#CentenarulRosu: Cum arată comunismul după 100 de ani. În ce s-a transformat şi unde a supravieţuit

Principiile definitorii ale comunismului se referă, în termeni simpli, la idei politice şi economice care au ca obiectiv înlocuirea proprietăţii private şi a economiei capitaliste bazată pe profit cu proprietatea publică (a statului) şi deţinerea controlului în comun asupra mijloacelor principale de producţie şi resurselor naturale. Karl Marx folosea aproape cu acelaşi sens termenii socialism şi comunism, dar, în general, comunismul ar fi forma cea mai avansată a socialismului, scrie Mediafax.

În „Critica Programului Gotha”, Karl Marx a identificat două etape ale comunismului după înlăturarea sistemului capitalist: în prima perioadă ar fi un sistem de tranziţie în care clasa muncitorească ar deţine controlul asupra conducerii statului, inclusiv asupra economiei, iar oamenii ar fi remuneraţi proporţional cu munca desfăşurată; în a doua perioadă, obiectivul ar fi fost ajungerea la o societate comunistă fără clase sociale şi formă de guvernare, în care producţia şi distribuirea bunurilor ar fi bazată pe principiul „de la fiecare potrivit capacităţilor, fiecăruia în funcţie de nevoi”.

• Lucreţiu Pătrăşcanu, comunistul care nu semăna deloc cu „parveniţii” din PCR
• Campioana Gretel Bergmann, refuzată de Hitler la Jocurile Olimpice din 1936 de la Berlin

Teoria a fost preluată de revoluţionarul rus Vladimir Ilici Lenin, fiind confirmată şi asumată ca doctrină de aripa bolşevică a Partidului Social-Democrat Muncitoresc din Rusia. Stalinismul a preluat selectiv şi deformat doctrina marxist-leninistă, punând accentul pe conceptul „materialismului dialectic” cu obiectivul transformării revoluţionare a realităţii ca modalitate de justificare a tuturor acţiunilor, situaţie care a permis centralizarea rapidă a puterii. De asemenea, stalinismul este marcat de un cult puternic al personalităţii şi de conceptul „socialismului într-o singură ţară”, ideea fiind consolidarea URSS pe plan intern, cu efectele apariţiei comunismului naţional – diferit de poziţia marxistă privind socialismul mondial -, prin dezvoltarea agriculturii colectivizate, construirea în mod forţat a infrastructurii industriale, consolidarea puterii militare a URSS şi exportarea revoluţiilor comuniste.

Karl Marx şi Vladimir Ilici Lenin puneau accent pe principiul centralismului democratic – deciziile luate prin majoritate în Partidul Comunist la nivel central erau obligatorii pentru toţi membrii. Iosif Stalin a extins principiul, identificând doctrina partidului cu cea a ţării, astfel că deciziile Partidului Comunist aveau valoare de lege.

La nivelul concret, comunismul era un sistem politic, economic şi social. În aproape toate cazurile, doctrina comunistă utopică a fost denaturată de lideri populişti, generând sisteme autoritariste în care partidul unic obţinea puterea absolută prin controlul asupra sistemului electoral, drepturile individuale erau restricţionate, iar sfera privată era limitată până la dispariţie.

Regimuri comuniste actuale

În prezent, în lume rămân cinci ţări în care doctrina comunistă, în diverse forme, este politica oficială: China, Cuba, Coreea de Nord, Laos şi Vietnam.

China, care se prezintă drept un model comunist de succes, recunoaşte din 2004 proprietatea privată, dar centralizarea democratică este conţinută ca principiu în Articolul 3 al Constituţiei ţării. Recent, Partidul Comunist din China a început să asume un rol mai activ în deciziile de antreprenoriat, nu doar în companiile de stat, ci şi în cele private şi în firmele cu acţionari străini, în contextul intensificării controlului asupra economiei şi societăţii civile. Pentru companii, inclusiv pentru cele private şi având capital străin, acest control ia forma introducerii unor structuri de partid în echipele de management. Preşedintele Chinei, Xi Jinping, vrea implementarea unui plan prin care tehnologiile informaţionale ultramoderne să fie utilizate pentru administrarea economiei centralizate şi intensificarea monitorizării cetăţenilor, adoptând „leninismul digital” în scopul consolidării autoritarismului, observă teoreticianul politic german Sebastian Heilmann.

