidă a armelor cu praf de puşcă a jucat un rol important în Războiul de 100 de ani. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: