Hitler ar fi supravieţuit celui de-Al Doilea Război Mondial şi s-ar fi refugiat în Columbia, conform unor documente declasificate ale CIA
Citroen a declarat că a vizitat oraşul în timp ce lucra pentru o companie de căi ferate, unde a fost prezentat unui bărbat ”care semăna şi susţinea cu vehemenţă că este Hitler”. În document este notat că ”Citroen susţine că l-a întâlnit pe individ într-un loc numit
Mail Online notează că bărbatul le-a arătat agenţilor o fotografie în care el se afla lângă un bărbat foarte asemănător cu dictatorul nazist. Agenţii CIA au notat povestea în cadrul unui mesaj, dar au respins relatările, susţinând că ar fi fost vorba doar despre un zvon. În 1955, un alt bărbat identificat doar cu numele de cod Cimelody-3 a prezentat unor agenţi CIA aceeaşi poveste, pe care Citroen ar fi prezentat-o unui prieten de-al său. Cimelody a declarat că Citroen, care în acel moment trăia în Venezuela, susţinea că ar fi în legătură cu ”Hitler”. Şi el a oferit agenţilor o poză cu Citroen şi Hitler semnată pe spate cu numele Adolf Schuttlemayer, pseudonimul pe care Hitler l-ar fi folosit în Columbia.
,
Sursa:CIA
Conform lui Cimelody, Adolf a părăsit Columbia în ianuarie 1955 şi a plecat în Argentina. După ce au discutat şi cu Cimelody, agenţii s-au decis să scrie un raport complet care a fost trimis superiorilor lor. Însă raportul a fost însoţit de o scrisoare care susţinea că ”Probabil ar fi necesare eforturi uriaşe pentru stabilirea unor lucruri concrete. Aşadar, sugerăm că această chestiune ar trebui abandonată”.
După colapsul celui de-al Treilea Reich, sute de nazişti ar fi emigrat către America de Sud, inclusiv Iosif Mengele şi Adolf Eichmann. Aceştia ar fi trăit în Bariloche, deşi Eichmann a fost descoperit în 1960 de serviciile secrete isreaeliene, judecat şi ucis. Însă Mengele a reuşit să scape şi a trăit tot restul vieţii sale în Brazilia, unde amurit în 1979, la vârsta de 67 de ani.
Sursa:CIA
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: