”Făuritorii de regi” care au schimbat cursul istoriei

List Verse prezintă o listă cu persoanele care au jucat un rol decisiv în istoria succesiunii la tron.

Richard Neville, al 16-lea Conte de Warwick

• Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
• Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?

Richard Neville, al 16-lea Conte de Warwick, a fost prima persoană din istorie care a primit denumirea de ”făuritor de regi” după ce a ajutat la detronarea a doi regi în timpul Războiului celor Două Roze. În timpul celei de-a doua jumătăţi a secolului XV, ambele case, Lancaster şi York, şi-au însuşit tronul Angliei. Acest fapt a dus la izbucnirea războaielor civile cunoscute şi cu denumirea de Războaiele celor Două Roze. 

Iniţial, Neville s-a alăturat Casei de York, condusă de Richard, al treilea duce de York. Atât ducele, cât şi contele de Salisbury, tatăl lui Neville, au murit în bătălie. Astfel, Neville şi fiul ducelui, Eduard, au devenit principalii conducători ai York-ului. În 1461, au câştigat războiul şi Eduard al-IV-lea a devenit rege al Angliei. Neville a primit atât averea tatălui, cât şi a mamei sale, dar şi nenumărate titluri. O scrisoare trimisă de guvernatorul din Abbeville către regele Ludovic al-XI-lea al Franţei exemplifica cine era cu adevărat la conducerea Angliei. ”Există doi conducători, M. de Warwick şi un altul al cărui nume l-am uitat,” scria guvernatorul. 

Garda Pretoriană

Încă din momentul în care Augustus a devenit primul împărat, Garda Pretoriană a vegheat la siguranţa acestuia. Au servit aceluiaşi scop timp de 300 de ani , iar în timp ce puterea gărzii creştea, aceasta a devenit din ce în ce mai coruptă. Deşi trebuia să-l protejeze pe împărat, garda îşi proteja în primul rând interesele. Dacă un anumit împărat era împotriva acestor interese, garda îl asasina. Printre împăraţii ucişi de gardă se numără Commodus, Caligula şi Aurelian. 

În anul 193 î.Hr. garda l-a asasinat pe împăratul Pertinax şi a scos ”la licitaţie” locul la tron. Didius Julianus a câştigat titlul, dar a domnit doar nouă săptămâni înainte de a fi asasinat. Anul 312 î.Hr a reprezentat sfârşitul gărzii, fiind dizolvată de împăratul Constantin.

Ricimer

Flavius Ricimer a fost un general care a reuşit să conducă timp de 20 de ani zona vestică a Imperiului Roman prin exercitarea influenţei sale asupra împăratului-marionetă. Ricimer nu putea prelua tronul, aşadar în timpul serviciului militar s-a împrietenit cu Iulius Valerius Maiorianus, iar în 457 î.Hr. l-a ajutat să devină împărat al Romei. Noul conducător l-a numit pe Ricimer magister militum, maestru al soldaţilor. 

După ce Iulius a fost înfrânt într-o luptă împotriva vandalilor, Ricimer a convins Senatul să se întoarcă împotriva împăratului. Membrii armatei l-au arestat pe Iulius, l-au torturat şi în cele din urmă ucis. În 461, Ricimer l-a ajutat pe Libius Severus să ajungă pe tron. După moartea lui Severus au fost necesari aproximativ doi ani pentru numirea unui nou împărat. Aşadar, imperiul din vest se afla sub comanda celui din est. Leo I-ul, împăratul din est, deţinea o influenţă mult mai mare decât cea a generalului german, astfel că cei doi au ajuns la un compromis, Leo l-a numit pe Anthemius ca împărat, iar Ricimer s-a alăturat familiei căsătorindu-se cu fiica acestuia. 

În 472, Anthemius a pierdut lupta împotriva vandalilor, fapt ce a stârnit furia lui Ricimer. În cele din urmă, împăratul a fost capturat şi decapitat .

Mihail Suslov

Timp de 30 de ani, Mihail a deţinut un rol important în partidul comunist. Sub regimul lui Stalin, Suslov a reuşit să dobândească un titlu important. În 1941 a devenit membru cu drepturi depline al Comitetului Central al Partidului Sovietic. A fost numit secretar în 1947 şi a deţinut funcţii în biroul politic din 1952. Prima încercare a acestuia de influenţare a liderului a avut loc în 1957, când Nikita Sergheevici Hruşciov se afla la putere. Suslov i-a oferit sprijinul lui Hruşciov şi l-a ajutat să-i distrugă pe vechii bolşevici. Şapte ani mai târziu, Suslov a schimbat taberele şi a jucat un rol important în înlăturarea primului secretar al ”aventurismului” politic. 

Neoficial, unele persoane au afirmat că lui Suslov i-a fost oferită conducerea Uniunii Sovietice, însă acesta a decis să deţină doar rolul de secretar secund. 

Carl Otto Morner

La începutul secolului XIX, Suedia se confrunta cu o criză a succesiunii. Regele Carol al-XIII-lea îmbătrânea şi nu avea niciun moştenitor. Acesta l-a adoptat pe Carol August, dar prinţul a murit în 1810 din cauza unui atac cerebral. Astfel au apărut îngrijorările cu privire la o posibilă invazie a împăratului Alexadru I-ul, ce ar fi transformat Suedia într-o marionetă a Imperiului Rusesc. 

Astfel, a fost numit succesor un mareşal francez susţinut de către Napoleon. În cele din urmă, o delegaţie suedeză a plecat către Paris pentru a cere sfatul împăratului. Membru junior al delegaţiei era locotenentul Carl Otto Morner. Deşi nu era un membru important, acesta l-a propus ca succesor pe mareşalul Jean Bernadotte. Mişcarea a fost considerată atât de îndrăzneaţă încât Morner se afla pe punctul de a fi arestat. La început, Napoleon a refuzat candidatura lui Bernadotte, însă după ce a reflectat asupra alegerii, liderul şi-a dat acordul. Mareşalul a preluat numele de Carol al XIV-lea şi a fondat Casa de Bernadotte, care există şi în prezent. 

Wiremu Tamihana

În anul 1850, tensiunile creşteau între triburile Maori (cunoscut şi cu denumirea de iwi) şi europenii albi (cunoscuţi şi cu denumirea de Pakeha) din Noua Zeelandă. Astfel, regele Kingitanga a încercat o unificare a triburilor iwi sub conducerea sa. În cele din urmă, liderul iwi Te Wherowhero a devenit primul rege Maori, iar un alt bărbat numit Wiremu Tamihana a fost denumit ”făuritorul de regi” de către Pakeha pentru rolul pe care la avut în cadrul evenimentelor. 

Chiar şi cu un nou regele-ales, tensiunile dintre cele două grupuri nu au încetat, ci s-au transportat în Războaiele Taranaki ce au izbucnit în 1860. 

Fraţii Sayyid

După moartea împăratului Aurangzeb din 1707, vastul ţinut ce se întindea de-a lungul subcontinetului indian a fost supus unei sucesiuni de domnii scurte aflate sub influenţa a doi curteni, Hussain şi Hassan Sayyid. 

Succesorul lui Aurangzeb a fost fiul său Mu’azzam, care a devenit împăratul Bahadur Shah. A domnit până în 1712, după ce a fost urmat de fiul său Jahandar Shah. Domnia noului împărat a fost scurtă deoarece dorea să se căsătorească cu o dansatoare. Fraţii Sayyid au decis să influenţeze ascensiunea la tron a nepotului lui Jahandarm Farrukhsiyar, care l-a înfrânt pe unchiul său la Agra şi a devnit împărat în 1713. Ambii fraţi au primit titluri şi poziţii de rang înalt la curte. 

Relaţia dintre fraţi şi noul împărat s-a deteriorat în timp, acesta înlăturându-i din poziţia de consilieri. Întregul conflict a escaladat într-un război în 1719. Fraţii Sayyid au câştigat lupta şi l-au adus la conducere pe unul dintre nepoţii lui Bahadur, Rafi ud-Darajat, ca nou împărat. 

Godwin, Earl Of Wessex

Între 1016 şi 1035, Danemarca, Norvegia şi Anglia au format imperiul Mării Nordului condus de către regele Knut cel Mare. După moartea regelui, imperiul s-a prăbuşit. În acea perioadă au apărut ”noi nobili” din obscuritate. Liderul acestuia era Godwin care a devenit primul conte de Wessex în 1020. După moartea lui Knut, fiul său, Harold Harefoot a luptat cu Alfred, fiu al lui Ethelred al II-lea cel Şovăielnic pentru tronul Angliei. Conform cronicilor anglo-saxone, Godwin împreună cu Harold l-au ucis pe tânărul prinţ. 

Harold a murit în 1040 şi a fost urmat la tron de către fratele său Harthacnut. Înfuriat de asasinare, noul rege  a decis dezgroparea cadavrului lui Harold, decapitarea acestuia şi aruncarea lui în canal. Godwin a reuşit să scape de pedeapsă, afirmând că el doar a urmat ordine. 

James Farley 

Politicianul american James Farley este cunoscut în prezent pentru scandalul de corupţie în care a fost implicat. În timp ce era directorul general al poştei, în 1933, Farley a utilizat un set de timbre pe care le-a semnat şi trmis prietenilor sub forma unui cadou. Filateliştii au denumit acţiunea ca fiind un abuz al puterii, deoarece Farley şi-a utilizat poziţia pentru a dobândi acces la un nou set de timbre, transformându-le astfel în rarităţi valoroase. 

Însă acesta a fost un singur episod, Farley era cunoscut pentru influenţa pe care a utilizat-o în timp ce era consilier al demnitarilor sau politicienilor. Însă cel mai mare succes a fost obţinerea scaunului de preşedinte pentru Franklin D. Roosevelt. 

Chanakya

Chanakya, filozof din secolul IV î.Hr., a deţinut funcţia de consilier a lui Chandragupta, ajutându-l să realizeze cel mai mare imperiu indian subcontinental. 

În perioada de domnie a lui Chanakya, India era constituită în mare parte din regate mici denumite Mahajanapada, cu excepţia regiunii nordice în care se afla regatul Magadha, condus de dinastia Nanda. Chanakya, împreună cu tânărul Chandragupta Maurya, şi-au construit o armată pentru distrugerea dinastiei care se afla la conducere. Chandragupta a reuşit să distrugă dinastia Nanda şi să devină primul conducător al Imperiului Maurya. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: