De ce oamenii dorm în cicluri de opt ore?
Deşi în istorie este regăsit faptul că oamenii se odihneau opt ore, aceştia nu au realizat acest lucru continuu, ci în reprize de câte patru ore, informează History.
Conform istoricului Roger Ekirch, în trecut, oamenii adormeau după lăsarea întunericului, dormeau pentru patru ore, se trezeau, stăteau o perioadă şi apoi se culcau la loc.
Scriitori precum Titus Livius, Plutarh şi Homer au avut referinţe în operele lor privind modul în care oamenii se odihneau în trecut. Însă tiparul ”odihnei bifazice” nu a rezistat în perioada modernă.
După apariţia iluminării artificiale, noaptea a devenit un moment mult mai prietenos. Din 1700, 15 ţări europene au introdus taxe pentru iluminatul stradal, fiind astfel mult mai sigur şi comod să te poţi deplasa şi pe timp de noapte.
În România, cât şi în Europa, primul oraş cu iluminat stradal a fost Timişoara. Astfel s-a întărit ideea unei singure etape de somn, în special în oraşele cu o industrie cresută. Din acel moment şi programul şcolar a devenit standard, iar din 1820, în manualele şcolare, erau texte ce îi îndemnau pe elevi să se odihnească pe parcursul unei singure etape, în timpul nopţii.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: