Cele mai crunte genociduri ale Japoniei din Al Doilea Război Mondial. Într-un hotel au făcut centru pentru violuri. ”Dacă nu decapitam pe cineva, nu mă simţeam bine. Fizic, aveam nevoie să mă reîmprospătez”
Unii dintre aceşti comandanţi şi ofiţeri încă mai sunt respectaţi, fiind consideraţi eroii poporului japonez, relatează War History Online.
Mai jos sunt relatate zece astfel de situaţii în care trupele japoneze şi-au dovedit cruzimea faţă de inamici.
Masacrul de la Parit Sulong
În luna ianuarie a anului 1942, membrii Diviziei a opta australiene şi ai Brigăzii 45 de Infanterie indiene erau depăşiţi numeric şi începeau să se retragă. Lângă podul de la Parit Sulong, au fost înconjuraţi de japonezi, care aveau superioritate numerică şi erau aprovizionaţi.
După două zile de lupte crâncene, australienii şi indienii au rămas fără muniţie şi hrană. Soldaţilor care încă mai erau capabili li s-a ordonat să se disperseze prin junglă şi să se îndrepte spre liniile aliate. Circa 150 de australieni şi indieni erau prea răniţi să se mişte, iar singura lor opţiune era să se predea. Unele relatări spun că 300 de soldaţi aliaţi au fost luaţi prizonieri.
Mai multe mărturii confirmă că trupele japoneze i-au bătut pe soldaţii răniţi, i-au legat cu sârmă, i-au pus la marginea podului şi au executat doar unul dintre ei. Căderea acestuia i-a tras pe restul în râu şi toţi au murit înecaţi. Corpurile celor executaţi au fost arse.
Incidentul navei Shinyo Maru
Acest incident a avut loc pe 7 septembrie 1944 şi a implicat nava SS Shinyo Maru, o navă de transport care ducea circa 750 de prizonieri de război la Manila. Aceste vapoare mai erau numite şi „navele iadului”, din cauza condiţilor extreme de la bordul lor şi a brutalităţii echipajelor.
Nava şi escorta sa au fost interceptate de un submarin american, USS Paddle, care a atacat nava, neştiind ce se află la bordul acesteia. Două torpile din patru lansate au lovit Shinyo Maru, iar aceasta a început să se scufunde.
Când a văzut acest lucru, comandantul navei a ordonat execuţia imediată a prizonierilor. Unii au reuşit să scape, dar au fost mai târziu împuşcaţi de o misiune de salvare japoneză care a venit pentru marinari. Din cei 750 de prizonieri de război, au reuşit să scape doar 82.
Lagărul de prizonieri de război Sandakan
Marşul Morţii de la Sandakan se referă la o serie de marşuri forţate care au avut loc în 1945, unde prizonierii mergeau până mureau. Lagărul a fost construit în 1942 de prizonieri britanici şi australieni.
Prima dată, prizonierii efectuau muncă silnică, construiau benzi de decolare lângă lagăr, timp în care erau bătuţi, hrăniţi extrem de modest şi nu primeau îngrijiri medicale.
Ce urma reprezenta marea oroare: strategia Marşului morţii era de a tortura prizonierii prin mutarea lor constantă pe jos, cu intenţia de a-i brutaliza şi demoraliza. La sfârşit, de epuizare, aceştia mureau.
În doar trei marşuri desfăşurate în 1945, au murit 2.345 de prizonieri aliaţi. Cei care rămâneau în urmă erau de asemenea executaţi.
Revolta Jesselton
Aceasta a fost o revoltă multietnică de pe Insula Borneo care se găsea sub ocupaţia niponă în octombrie 1943. Revolta a fost condusă de o forţă de gherilă formată din poporul indigen Suluk şi din etnici chinezi. Rebelii erau înarmaţi în principal cu suliţe şi săbii indoneziene numite parang.
Armata japoneză a zdrobit revolta, iar apoi au lansat o campanie de genocid împotriva populaţiei Suluk, ca pedeapsă pentru participarea în revoltă.
Kempeitai, poliţia secretă japoneză, a condus genocidul sistematic împotriva poporului băştinaş şi vânau restul de trupe de gherilă chineze.
Masacrul a dus la moartea a 3.000 – 4.000 de membrii ai populaţiei Suluk, aflându-se foarte aproape de exterminarea completă.
Marşul Morţii de la Bataan
Acesta seamănă cu un caz menţionat anterior şi a avut loc în Filipine în 1942. În timpul marşului de aproape 100 km de la Mariveles la Camp O’Donell, au murit circa 20.000 de soldaţi filipinezi alături de 1.600 de prizonieri de război americani.
