CentenarulRosu: Istoria tezaurului român de la Moscova şi negocierile actuale la 100 de ani după

Tezaurul în negocierile privind Tratatul de bază bilateral

Problema tezaurului român de la Moscova a constituit, alături de problema denunţării, de către Rusia, a Pactului Ribbentrop-Molotov, unul dintre punctele “sensibile” în cadrul negocierilor româno-ruse privind încheierea Tratatului de bază bilateral. După numeroase negocieri, în primăvara anului 1995, miniştrii de Externe ai României şi Federaţiei Ruse, Teodor Meleşcanu şi Evgheni Primakov, şi-au declarat disponibilitatea de a semna documentul, partea română răzgândindu-se, însă, în ultimul moment. Principalul obstacol în calea încheierii tratatului a fost dat de refuzul părţii ruse de a denunţa, în textul documentului, Pactul Ribbentrop-Molotov. Semnarea a fost astfel amânată pentru o dată ulterioară, autorităţile de la Bucureşti căzând de acord asupra faptului că, în definitiv, încheierea Tratatului cu Federaţia Rusă nu constituie o prioritate, priorităţile politicii externe româneşti fiind, pentru anul 1995, semnarea Tratatelor politice de bază cu Ungaria şi Ucraina, scrie Mediafax.

Negocierile purtate pe marginea încheierii Tratatului de bază româno-rus nu au adus schimbări semnificative în poziţiile celor două părţi nici în cursul anului 1996, problema încheierii tratatului bilateral rămânând în stadiul intenţiilor pur declarative, fără rezultate concrete. Astfel, Rusia şi-a exprimat în repetate rânduri disponibilitatea de semnare a Tratatului, imediat ce România va găsi o formulă de compromis pentru încheierea acestui document. În ceea ce priveşte partea română, autorităţile de la Bucureşti au declarat că Tratatul româno-rus nu comportă dificultăţi majore în ceea ce priveşte textul, cu excepţia problemei referitoare la denunţarea Pactului Ribbentrop-Molotov şi la tezaurul român aflat la Moscova, exprimându-şi în mai multe rânduri dorinţa ca tratatul să fie încheiat înaintea alegerilor programate pentru toamna anului 1996.

La jumătatea lunii ianuarie a anului 1997, Ghenadi Selezniov, preşedintele Dumei de Stat a Federaţiei Ruse, şi-a exprimat opinia conform căreia retrocedarea Tezaurului românesc rămâne o “probleme deschisă”, însă, în perioada cuprinsă între anii ’30 şi ’50, “cea mai mare parte a ceea ce românii numesc teuzaur” a fost înapoiată autorităţilor de atunci ale României, rămânând astfel ca Ministerele Culturii din România şi Rusia “să evalueze ce manuscrise sau alte valori au mai rămas” în discuţie.

Mai mult, în noiembrie 1997, MAE rus declara că în arhivele de la Moscova există suficiente documente care să susţină eventualele contrapretenţii materiale la adresa României, pentru perioada celor două războaie mondiale. Astfel, Valeri Nesteruşkin, director-adjunct al Direcţiei de presă a MAE rus, afirma că problema tezaurului românesc trebuie susţinută de Bucureşti cu documente şi privită într-un context mai larg. „Să nu uităm că Rusia a sfătuit România să nu intre în război în 1916, iar insuccesele militare ale armatei române au obligat Rusia să lungească linia frontului şi să mărească cheltuielile militare”, a subliniat Nesteruşkin. în acelaşi timp, diplomatul rus a sfătuit România să se preocupe de alte probleme, „mult mai de actualitate”, din cadrul relaţiilor bilaterale şi să lase chestiunea tezaurului în seama istoricilor.

