Eşecul misiunii Apollo 1: focul fatal şi cum o catastrofă a ajutat la trimiterea primului om pe Lună
This browser does not support the video element.
NASA avea un scop grandios, stabilit de preşedintele SUA de atunci, John F. Kennedy, care în 1961 a spus că America va trimite oameni pe Lună până la terminarea deceniului, scrie Space.
Primele zboruri, Mercury şi Gemini, au fost primii paşi către acest scop, testând modul în care oamenii se comportă în spaţiu şi cum trebuie construite navele pentru a rezista acestor condiţii. Misiunile Apollo aveau scopul de a duce omul până la Lună, pentru misiuni în jurul satelitului sau pentru aselenizări.
O primă astfel de misiune a fost numită Apollo Saturn-204 sau AS-204 sau denumirea mai cunoscută Apollo 1.
Incendiul de pe Apollo 1 a reprezentat un timp dificil pentru NASA şi pentru astronauţii săi, dar îmbunătăţirile rezultate în urma accidentului au permis agenţiei să completeze restul programului fără alte evenimente. De asemenea, NASA a reuşit să trimită un om pe Lună în 1969, în timpul stabilit de Kennedy.
Astronauţii
Comandantul echipajului de trei persoane era Virgil ”Gus” Grissom, un pilot veteran în Războiul din Coreea. A fost ales în cadrul primului grup de astronauţi ai NASA, numit şi Mercury Seven. Grissom a fost a doua persoană în spaţiu a Statelor Unite, în 1961. În acea misiune, Liberty Bell 7, trapa s-a deschis pentru un motiv necunoscut în momentul aterizării, iar din această cauză,Grissom a ajuns în apă, fiind salvat ulterior. Mulţi au crezut că a fost vina astronautului, deşi acesta a negat faptul că a deschis-o.
Ed White, locotenent-colonel în Forţele Aeriene, a fost primul american care a reuşit să meargă în spaţiu, pe Gemini 4, în 1965. Imaginile cu acesta, în imponderabilitatea spaţiului cosmic, în care a stat timp de 23 de minute, sunt încă celebre şi astăzi.
Roger Chaffe era un locotenet experimentat din marină care s-a alăturat programului în 1963, dar acesta era primul său zbor în spaţiu, precizând: „cred că va fi foarte distractiv”.
Ziua fatidică
În dimineaţa testului, atunci când echipajul s-a echipat, au detectat un miros ciudat în oxigenul provenit din tuburi, iar repararea acestei defecţiuni a durat o oră. Apoi, sistemul de comunicaţii s-a stricat, făcându-l pe Grissom să strige: „Cum se ajunge pe Lună dacă nu putem vorbi între noi la câteva clădiri distanţă?”
Apoi, după rezolvarea acestei nereguli, nava a luat foc. Deke Slayton, care a supervizat selecţiile de echipaj ale NASA şi era prezent la test, a văzut flăcările albe într-un monitor care arăta nava. Echipajul s-a chinuit să iasă, iar tehnicienii s-au grăbit să ajungă la navă pentru a stinge focul. Într-un sfârşit, uşa a putut fi deschisă, dar era prea târziu.
Rezultatele anchetei şi schimbările care au avut loc
Incendiul a pornit de la o scânteie de la firele de lângă scaunul lui Grissom, iar din cauza materialelor, focul s-a extins cu rapiditate.
Apoi, trapa, care trebuia să ţină astronauţii şi atmosfera în interior s-a dovedit a fi prea dificil de deschis. Astronauţii s-au chinuit în zadar să deschidă uşa, dar presiunea din navă a sigilat uşa şi a făcut-o imposibil de deschis.
Lista de defecţiuni, circumstanţe şi recomandări pentru viitoarele nave a fost lungă.
De asemenea, Senatul SUA a criticat modul în care NASA a construit nava.
Catastrofa a avut însă şi un efect bun. Materialele inflamabile au fost înlocuite, iar legătura între diferite entităţi, constructori, contractori şi astronauţi a fost întărită pentru o comunicare mai bună. De asemenea, trapa a fost reproiectată şi putea fi deschisă cu uşurinţă atunci când astronauţii doreau acest lucru.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
ARHIVA APOLLO, online: Peste 8.400 de imagini din misiunile NASA pe Lună, publicate – FOTO