Soldaţii au fost forţaţi să meargă în condiţii extrem de vitrege cu puţină mâncare şi apă de băut. Mulţi au murit de epuizare, căldură, dizenterie, foame şi deshidratare.
Cei care nu mureau din aceste cauze erau executaţi, sau folosiţi ca practică pentru dezvoltarea abilităţilor de mânuire a katanei de ofiţerii japonezi.
Masacrul Sook Ching
Sook Ching a fost o operaţiune militară japoneză care avea în vedere „elementele ostile” din Singapore după ocuparea oraşului. Masacrul a durat din 18 februarie până pe 4 martie 1942 şi a dus la moartea a 30.000 – 100.000 de oameni.
Deşi dovezile sunt puţine, toţi sunt de acord că genocidul a fost extrem de sângeros. Din nou, operaţiunea a fost condusă de Kempeitai. Poliţia secretă a folosit o reţea de informatori care se întâmplau să mai acuze şi persoane nevinovate.
Cei care supravieţuiau inspecţiei mergeau cu ştampila „examinat” pe feţe, braţe sau haine.
Masacrul Changjiao
Strategia aplicată de Japonia în China în timpul celui de Al Doilea Război Mondial a fost de a distruge, omorî şi tâlhări tot ce le stă în cale. În doar patru zile (9-12 martie 1943), masacrul a curmat vieţile a circa 30.000 de oameni şi a devenit cunoscut pentru campania de viol în masă care a afectat mii de femei.
Operaţiunea a fost condusă de Mareşalul Shunroku Hata, care la acea vreme era conducătorul Forţei Expediţionare din China.
Mărturia unui ofiţer japonez din Kempeitai a oferit o imagine îngrozitoare:
„Am decapitat mai mult de 40 de oameni. Astăzi, nu îi mai ţin bine minte pe toţi. Poate suna extrem, dar pot spune că dacă treceau mai mult de două săptămâni fără să decapitez pe cineva, nu mă simţeam bine. Fizic, aveam nevoie să mă reîmprospătez”.
Masacrul de la Manilla
În Bătălia pentru Manilla din februarie – martie 1945, trupele Statelor Unite şi soldaţii filipinezi avansau în oraş.
În această perioadă, pentru că pierdeau teren, japonezii sub comanda generalului Yamashita şi-au vărsat năduful pe populaţia civilă, într-o demonstraţie de nebunie a războiului. Mutilări, violuri şi masacre aveau loc peste tot, inclusiv în şcoli, spitale şi lăcaşuri de cult. Un hotel era folosit ca „centrul pentru violuri”.
Multe dintre fete aveau doar 12 – 14 ani. Numărul total estimat al victimelor a fost de 100.000, iar oraşul a fost lăsat distrus.
Construcţia căii ferate de la Burma
Munca silnică era o practică comună în timpul celui de Al Doilea Război Mondial. Calea ferată Burma, care era o rută vitală pentru japonezi în acea perioadă, a fost construită cu populaţia locală din Malaezia şi cu prizonieri de război aliaţi (britanici, olandezi, australieni şi americani). 80.000 – 100.000 de localnici şi 13.000 de prizonieri şi-au pierdut viaţa din 1943 până în 1944.
Muncitorii erau molestaţi, malnutriţi, li se refuzau îngrijiri medicale şi erau executaţi în cele mai brutale moduri.
Campania Zhejiang – Jiangxi
În 1942, forţele aeriene americane plănuiau să construiască piste de aterizare clandestine în teritoriul chinez care nu se afla sub controlul total al japonezilor. Aici trebuiau să aterizeze bombardierele lansate de pe portavionul USS Hornet din timpul raidului Doolittle.
Lucrurile nu au decurs cum trebuie, iar multe avioane au rămas fără combustibil şi s-au prăbuşit în provinciile Zhejiang şi Jiangxi.
Oamenii care au supravieţuit s-au paraşutat şi s-au ascuns printre civilii chinezi care le-au oferit adăpost. Dintre 64 care s-au catapultat, opt au fost capturaţi şi executaţi imediat de japonezi. În căutarea restului de piloţi americani, japonezii au efectuat căutari amănunţite, executând şi distrugând sate întregi.
Rezultatul a fost exterminarea a 250.000 de civili chinezi. Comandantul operaţiunii era acelaşi Shunroku Hata, omul din spatele Masacrului Changjiao.
După război, în 1948, a fost condamnat la închisoare pe viaţă, dar a fost eliberat după doar şase ani, în 1954. Până la moartea sa în 1962, a fost un personaj public respectat şi un director al organizaţiei caritabile Kaikosha, stabilită pentru a ajuta veteranii de război japonezi.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Fotografii haioase cu soldaţii din Al Doilea Război Mondial
Horace Greasley: prizonierul care a evadat de sute de ori pentru a-şi revedea iubita