#CentenarulRosu: Big Brother, atunci şi acum. Cum s-a transformat Securitatea în România (IV)

2017. “Big Brother” şi programul SII Analytics

Înainte de 1989 oamenii se temeau că “ochiul” Securităţii este peste tot. Supravegherea în masă se făcea printr-o reţea de colaboratori şi securişti infiltraţi, de la reuniunile de bloc şi până la cele de partid. Mii de oameni erau în sistemul Securităţii Naţionale. Mai era însă şi sentimentul de autocenzură pe care regimul îl dorea impus. Populaţia trebuie să ştie şi să simtă că tot ceea ce face se va afla, scrie Mediafax.

• Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
• Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?

La 27 de ani distanţă de acel moment încă se vorbeşte despre ascultarea telefoanelor, urmăriri şi abuzuri. Politicieni şi chiar oameni din servicii sau sistemul judiciar s-au revoltat vorbind despre o acaparare a instituţiilor, în special a Justiţiei.

De cealaltă parte, serviciile secrete vorbesc despre securitatea naţională. Iar România este un loc sigur azi, într-un moment în care, în lume, cele mai vizitate locuri au devenit ţinte ale atentatelor.

În acest context a apărut SII Analytics. Un sistem care integrează informaţii (deja existente, susţine SRI) despre populaţie. La scurt timp au venit şi acuzaţiile că proiectul a fost menit să realizeze monitorizare în masă. Mai multe ONG-uri au spus că Big Brother poate urmări omul de la naştere, până când îşi întemeiază o familie, stare de sănătate şi până la excursiile pe care le face.

“Proiectul „SII Analytics – Sistem informatic de integrare şi valorificare operaţională şi analitică a volumelor mari de date” este destinat asigurării unei capacităţi superioare de analiză a bazelor de date ale principalelor instituţii din România. Obiectivul platformei este de a spori considerabil viteza de căutare a informaţiei relevante în bazele de date deja existente. Practic, în loc să interogheze sisteme diferite, neuniformizate informatic şi procedural, instituţiile statului vor putea accesa informaţiile integrat, rapid şi eficient”, transmitea Serviciul Român de Informaţii (SRI) printr-un comunicat de presă remis în august 2016.

Potrivit sursei citate, sistemul nu colectează date noi, ci le analizează, pe baza unor algoritmi, pe cele existente, „ca necesitate de ameninţările specifice instituţiilor de intelligence din România – terorism, migraţie ilegală, crimă organizată, pentru a căror contracarare este necesară o primă reacţie în timp foarte scurt”.

Nu la fel de clar şi transparent a fost însă pentru mai multe organizaţii neguvernamentale, care au cerut Comisiei de Control a SRI să solicite Serviciului furnizarea de date suplimentare.

“Ce îşi propune să facă SRI prin acel program este să agregheze baze de date conţinând date personale de la diverse instituţii ale statului, ceea ce încalcă în mod evident legislaţia protecţiei datelor cu caracter personal, pentru că aşa cum ştiţi, în momentul în care o instituţie pasează la o altă instituţie publică datele mele sau ale dvs personale trebuie să ne ceară acordul. Există o singură excepţie pe această chestie, care este siguranţa naţională. Când e vorba despre siguranţa naţională, nu mai trebuie acordul persoanei vizate. Dar proiectul nu este unul de siguranţă naţională, ci unul pe e-guvernare, ceea ce ridică din nou semne de întrebare. Ce treaba are SRI cu e-guvernarea? În fine, explicaţii sunt”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Victoria Stoiciu, membru afiliat al Societăţii Academice din România.

Societatea Academică din România, Apador CH, Asociaţia pentru tehnologie şi internet, Active Watch, Centrul de resurse juridice şi Miliţia Spirituală atrag atenţia că nicăieri în Ghidul Solicitantului nu se menţionează care sunt cele 36 de de evenimente de viaţă ale cetăţenilor a căror digitalizare ar fi trebuit să facă obiectul finanţării. Tocmai de aceea sunt enumerate evenimentele care ar face obiectul: starea civilă (căsătorie, divorţ, deces); activitatea agenţilor economici (înfiinţarea sau închiderea unei firme); drepturile şi obligaţiile cetăţeneşti; munca, familia şi protecţia socială; afacerile externe; parcursul educaţional (gimnaziu, universitate sau chiar o înscriere a bibliotecă); serviciile medicale; informaţii de călătorie.

„Proiectul, numit „SII Analytics”, are un potenţial de supraveghere generalizată a întregii populaţii a României – un adevărat sistem informatic Big Brother – fără a avea prevăzută vreo măsură de garantare a drepturilor cetăţeneşti sau de limitare a accesului SRI sau al altor instituţii publice la datele personale colectate şi integrate în acest sistem, scăpare ce încalcă serios drepturile fundamentale”, se arată într-un comunicat de presă al Asociaţiei Pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki.

Valoarea proiectului a fost estimată la 142,071 milioane de lei, reprezentând aproximativ 31,5 milioane de euro, din care 84,3411% finanţare din fonduri externe nerambursabile.
SRI a atribuit contractul SII Analitycs firmelor Siveco România şi Nova Tech Integrated Solutions SRL.

Protocoalele şi cum a ajuns SRI pe “culoarele Justiţiei”

Controversele legate de protocoalele SRI au pornit de la cel din Justiţie şi au luat amploare odată cu informaţiile despre alte instituţii care ar avea înţelegeri similare. Imediat s-a pus problema imixtiunii serviciilor în justiţie şi s-a născut întrebarea: Până unde au mers aceste protocoale?

Cel mai dezbătut protocol al Serviciului Român de Informaţii (SRI) este cel încheiat cu Parchetul General, care a fost adus în discuţie de asociaţiile de magistraţi. Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR) şi Asociaţia Magistraţilor din România (AMR) au solicitat Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) desecretizarea documentului. UNJR spunea că relaţiile dintre parchete şi serviciile de informaţii s-au materializat în “constituirea de echipe mixte, cu reprezentanti ai organelor de urmărire penală, în scopul contracarării riscurilor derivate din derularea unor activităţi cu caracter infracţional”. Discuţiile pe marginea acestui protocol au ajuns şi în CSM, existenţa protocolului fiind confirmată în şedinţa din 18 ianuarie 2017 şi de procurorul general al României, Augustin Lazăr.

Protocolul a fost încheiat în februarie anul 2009, pe baza unor hotărâri ale CSAT din 2004 şi 2007 „care prevedeau cooperarea dintre SRI şi ministerul Public. Strategia de apărare pentru 2015-2019 prevede încheierea unor protocoale inter-instituţionale între instituţiile care au rol în asigurarea securităţii naţionale”.

O colaborare strânsă, neparafată direct, a existat între DNA şi SRI, lucru care a reieşit de nenumărate ori din comunicatele DNA, în care erau menţionaţi ofiţerii SRI. Monitorizarea atentă a dosarelor de corupţie a fost confirmată şi de fostul şef al Direcţiei Juridice a SRI, Dumitru Dumbravă, care într-un interviu acordat Juridice.com pe 30 aprilie 2015, a declarat că instituţia urmăreşte în instanţă, până la soluţionare, cauzele la care a contribuit.

„Dacă în urmă cu câţiva ani consideram că ne-am atins obiectivul odată cu sesizarea PNA, de exemplu, dacă ulterior ne retrăgeam din câmpul tactic odată cu sesizarea instanţei prin rechizitoriu, apreciind (naiv am putea spune acum) că misiunea noastră a fost încheiată, în prezent ne menţinem interesul/atenţia până la soluţionarea definitivă a fiecărei cauze. Această manieră de lucru, în care suntem angrenaţi alături de procurori, poliţişti, judecători, lucrători ai DGA ori ai altor structuri similare a scos la iveală punctual şi aspecte care ţin de corupţia sistemului judiciar, în limite care nu trebuie tolerate, dar nici exagerate „, spunea Dumitru Dumbravă.

