Descoperirea sugerează modificarea istoriei, deoarece viaţa unei femei din preistorie nu era una uşoară în care stătea acasă şi realiza treburi simple, ci realiza munci fizice dificile. Science Alert notează că înainte de apariţia scrisului nu există dovezi clare care să sugereze cum era viaţa oamenilor din trecut.
”Impactul fizic şi activitatea musculară, ambele solicită osul, astfel acesta îşi schimbă forma, grosimea şi densitatea per total pentru a se acomoda presiunii,” declară Alison Macintosh, principalul autor al studiului din cadrul Universităţii Cambridge.
În studiile anterioare, oasele femeilor au fost comparate doar cu cele ale bărbaţilor din aceeaşi perioadă, ce oferea rezultate irelevante deoarece osul bărbaţilor se transformă într-un mod cu totul diferit. De exemplu, momentul tranziţiei de la viaţa de nomazi la cea de agricultori este relflectat de modificarea structurii tibiei, aceste schimbări fiind mult mai pronunţate la bărbaţi.
”Prin analizarea caracteristicilor osului unei persoane care însă se află în viaţă şi a cărui activitate fizică o cunoaştem, putem realiza comparaţii mult mai clare ale caracteristilor dintre cele două,” a declarat Macintosh.
Atât atleţi profesionişti, cât şi persoane sedentare au realizat tomografii computerizate, care au fost comparate cu osul preistoric. De asemenea au fost realizate şi modele 3D ale 89 de tibii şi 78 de oase humerus ce au aparţinut femeilor din Neolitic, Epoca Bronzului, Epoca Fierului şi cea Medievală.
Ei au descoperit că puterea din picioarele femeilor nu s-a schimbat de-a lungul mileniilor, dar braţele au devenit mult mai puternice, cu 11-16% mai puternice decât cele ale canotorilor din prezent şi cu 30% mai puternice decât cele ale persoanelor sedentare.
”Probabil acţiunea de măcinarea a grănelor prin intermediul unei mişcări repetitive a produs acelaşi efect asupra braţelor femeilor din acea perioadă precum mişcarea realizată de vâslaşi,” a afirmat Macintosh.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Ce mai mâncau oamenii preistorici? Poate nişte leneşi uriaşi!
Uneltele au fost inventate mult mai devreme decât se credea