George Pomuţ s-a născut în anul 1818, în Imperiul Austriac, în oraşul Jula, azi Gyula din Ungaria. Tatăl său era fierar, însă unul înstărit. George Pomuţ a fost trimis la studii la Academia Militară din Viena, iar apoi a fost trimis la cea din Saint-Etienne, din Franţa, scrie RFI.
A fost o perioadă ofiţer austriac, apoi a devenit procuror regal şi, în cele din urmă, a intrat în avocatură. La izbucnirea Revoluţiei maghiare din 1848, George Pomuţ s-a înrolat în armata revoluţionară maghiară, unde a primit gradul de căpitan. După înfrângerea revoluţiei, pentru a scăpa de arest, el s-a refugiat în Italia, apoi în Germania.
În anul 1850, George Pomuţ a decis să emigreze în Statele Unite ale Americii. A debarcat la New York, apoi a plecat în statul Iowa. Acolo, George Pomuţ a devenit bogat. Deţinea o fermă întinsă, acţiuni la mai multe mine de metal şi practica şi avocatura.
Citeşte continuarea pe rfi.ro.