Surse din sistemul judiciar au explicat pentru MEDIAFAX că prin sesizarea procurorilor în legătură cu anumite posibile fapte şi realizarea interceptărilor/filajului, ofiţerii îşi urmăreau munca, posibilitatea implicării suplimentare fiind permisă sau nu de fiecare procuror în parte. Sursele citate au precizat că, în acest context, munca anchetatorilor fiind uşurată de contribuţia ofiţerilor SRI, nu este exclusă o intruziune tacită, existând uneori impresia preluării controlului asupra unei anchete, în sensul obţinerii de informaţii mai mult decât necesare în ceea ce priveşte desfăşurarea cercetărilor într-un anumit dosar.

Protocolul a funcţionat până la începutul anului 2016, atunci când Curtea Constituţională a României a decis că articolul 142, alineatul 1, din Codul de Procedură Penală referitor la punerea în executare a mandatului, este neconstituţional. Articolul respectiv arăta că „procurorul pune în executare supravegherea tehnică ori poate dispune ca aceasta să fie efectuată de organul de cercetare penală sau de lucrători specializaţi din cadrul poliţiei ori de alte organe specializate ale statului”. Cu alte cuvinte, SRI nu mai putea fi implicat în supravegherea tehnică în dosarele penale.

Ulterior, au apărut informaţii referitoare la alte protocoale încheiate de SRI cu diverse instituţii. Directorul SRI Eduard Hellvig a decis denunţarea tuturor acestora, dacă ele nu se corelează cu modificările legislative intervenite de la momentul încheierii,.

„SRI a încheiat protocoale începând cu 1992 la iniţiativa sa, a altor instituţii, unele aprobate prin hotărâre a CSAT. Protocoalele sunt bilaterale sau multilaterale, marea majoritate au caracter secret de stat pentru că privesc obiective, resurse, şi informaţii ale SRI. Au existat şi există protocoale cu MAI, MApN, SIE, STS, SPP, ministerul Justiţiei, ministerul Transporturilor, ministerul Comerţului, ministerul Sănătăţii”, a declarat AdrianŢuţuianu, fost preşedinte al Comisiei de Control a SRI.

„Aceste protocoale dintre Ministerul Public şi SRI trebuie făcute publice pentru ca fiecare cetăţean şi fiecare persoană implicată într-un proces penal să ştie ce au conţinut. (…) Nepublicarea acestor decizii CSAT şi protocoale Parchet General – SRI, în baza cărora ofiţeri SRI au fost implicaţi în urmărirea penală, nu doar că încalcă regulile statului de drept, dar vor fi o continuă sursă de neîncredere pentru cetăţeni în justiţie şi chiar în SRI”, a spus Dana Gârbovan, preşedintele UNJR, pentru MEDIAFAX.

Fostul colonel SRI, Daniel Dragomir, plecat din SRI în anul 2013 prin demisie, a fost chemat la Comisia de Control a SRI, în această toamnă, după două apariţii publice în care a declarat că are detalii despre lucruri ilegale făcute sub conducerea lui Florian Coldea.

“Ţintele erau stabilite în comun. Cunosc doi oameni care erau atât de apropiaţi în uneltirea acestor lucruri. Este vorba despre PFA Kovesi şi SRL Coldea care erau implicaţi. Pe lista aceea vor trebui puşi toţi cei care au participat. În culoarul justiţei suntem noi, penalii, societatea civilă, media, penalii spun cei ţinuţi în arest 6 luni şi apoi achitaţi. Pe partea cealaltă trebuie să se afle judecătorii. Să înţeleagă că trebuie să se termine cu această mizerie, cum e cu cei care vin cu bileţele şi rugăminţi”, a declarat Daniel Dragomir, la Antena 3.

Dragomir a definit aceste “culoare” care fiind metoda prin care Serviciul Român de Informaţii pregătea rechizitoriile, alegea completele de judecată favorabile, iar mai apoi asigura traseul în Justiţie până la sentinţa dorită. În paralel, unii jurnalişti sau trusturi media erau folosiţi pentru a face publice rechizitorii şi pentru a crea imaginea de vinovat chiar înainte ca suspectului să i se aducă la cunoştinţă acuzaţia.

