Home » Istorie » FOTO. O piesă rară de şah care datează din secolul al XIII-lea a fost descoperită în Norvegia

FOTO. O piesă rară de şah care datează din secolul al XIII-lea a fost descoperită în Norvegia

Publicat: 05.02.2018
Arheologii de la Norwegian Institute of Cultural Heritage Research (NIKU), care conduc o expediţie în zona Tønsberg, au găsit o piesă cilindrică cu o înălţime de 3 centimetri şi un diametru de 2,6 centimetri inscripţionată cu motive islamice.

Chiar dacă motivele sunt arabe, nu înseamnă neapărat că a fost realizată de artişti arabi, scrie The History Blog.

„Felul în care este realizată piesa, în formă abstractă, fără figuri umane, este în concordanţă cu tradiţia islamică”, a precizat Lars Haugesten de la NIKU. „Nicio altă descoperire de la Tønsberg nu are asemenea detalii, ceea ce înseamnă că piesa este unică”.

Cercetătorii au determinat că piesa este un cavaler. Original, este numită „asb”, ceea ce în persană înseamnă „cal”. Jocul, care în arabă se numeşte shatranj, a fost adus în Europa prin Spania islamică în secolul al X-lea, iar de aici s-a răspândit pe întregul continent în doar câteva secole.

Cea mai veche piesă din Scandinavia este de secol XII şi a fost găsită în Lund, Suedia. Şi aceasta are descendenţe arabe şi are similarităţi cu cea recent descoperită. De asemenea, piesa se aseamănă cu cele peste o mie de piese descoperite la Bergen, Norvegia.

Credit: NIKU/Lars Haugesten

Motivele decorative cu puncte şi cercuri prezentate în imaginea de mai sus sunt însă o raritate, doar şase dintre cele de la Bergen sunt similare.

Tønsberg este cel mai vechi oraş din Norvegia, datând din 871 e.n., de aceea există un interes crescut pentru această regiune, fiind predispusă la multe descoperiri importante precum aceasta.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Berserkerii, cei mai aprigi dintre luptătorii vikingi. Furia şi forţa lor în luptă a fost deseori pusă pe seama forţelor demonice

Bogăţia uriaşă pe care vikingii o deţineau pe o mică insulă din Marea Baltică. Întreaga Suedie era mult mai săracă

Au fost descoperite primele dovezi ale existenţei luptătoarelor vikinge

GALERIE FOTO. Povestea uimitoare a bisericilor de lemn din Scandinavia. Nordicii le-au construit pe aceleaşi principii folosite în construirea celebrelor bărci cu care au cucerit lumea

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
OpenAI anunță îmbunătățiri la asistentul vocal ChatGPT
OpenAI anunță îmbunătățiri la asistentul vocal ChatGPT
O terapie genetică inovatoare a vindecat un tânăr de o boală cumplită
O terapie genetică inovatoare a vindecat un tânăr de o boală cumplită
Avion întors din drum după ce pilotul a realizat că și-a uitat pașaportul
Avion întors din drum după ce pilotul a realizat că și-a uitat pașaportul
Românii aleg munca la negru din cauza taxelor prea mari, arată un studiu
Românii aleg munca la negru din cauza taxelor prea mari, arată un studiu
România a depus un număr record de brevete anul trecut
România a depus un număr record de brevete anul trecut
Radiografiile toracice ajută la diagnosticul timpuriu al cancerului pulmonar
Radiografiile toracice ajută la diagnosticul timpuriu al cancerului pulmonar
Anne Rice, „Regina” romanelor cu vampiri
Anne Rice, „Regina” romanelor cu vampiri
Ron Howard, actor vedetă în copilărie, regizor consacrat la maturitate. Avere de peste 200 milioane de dolari
Ron Howard, actor vedetă în copilărie, regizor consacrat la maturitate. Avere de peste 200 milioane de dolari
Oamenii de știință au modificat o genă și au creat găini cu pene de dinozauri
Oamenii de știință au modificat o genă și au creat găini cu pene de dinozauri
Un aisberg desprins din Antarctica a scos la iveală un ecosistem nemaivăzut până acum
Un aisberg desprins din Antarctica a scos la iveală un ecosistem nemaivăzut până acum
Drama regelui Ferdinand I, războiul și un ambasador francez. „Cuvântul `Germania` nu se găsește în tratatul nostru de alianță cu România”
Drama regelui Ferdinand I, războiul și un ambasador francez. „Cuvântul `Germania` nu se găsește în tratatul nostru ...
Richard Donner, de la Superman la Armă Mortală: strategiile vizuale și emoționale ale unui maestru de blockbuster
Richard Donner, de la Superman la Armă Mortală: strategiile vizuale și emoționale ale unui maestru de blockbuster
Clisme cu miere, vindecări și tratamente primite în vis. Turismul medical este o practică veche de mii de ani
Clisme cu miere, vindecări și tratamente primite în vis. Turismul medical este o practică veche de mii de ani
Ceva ciudat se întâmplă cu oamenii care folosesc ChatGPT în exces
Ceva ciudat se întâmplă cu oamenii care folosesc ChatGPT în exces
Psihologia riscului sau cum ajungi să îți asumi decizii fără să regreți ulterior (P)
Psihologia riscului sau cum ajungi să îți asumi decizii fără să regreți ulterior (P)
Inginerii au construit un robot care îți aruncă gumă de mestecat în gură
Inginerii au construit un robot care îți aruncă gumă de mestecat în gură
Test de cultură generală. Care este țara cu cele mai multe tornade?
Test de cultură generală. Care este țara cu cele mai multe tornade?
Roverul Curiosity a descoperit cele mai mari molecule organice de până acum pe Marte
Roverul Curiosity a descoperit cele mai mari molecule organice de până acum pe Marte