Home » Istorie » A murit şeful mafiei siciliene, Salvatore ”Toto” Riina. Povestea bestiei din Corleone care a ordonat peste 150 de crime

A murit şeful mafiei siciliene, Salvatore ”Toto” Riina. Povestea bestiei din Corleone care a ordonat peste 150 de crime

A murit şeful mafiei siciliene, Salvatore ”Toto” Riina. Povestea bestiei din Corleone care a ordonat peste 150 de crime
Publicat: 17.11.2017
Şeful mafiei siciliene, Salvatore "Toto" Riina, a murit vineri la vârsta de 87 de ani, într-un spital penitenciar din oraşul Parma, relatează site-ul BBC News.
Supranumit „Bestia” şi „Capo di tutti capi”, Riina suferea de mai mult timp de cancer, boli de inimă si Parkinson. La începutul acestui an, el a cerut să fie eliberat din închisoare pentru a „muri cu demnitate”, o cerere care a fost respinsă.
Riina a fost în spatele unei serii de atacuri mafiote la Roma, Milano şi Florenţa în 1993, în urma cărora 10 persoane au murit. În plus, femei, copii, poliţişti, judecători, procurori şi politicieni au fost ucişi din ordinele sale în anii ’80 şi ’90.
 
Împreună cu Luciano Leggio şi cumnatul lui Riina, Bernardo Provenzano, ramura Corleone a mafiei siciliene este responsabilă de moartea a mii de persoane. Cel mai cunoscut incident a avut loc la 23 decembrie 1984, când o bombă a explodat într-un tren pe ruta Napoli-Milano, provocând moartea a 16 persoane şi rănirea altor 266, într-o atrocitate care a devenit cunoscută sub numele de „masacrul de Crăciun”.
 
Salvatore „Toto” Riina a crescut în sărăcie la periferia oraşului Palermo, capitala Siciliei. S-a alăturat mafiei din perioada adolescenţei, iar prima crimă a comis-o la vârsta de 19 ani. Pe durata numeroaselor procese în care a fost implicat, şeful Cosa Nostra nu a recunoscut nicio acuzaţie şi a susţinut că este victima unui atac al statului italian.
 
Salvatore Riina s-a născut în data de 16 noiembrie 1930 în Corleone, o localitate departe de a fi inclusă în afacerile puternicei mafii siciliene din acea vreme. Membru al unei familii extrem de sărace, în care tatăl său îşi întreţinea copiii strângând fier vechi, micul Salvatore este martorul morţii propriului sau tată atunci când bătrânul încerca să dezamorseze o bombă din timpul celui de al doilea Război Mondial. Este motivul care îl determină pe tânărul Riina să se asocieze cu mafia locală şi să înfăptuiască prima crimă în contul acestora, la vârstă de doar 19 ani. La 20 de ani execută o pedeapsa de şase ani pentru uciderea unui alt bărbat, în timpul unei dispute. „Botezul” a reprezentat doar începutul unei lungi perioade de 40 de ani de terorizare. A poliţiei, a mafioţilor şi a propriei familii.
 
Famiglia din Corleone
 
Dupa terminarea celui de-al doilea Război Mondial, când dictatura fascistă a luat sfârşit, structura mafiotă din Corleone era aproape decimată. Nu era însă timpul ca steaua norocoasă a corleonezilor să apună. Famiglia a fost repusă pe picioare de către Angelo di Carlo şi Vincenzo Collura, amândoi emigraţi în anii ’20 în Statele Unite ale Americii, reîntorşi cu un scop precis: reconstruirea familiei din Corleone.
 
