Eroul din Vietnam a cărei recunoştinţă i-a fost acordată după aproape 50 de ani: a luptat aproape de unul singur împotriva a mii de inamici şi a pierdut elicopterul de evacuare pentru a-şi ajuta camarazii răniţi

Aceste acţiuni au avut loc în timpul unei singure lupte care s-a întins pe mai multe zile, iar Adkins a omorât peste 170 de inamici şi a reuşit să scape cu viaţă, scrie War History Online.

În ciuda acestor fapte a primit doar Crucea pentru Distincţie în Serviciu (Distinguished Service Cross), a doua medalie ca importanţă în Statele Unite, după Medalia de Onoare. Totuşi, după o revizuire a distincţiilor primite în trecut, s-a ajuns la concluzia normală că faptele lui Adkins sunt mult dincolo de îndatoririle sale şi mult peste Crucea pentru Distincţie în Serviciu.

• Una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria românilor
• Au fost găsite primele fosile de dinozaur în Hong Kong

Nu avea în plan urmarea unei cariere militare

Bennie Adkins s-a născut în 1934 într-un oraş mic numit Waurika din Oklahoma. Adkins nu avea în plan urmarea unei cariere militare. A încercat facultatea, dar cu atât de multe fete frumoase în jur, aşa cum a descris, nu se descurca prea bine. A renunţat în 1956 şi a fost luat în armată următorul an. Aici, Adkins şi-a găsit vocaţia, deşi CV-ul lui  de luptător în trupele speciale începe cu sarcina de textier într-o unitate din Germania.

Din Germania, a fost transferat ulterior la a doua divizie de infanterie, unde s-a oferit ca voluntar pentru trupele speciale, după ce a fost instruit ca paraşutist.

Adkins a fost în trupele speciale timp de 13 ani, cu diverse grupuri, în trei ocazii diferite în Vietnam: în 1963, 1966 şi 1971. Deşi fără îndoială şi-a făcut datoria în toate cele trei, perioada din 1966 merită mai multă atenţie, cu precădere 72 de ore din această perioadă.

Adkins se găsea împreună cu grupul 5 de Forţe Speciale în baza ”A Shau”, care era într-o poziţie strategică lângă Drumul Ho Chi Minh şi a fost folosit pentru a transporta soldaţi sud-vietnamezi. Se găseau doar 15 membri ai trupelor speciale care apărau baza şi câteva sute de sud-vietnamezi.

Nu dorea să lase pe nimeni în urmă

În dimineaţa de 9 martie 1966, o forţă nord-vietnameză de peste 2.000 de soldaţi au atacat baza şi atunci a început şi lupta lui Adkins. Sub focul inamic, a reuşit să ajungă la o mortieră într-o poziţie suficient de bună încât să ţină la distanţă forţele inamice. Deşi a fost rănit de mortierele nord-vietnamezilor, a reuşit să facă faţă.

După ce a aflat că mai mulţi soldaţi au fost răniţi, a alergat (tot sub focul inamic) pentru a-şi salva camarazii. Lucrurile s-au înrăutăţit pentru că, în urma confuziei, sud-vietnamezii au început să tragă în americani. În acest punct, Adkins a mers afară din bază pentru a atrage focul asupra lui pentru a acoperi evacuarea unui soldat rănit. A ieşit din nou din bază atunci când o provizie esenţială a aterizat, iar acestea au fost numai în prima zi.

În următoarea dimineaţă, nord-vietnamezii şi-au reluat atacul în valuri. Pe măsură ce situaţia se înrăutăţea, Adkins împreună cu câţiva soldaţi rămaşi în viaţă s-au retras în buncărul de comunicaţii, ca ultimă linie de apărare.

Rămânând aproape fără muniţie, au primit ordinul de a evacua baza, iar soldaţii au săpat în spatele buncărului pentru a fugi. După ce a distrus echipamentul lăsat în urmă, Adkins a ajutat la transportarea răniţilor la punctul de evacuare, deşi avea 18 răni.

În timp ce sud-vietnamezii s-au grăbit la elicoptere, Adkins şi grupul său de luptători s-au mişcat mai încet pentru că au insistat să care răniţii. Pe măsură ce focul continua, Adkins a fost informat că ultimul elicopter a plecat, lăsând în urmă câţiva oameni, inclusiv pe Adkins.

Sergentul Major a trebuit să conducă grupul de oameni prin junglele Vietnamului într-o încercare de a rămâne în viaţă şi de a nu fi capturat.

Două zile mai târziu, pe 12 martie, Adkins şi oamenii săi au fost într-un final evacuaţi de un elicopter şi, cel puţin în săptămâna aceea, lupta s-a terminat.

„Sergentul Major a contribuit mult peste şi dincolo de ceea ce se cerea de la el în apărarea bazei”

Se estimează că Adkins a omorât între 135 şi 175 de soldaţi inamici în timpul apărării bazei şi în timpul încercărilor de a evada.

Comandantul său, Căpitanul John Blair, a spus apoi că „Sergentul Major a contribuit mult peste şi dincolo de ceea ce se cerea de la el în apărarea bazei”.

Pentru faptele din acesle zile, Adkins a primit doar Crucea pentru Distincţie în Serviciu, care este a doua după Medalia de Onoare, dar insuficientă pentru contribuţiile aduse. Un motiv ar fi acela că instruirea sud-vietnamezilor în război, în cadrul CIDG (Civilian Irregular Defense Group), avea o natură secretă, iar acordarea celei mai importante distincţii atrăgea atenţia publicului.

În 2014, Bennie Adkins a primit mult-meritata Medalie de Onoare la vârsta de 80 de ani. Mai mult decât atât, atenţia nou-acordată oferă studenţilor de istorie o nouă oportunitate de a analiza războiul care a avut loc în Vietnam.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

10 bătălii uitate, care au schimbat istoria lumii

Cele mai sângeroase bătălii ale secolului XX

Cel de-al Treilea Război Mondial, anticipat în urmă cu 30 de ani de regina Marii Britanii. Ce conţine discursul său

Atrocităţile Aliaţilor din cel de-Al Doilea Război Mondial. Detaliile care nu au fost scrise în cărţile de istorie