Situaţia din Cuba s-a ameliorat în contextul în care liderul Fidel Castro i-a cedat puterea fratelui său, Raul Castro. Administraţia Barack Obama a decis normalizarea relaţiilor cu regimul de la Havana, permiţând relaxarea controlului politic în Cuba şi încurajând comerţul şi turismul. Însă noul preşedinte american, Donald Trump, a impus noi sancţiuni regimului Raul Castro, denunţând abuzuri asupra drepturilor omului.

Regimul din Coreea de Nord, condus de Kim Jong-Un, este o formă pură de autoritarism, cu o puternică specificitate stalinistă, axată pe cultul personalităţii. Potrivit informaţiilor accesibile de la Phenian, Kim Jong-Un a instituit o disciplină extrem de dură în cadrul administraţiei, astfel că orice subaltern care nu îndeplineşte sarcinile trasate sau este suspectat că ar avea idei diferite este eliminat. Trebuie precizat că regimul din Coreea de Nord nu se consideră comunist în sensul clasic al termenului. Familia Kim, aflată la putere de zeci de ani la Phenian, a dezvoltat o formă specifică de comunist, axată pe conceptul „juche” – „încredere în sine”. Este vorba de o ideologie comunistă fondată pe cult al personalităţii, autosuficienţă, ultranaţionalism.

Consecinţe ale comunismului

Efectele comunismului continuă să fie foarte vizibile în Rusia, considerată sistem oligarhic, puternic centralizat, cu tendinţe autoritariste. În prezent, în Rusia există mai multe partide, dar sistemul politic este structurat astfel încât un singur partid se menţine la putere, formaţiunea Rusia Unită, a preşedintelui Vladimir Putin. Deşi se prezintă ca fiind de centru-dreapta, partidul Rusia Unită pledează pentru controlul centralizat al statului asupra asupra activităţilor politice, economice şi sociale. Sigur că situaţia din Rusia s-a îmbunătăţit comparativ cu perioada sovietică, însă, potrivit experţilor internaţionali, continuă să existe încălcări ale drepturilor omului, corupţia rămâne răspândită, iar sistemul politic nu este suficient de transparent şi de pluralist. Totuşi, spre deosebire de perioada sovietică, în care orice formă disidentă era reprimată rapid, situaţia este mai bună în Rusia actuală, drepturile individuale fiind respectate în anumite limite.

Aflat recent în vizită în România, PF Chiril, Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii, a vorbit despre mărturisirea credinţei ortodoxe în sistemul totalitar ateu, atrăgând atenţia asupra unei alte probleme fundamentale a societăţilor, nu doar a celor comuniste – îndepărtarea de Dumnezeu şi de principiile morale esenţiale. „Îndepărtarea de adevărul dumnezeiesc a fost în toate timpurile cauza multor nenorociri, necazuri şi încercări. Acest lucru se referă atât la viaţa personală a omului, cât şi la viaţa societăţilor şi popoarelor. Cu poporul rus s-a făcut un experiment monstruos care a demonstrat întregii lumi că nu poţi construi o societate fără Dumnezeu. Totuşi, chiar şi astăzi mulţi încă nu au înţeles acest exemplu şi nu se gândesc la fenomenul istoric al catastrofei ruseşti, precum şi la proiectarea acestuia asupra contemporaneităţii”, a declarat Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse.

Într-adevăr, unul dintre aspectele grave ale ideologiilor, nu doar ale celor comuniste, constă în tratarea oamenilor, a cetăţenilor ţărilor, ca simple obiecte, mase electorale, angajaţi, militari, factori de producţie, cifre statistice.

Efecte ale comunismului şi socialismului încă se simt în multe ţări, inclusiv în Europa Occidentală. Franţa a fost condusă mulţi ani de o administraţie socialistă, a fostului preşedinte Francois Hollande, iar actualul preşedinte francez, Emmanuel Macron, şi partidul său, Republica în Mişcare, se prezintă ca fiind de centru, dar în sensul că îmbină liberalismul cu socialismul. Emmanuel Macron a prezentat o serie de reforme în domeniul muncii, cu elemente de dreapta sau de stânga, atrăgând reacţii virulente din partea puternicelor sindicate franceze.

Îngrădirea libertăţii de exprimare reprezintă o altă anomalie specifică regimurilor totalitare. Tendinţa pare să se amplifice în Occident, inclusiv în mediile academice şi pe celebrele reţele de socializare online, care, paradoxal, se prezintă drept spaţii ale libertăţii de comunicare, dar unde părerile diferite de cele ale principalelor curente de opinie sunt adesea stigmatizate.

În Marea Britanie, Partidul Muncii, de stânga / centru-stânga, este a doua forţă politică în prezent. Oricât de liberală s-ar prezenta, societatea din Statele Unite a devenit puternic îndoctrinată şi au apărut tendinţe îngrijorătoare. Administraţia Donald Trump este considerată liberal-conservatoare, dar pledează pentru construirea unui sistem puternic centralizat, cu un stat care dirijează economia şi creează locuri de muncă. Într-o naţiune cu model liberal, aceste acţiuni ar fi rezultatele pieţei libere şi iniţiativei private. Sub sloganul „America pe primul loc”, preşedintele Donald Trump vrea taxe suplimentare pentru companiile străine, deşi reduce impozitele companiilor din SUA şi se prezintă ca apărător al oamenilor de rând în detrimentul elitelor.

Studii prezentate recent relevă că tinerii din Statele Unite au devenit sceptici privind libertatea şi democraţia, probabil ca efect al culturii parentale cu accent exagerat pe siguranţă. Patruzeci şi patru la sută dintre tinerii din Statele Unite ale Americii ar prefera să trăiască într-un stat cu sistem socialist, iar 7% vor un regim comunist, doar 42% preferând organizarea politică şi economică de tip capitalist. Tinerii americani par să îşi piardă încrederea în libertate, fiind sceptici inclusiv în legătură cu libertatea de exprimare. Un sondaj efectuat în anul 2015 de Institutul Pew arăta că 40% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 18 şi 34 de ani cred că instituţiile guvernamentale ar trebui să poată reglementa anumite tipuri de discursuri, considerate de ei ofensatoare doar pentru că sunt inacceptabile de anumite grupuri. La nivelul populaţiei generale, 26% din americani îl consideră „erou” pe fostul lider revoluţionar marxist argentinian Ernesto Che Guevara, 25% pe preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, 18% pe teoreticianul socialist german Karl Marx, 17% pe ideologul comunist rus Vladimir Ilici Lenin, 16% pe fostul lider revoluţionar comunist chinez Mao Zedong, 13% pe fostul lider comunist sovietic Iosif Stalin, 13% pe Kim Jong-Un, preşedintele autoritarist al Coreei de Nord, şi 12% pe Nicolas Maduro, preşedintele socialist al Venezuelei.

Comunismul şi socialismul continuă să fie prezente în principal la nivel de mentalitate, inclusiv în multe ţări est şi vest-europene. Mişcările socialiste sunt foarte puternice în ţări precum Franţa, Marea Britanie, Grecia, România, Portugalia, Italia şi Bulgaria. Tendinţele sindicale vehemente, statul asistenţial, curentele de opinie majoritare care marginalizează până la eliminare ideile minoritare, centralizarea excesivă, formele de colectivizare, secularizarea, corupţia sistemică, criteriile financiare de selectare a liderilor şi candidaţilor partidelor, populismul – toate reprezintă anomalii generate de anumite tipuri de ideologii, fiind în principal efecte ale totalitarismului sau tendinţe în acest sens. Reacţii la probleme specifice sistemelor totalitariste comuniste ar putea fi şi accentul excesiv pus în prezent pe drepturi individuale în societăţi, în detrimentul obligaţiilor şi responsabilităţilor sociale, precum şi spiritul competiţional excesiv în mediile corporatiste sau consumismul.