Di Carlo, fost marinar în timpul războiului, avea legături puternice în politică. Dorinţa sa a fost că Navarra, care îi era văr, să fie şeful noii familii. Pentru aceasta avea nevoie de aprobarea celor mai importanţi şefi sicilieni ai momentului. Odată formalităţile îndeplinite, Navarra devine şef, Collura adjunctul său şi Leoluca Leggio, consilier. Lucrurile ar fi putut să meargă bine pentru familia renăscută din propria cenuşă, dacă cutia Pandorei nu s-ar fi deschis cândva, în trecutul foarte îndepărtat. În curând, Collura a ajuns să nu se mai mulţumească cu rolul de adjunct al şefului cel mare şi şi-a dorit puterea numai pentru el. În spatele acestuia se afla o bandă de tineri, condusă de care Luciano Leggio, nepotul lui Leoluca Leggio. Aceştia au pus la cale o conspiraţie împotriva lui Navarra cu scopul de a-l îndepărta de la conducerea clanului. Michele Navarra, denumit „Tatăl nostru”, era un om educat, puternic şi respectat de către întreaga comunitate, în ciuda activităţilor ilegale la care lua parte.

Citeşte aici continuarea poveştii lui Salvatore “Toto” Riina – Bestia din Corleone!

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Pământul ar fi putut fi devastat de explozii spațiale „invizibile”
Pământul ar fi putut fi devastat de explozii spațiale „invizibile”
Cercetătorii au descoperit că anotimpurile Pământului sunt ciudat de desincronizate
Cercetătorii au descoperit că anotimpurile Pământului sunt ciudat de desincronizate
O istorie culturală a Crăciunului, dincolo de mituri și tradiții „eterne”. Cum au apărtul cadourile, luminițele și decorațiunile?
O istorie culturală a Crăciunului, dincolo de mituri și tradiții „eterne”. Cum au apărtul cadourile, luminițele ...
Chris Rea, peste patru decenii de muzică fără compromisuri. „Mi-am început viața ca un străin”
Chris Rea, peste patru decenii de muzică fără compromisuri. „Mi-am început viața ca un străin”
Singur de Crăciun? Iată cum poți transforma liniștea într-un aliat pentru echilibrul emoțional
Singur de Crăciun? Iată cum poți transforma liniștea într-un aliat pentru echilibrul emoțional
Cum a ajuns Apărarea Aerospațială americană să-l urmărească pe Moș Crăciun timp de 70 de ani?
Cum a ajuns Apărarea Aerospațială americană să-l urmărească pe Moș Crăciun timp de 70 de ani?
Test de cultură generală. De ce aduce ghinion să lași o pălărie pe pat?
Test de cultură generală. De ce aduce ghinion să lași o pălărie pe pat?
Știința nu așteaptă: Evenimentele care au scris istorie în astronomie chiar de Crăciun
Știința nu așteaptă: Evenimentele care au scris istorie în astronomie chiar de Crăciun
Cele mai iubite băuturi de Crăciun afectează sănătatea oaselor
Cele mai iubite băuturi de Crăciun afectează sănătatea oaselor
Creierul bărbaților versus creierul femeilor: Care sunt diferențele?
Creierul bărbaților versus creierul femeilor: Care sunt diferențele?
MESAJE DE CRĂCIUN 2025. Urări speciale pentru prieteni, rude sau colegii de la serviciu
MESAJE DE CRĂCIUN 2025. Urări speciale pentru prieteni, rude sau colegii de la serviciu
Țara în care dreptul la munca de acasă ar putea deveni lege
Țara în care dreptul la munca de acasă ar putea deveni lege
Ziua în care Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost executaţi
Ziua în care Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost executaţi
Cele mai bogate familii din lume au devenit și mai bogate în anul 2025
Cele mai bogate familii din lume au devenit și mai bogate în anul 2025
Crește impozitul pe mașinile hibride din 2026
Crește impozitul pe mașinile hibride din 2026
Sfatul unui psiholog pentru Crăciun și Revelion: „Magia sărbătorilor vine din interior”
Sfatul unui psiholog pentru Crăciun și Revelion: „Magia sărbătorilor vine din interior”
Care au fost cele mai râvnite cartiere din România în anul 2025?
Care au fost cele mai râvnite cartiere din România în anul 2025?
Scanările cerebrale dezvăluie un pericol ascuns în alimentele ultra-procesate
Scanările cerebrale dezvăluie un pericol ascuns în alimentele ultra-procesate