Adevăratul Tron de Fier: Marea Piramidă din Egipt ascunde un tron secret care este realizat din materialul meteoriţilor metalici
Se ştie din multe studii că egiptenii antici obişnuiau să folosească fierul meteoriţilor pentru artefacte precum pumnalul Regelui Tut, care a fost descoperit acum aproape 100 de ani, scrie The Sun.
Explicându-şi teoria, Magli a precizat că „este o posibilă interpretare, care se potriveşte cu ceea ce ştim despre religia şi tradiţia funerară a Egiptului antic din textele piramidelor. În aceste texte se spune că faraonul, înainte de a ajunge la stelele din nord, va trebui să treacă prin porţile cerului şi să stea pe tronul său de fier”.
De asemenea, anul trecut în noiembrie, savanţii au găsit o structură mare şi enigmatică în interiorul Marii Piramide. Acum, inginerii de la Universitatea Cairo construiesc un robot gonflabil care să exploreze acest spaţiu – care a rămas neatins timp de 4.500 de ani. Robotul poate încăpea în spaţii extrem de înguste, de minim 3,5 centimetri, apoi se poate umfla înapoi la dimensiuni normale de mai multe zeci de centimetri, ceea ce îl face excelent pentru explorarea unor spaţii greu accesibile care trebuie deranjate cât mai puţin posibil.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Descoperire FASCINANTĂ în Egipt, la intrarea într-un mormânt. ”Este unică şi spectaculoasă”
O catacombă cu 17 mumii a fost descoperită în Egipt. Este o ”descoperire fără precedent”