Imobilul Melnikov, singura casă experimentală acceptată în Uniunea Sovietică
Clădirea este realizată într-un stil avantgarde mai ales dacă luăm în considerare perioada în care a fost realizată. Conform Atlas Obscura, casa este alcătuită din două cercuri care se intersectează şi creează o unitate armonioasă.
Interiorul nu necesita mulţi pereţi, ceea ce însemna că nu era utilizat mult material. În cadrul structurii fagurelui de miere erau necesare cărămizi doar pentru crearea legăturilor dintre geamurile hexagonale care furnizau suficientă lumină pentru camerele uriaşe din interior.
Sursa: ahvenas/Atlas Obscura
Structura includea şi două încăperi care erau utilizate de Melnikov pentru a-şi realiza lucrările.
În 1937, Uniunea Sovietică i-a revocat lui Melnikov dreptul de a practica arhitectura. În următori ani autorităţile au încercat în nenumărate rânduri să obţină controlul asupra clădirii, deoarece deţinerea proprietăţii private era o anomalie, într-o astfel de clădire putând locui mai multe familii. Dar de fiecare dată când s-a încercat acest lucru, Melnikov a adresat o scrisoare autorităţilor locale prin care afirma că el este cel care a proiectat sarcofagul lui Lenin. Astfel, arhitectul a reuşit să locuiască alături de familia sa în casă. Locuinţa a fost transformată în muzeu, însă totul este păstrat intact în interior.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: