Colecţia de manuscrise de la Marea Moartă poate fi îmbogăţită odată cu o nouă descoperire
Cele aproximativ 900 de manuscrise de la Marea Moartă au fost descoperite în 12 peşteri şi datează de acum aproximativ 2.000 de ani, scrie Live Science.
Au fost scrise în ebraică, aramaică şi greacă, dar cine le-a scris este încă un subiect de dezbatere printre cercetători. Mulţi experţi consideră că acestea au fost redactate de membrii unei secte iuadice numită esenieni.
Noua grotă a fost descoperită lângă celelalte 11, care au fost descoperite între 1947 şi 1956 în Cisiordania, lângă Marea Moartă.
În 2017, arheologii de la Institutul de Arheologie al Universităţii Ebraice din Ierusalim au anunţat descoperirea acestei peşteri, iar la prima vedere au precizat că aceasta a fost tâlhărită la mijlocul secolului XX. În peşteră, au descoperit doar un pergament nescris, alături de fragmente de vase, îmbrăcăminte şi o curea de piele care ar fi fost folosită pentru legarea manuscriselor.
Acum, Oren Gutfeld şi Randall Price de la Liberty University din Lynchburg, Virginia, conduc o misiune de excavare a noii peşteri.
Conform cercetătorilor, există mari speranţe că această expediţie va duce la descoperirea de noi manuscrise, întrucât în alte locuri acestea au fost găsite ascunse. Oamenii alegeau să ascundă manuscrisele mai ales în jurul anului 70 î.e.n., după ce Ierusalimul a căzut în mâinile romanilor şi între 132 şi 136 e.n., în timpul rebeliunilor.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Descoperire impresionantă lângă Marea Moartă. Au stat ascunse aproape 2.500 de ani
Misterul Manuscriselor de la Marea Moartă – în sfârşit, descifrat?