În faţa comisiei a dat şi o listă cu 11 jurnalişti, 15 politicieni şi 12 persoane din Justiţie care iu-ar putea confirma declaraţiile. SRI a reacţionat imediat şi a negat orice implicare în viaţa politică sau în Justiţie, dar nu a negat că ar avea ofiţeri acoperiţi în media.

„Ne-au şocat numele. Persoana politică despre care Dragomir susţine şi va aduce probe în susţinea domniei sale că a beneficiat de susţinerea personelor şi instrumentelor pe care unii din angajaţi SRI le aveau la dispoziţie este un fost preşedinte al Camerei Deputaţilor. (…)Avea funcţia de preşedinte al Camerei. A spus de persoane din conducerea SRI care au folosit acele culoare media despre care a făcut referire la televizor, dar spunea cum acele culoare media au fost folosite pentru a sprijini mediatic persoane politice, a dat exemplu, ne-a spus un nume”, a declarat Claudiu Manda, preşedintele Comisie de Contrrol a SRI după audierea lui Dragomir.

Dragomir a vorbit şi despre mandatele de ascultare pentru fapte de terorism sau conexe care se întindeau până la 5 ani, după care DNA solicita informaţii şi le folosea pentru a face acuzaţii de corupţie, dar şi despre arestarea unor oameni de afaceri.

„Ne-a spus de intervenţii ale unei persoane din conducerea SRI pe lângă conducererea DIICOT pentru a prelua un dosar şi a întocmi acte în dosarul de cercetare penală cu solicitarea de arestare, cu supărare că nu s-a făcut această arestare. A indicat persoana care poate să confirme spusele domniei sale. Asemănătător, o firmă în care a existat intervenţia unei persoane din conducerea SRI, ştiţi la cine făcea referire domnul Dragomir, pentru a crea presiuni asupra unei firme, pentru a exista arestare, sechestru, iar când decizia procurorilor nu a fost aceea, a existat înţeleg, destul de grav, retragerea ofiţerului SRI din acea anchetă”, a mai spus Manda, despre mărturiile lui Dragomir în faţa comisiei.

Dragomir a refuzat să facă publice numele acoperiţilor, pe motiv că legea nu îi permite, însă i-a acuzat la Laura Codruţa Kovesi (procuror şef DNA) şi Florian Coldea (fost adjunct SRI) că şi-au aservit instituţiile în interes propriu.

2017. România interceptaţilor. 300.000 de oameni, ascultaţi tot ce vorbesc la telefon

Avocatul Radu Chiriţă, cadru didactic la Facultatea de Drept a Universitatea ”Babeş-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca, a solicitat, la începutul acestui an, tuturor instanţelor din ţară să îi comunice numărul solicitărilor de interceptări telefonice din perioada 2010–2015. Aşa a aflat că, în total, s-a cerut autorizarea interceptării telefoanelor de 109.946 ori în cei aproape 5 ani care au făcut obiectul solicitării, iar din acestea au fost admise un număr de 102.729 cereri.Cu alte cuvinte, îân jur de 300.000 de oameni au fost ascultaţi.

„ Am primit datele de la 173 de judecătorii din cele 176 existente, de la 40 de tribunale din cele 42 existente, datele de la toate cele 15 curţi de apel, de la toate instanţele militare şi de la ÎCCJ. În total s-a cerut autorizarea interceptării telefoanelor de 109.946 ori în cei aproape 5 ani care au făcut obiectul solicitării. Din ele, au fost admise 102.729 cereri. De regulă, pe o cerere figurează mai multe persoane, rar se întâmplă să fie doar unul singur vizat de o cerere şi estimez că, în medie, e vorba de minim 3 persoane pe cerere, ceea ce înseamnă că în ăştia 4 ani şi ceva bunicuţa a ascultat, cu acte în regulă, vreo 300.000 de oameni”, a spus Chiriţă.

Nu mai puţin de 61 de instanţe din ţară au admis toate solicitările de interceptare care au fost solicitate.