Descoperirea care îmbogăţeşte patrimoniul României: brăţara dacică descoperită la Optaşi este autentică

12 12. 2017, 10:00

Potrivit unui comunicat de presă al Muzeului Naţional de Istorie a României (MNIR), va fi organizată o conferinţă de presă prilejuită de recuperarea recentă a brăţării dacice din aur din Olt.

Conferinţa va avea loc marţi, 12 decembrie, la sediul instituţiei, şi va fi susţinută de procurorul general al României, Augustin Lazăr, de directorul general al MNIR, dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu şi reprezentanţi ai Inspectoratului General al Poliţiei Române.

„Brăţara, recuperată de curând de către Inspectoratul Poliţiei Judeţene Olt, este deosebit de importantă pentru patrimoniul naţional, fiind o piesă unicat, singura de acest tip descoperită până în prezent. Brăţara are un capăt terminat printr-o protomă în formă de cap de animal, datată în secolul I a. Chr”, se arată în comunicatul citat.

Reprezentanţii muzeului naţional mai spun că, din nefericire, piesa salvată este incompletă, fiind parţial distrusă, reconstituirea completă a piesei fiind imposibilă în acest moment. Cu toate acestea, excepţionala brăţară realizată din aur pune într-o nouă lumină civilizaţia dacică de la sud de Carpaţi, de la care, până în acest moment, erau cunoscute doar obiecte de orfevrărie realizate din argint, potrivit Mediafax.

Directorul Muzeului Judeţean Olt, Laurenţiu Guţică, spune că evenimentul de marţi confirmă descoperirea istorică de însemnătate.

„Se confirmă totul. Este brăţară autentică unică în spaţiul românesc, la Sud de Carpaţi, dar este incompletă. Are cap de animal, nu e ca celelalte”, a declarat Guţică.

Un tânăr în vârstă de 27 de ani, din comuna Optaşi, este cercetat penal după ce a găsit brăţară dacică şi nu a anunţat poliţiştii, conform prevederilor legale.

În urma examinării brăţării, poliţiştii au stabilit că aceasta este confecţionată din aur de 24 de karate, cântăreşte 108 grame, iar la unul dintre capete are reprezentat un cap de lup alungit, continuându-se cu un corp de şarpe, însemne specifice dacice.