Cu toate neînţelegerile dintre părţile română şi rusă pe această temă, Ministerul român al Afacerilor Externe anunţa, în luna noiembrie a anului 1997, că negocierile pentru finalizarea Tratatului de bază româno-rus nu vor fi condiţionate de discuţiile privind tezaurul pe care România l-a predat spre păstrare Moscovei în perioada 1916-1917. „Nu există nici un fel de condiţionare între viitoarele discuţii privind soarta tezaurului şi finalizarea Tratatului politic de bază româno-rus”, preciza Anda Filip, purtător de cuvânt al MAE român, adăugând că procesul de negociere a tratatului va continua, o nouă rundă, la nivel de experţi, urmând a avea loc în ianuarie 1998, la Bucureşti.

În mai 1998, miniştrii de Externe ai celor două ţări, Andrei Pleşu şi Evgheni Primakov, au dezbătut problema încheierii Tratatului, în cadrul unei întrevederi bilaterale care a avut loc la Strasbourg, fără a se înregistra, însă, vreun rezultat concret.

Dacă, în ceea ce priveşte problema denunţării, în textul tratatului româno-rus, a Pactului Ribbentrop-Molotov, poziţia autorităţilor de la Bucureşti s-a caracterizat prin lipsă de consecvenţă în urmărirea propriilor interese, nu acelaşi lucru se poate spune despre atitudinea oficialilor români în problema tezaurului românesc de la Moscova.

“Aici avem de-a face cu dorinţa legitimă a unui stat de a-şi recupera bunuri înstrăinate temporar, dar prin contract. Sigur că de atunci a trecut mult timp, dar noi cerem, în această fază, formarea şi menţionarea, în tratat, a unei comisii mixte de experţi care să analizeze inventarul actual şi traseele pe care le-a avut tezaurul în deceniile trecute”, afirma ministerul de Externe Andrei Pleşu, în mai 1998. Partea română nu solicita, astfel, restituirea de urgenţă a tezaurului, ci găsirea unei modalităţi efective de lucru care să oblige Rusia la reevaluarea problemei, trecută cu vederea în timpul regimului comunist.

În vederea clarificării acestei probleme care greva asupra relaţiilor bilaterale româno-ruse de mult timp, în iulie 1999, raportorul special al Consiliului Europei pentru problema Tezaurului României, Takis Hadjiedemetriou, a început, la Bucureşti, o serie de întâlniri cu oficialităţi române cu scopul de a se informa asupra situaţiei Tezaurului românesc depus la Moscova.

„Domnul Hadjiedemetriou este hotărât să acorde o atenţie deosebită acestei sensibile probleme, urmând ca, pe baza discuţiilor cu oficialii români, să adreseze părţii ruse un chestionar pentru obţinerea unei informaţii în vederea creionării primelor date ale raportului”, afirma vicepreşedintele Senatului, Cristian Dumitrescu. Vicepreşedintele de atunci al Senatului României a fost, de altfel, cel la iniţiativa căruia problema Tezaurului României a fost menţionată pentru prima dată în documentele Consiliului Europei, prin introducerea unei fraze ce vorbea despre existenţa Tezaurului românesc depus în Rusia la începutul primului război mondial, în recomandarea Consiliului Europei privind adoptarea Convenţiei „Unidroite”, cu privire la bunurile culturale de patrimoniu deţinute ilegal.

La data de 12 septembrie 1999, subcomisia pentru Patrimoniu a Consiliului Europei, întrunită la Bucureşti, a aprobat informarea raportorului Takis Hadjidemetriou, în legătură cu stadiul pregătirii raportului privind Tezaurul României depus la Moscova înaintea primului război mondial. „Ideea raportului a fost aprobată în sensul dreptului inalienabil pe care îl are România asupra Tezaurului depus în condiţii legale la Moscova. Raportul va face referire numai la cazul României”, a afirmat Cristian Dumitrescu, vicepreşedintele de atunci al Senatului.

Cu toate acestea, poziţia părţii ruse a rămas neschimbată, în noiembrie 1999, Aleksandr Vladimirov, ministru consilier al Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti, declarând că problema tezaurului este „o problemă istorică, ce trebuie lăsată istoriei şi istoricilor” şi că, din 1917, Rusia a pierdut, în dispute în care a fost implicată, de o parte sau de alta, şi România, „mai mulţi bani decât valoarea tezaurului românesc”.

La rândul său, preşedintele Dumei de Stat ruse, Ghennadi Selezniov, declara, la jumătatea anului 2000, că restituirea de către Rusia a Tezaurului României ar crea un precedent care ar duce la ridicarea pretenţiilor în relaţiile dintre ţările europene. „Restituirea Tezaurului este o problemă foarte delicată. Dacă noi, astăzi, vom încerca să creăm nişte precedente, vom ajunge la situaţia în care vom ridica pretenţii unii faţă de alţii”, a afirmat Selezniov, care a adăugat că Rusia nu dispune de 900 milioane dolari, valoarea la care a fost evaluat Tezaurul României, pentru a restitui României contravaloarea acestui Tezaur.

De asemenea, Selezniov a afirmat că există voinţă politică din partea Rusiei pentru parafare a tratatului de bază româno-rus însă fără includerea în acest document, a două chestiuni: condamnarea Pactului Ribbebtrop-Molotov şi problema Tezaurului românesc, în opinia sa aceste diferende trebuind soluţionate prin încheierea unor alte acorduri. în plus, Selezniov a amintit faptul că tratatele de bază dintre România şi Ucraina şi respectiv România şi Republica Moldova nu conţin nicio referire la Pactul Ribbentrop-Molotov şi, prin urmare, condamnarea lui nu ar trebuie să fie inclusă în tratatul cu Rusia.

Valoarea totală a tezaurului României de la Moscova se ridică, potrivit unor evaluări făcute în acea perioadă de partea română, la câteva zeci de miliarde de dolari, existând opinii conform cărora, dacă România şi-ar recăpăta Tezaurul, aspectul financiar al traversării perioadei de tranziţie ar fi fost dintr-o dată rezolvat.

Fostul ministru de Externe Andrei Pleşu a afirmat în martie 2001, că recuperarea tezaurului este o problemă îngropată. în cadrul unei întâlniri cu omologul său rus, Evgheni Primakov, Andrei Pleşu a fost îndemnat “să uite trecutul”: „Domnule, să uităm trecutul. E un trecut… S-a întâmplat înainte de Marea Revoluţie din Octombrie. Au trecut două războaie de atunci, s-a schimbat regimul, au fost atâtea crize. Să uităm…”.

În aprilie 2004 Banca Naţională a României anunţa editarea unei lucrări privind tezaurul românesc, pentru a face cunoscută această problemă în rândul opiniei publice din ţările europene. „Va fi o lucrare mai simplă, pentru popularizare şi va răspunde provocării lansate de reprezentantul Comisiei Europene, care a spus că problema tezaurului României nu este cunoscută în Europa. Această carte va descrie o mare parte a documentelor care fac parte din dosarul românesc privind tezaurul”, a spus guvernatorul Mugur Isărescu.

„Juridic şi istoric, dosarul românesc este un dosar beton. El cuprinde probe istorice irefutabile. Aceste documente dovedesc că a fost trimisă unui aliat o parte din avuţia naţională şi avem tot dreptul s-o cerem înapoi”, a adăugat guvernatorul BNR.

Tot de lămuriri a avut nevoie şi preşedintele Vladimir Putin, care a fost informat, în iulie 2003, la o întâlnire cu omologul său Ion Iliescu, ce înseamnă tezaurul românesc. Potrivit preşedintelui român, în cadrul întâlnirii, caracterizată drept destinsă, iar dialogul „uman”, Vladimir Putin ar fi spus că este pentru prima oară când capătă o informaţie în acest sens şi că nu ştia de această problemă.

La nici un an după întâlnirea celor doi preşedinţi are loc, în perioada 18 – 20 mai 2004, prima întâlnire a copreşedinţilor şi secretarilor Comisiei comune româno-ruse privind problema Tezaurului. Delegaţiile au stabilit un regulament de funcţionare şi au stabilit data primei reuniuni în plen a Comisiei care urmează să se desfăşoare la Bucureşti, în luna octombrie 2004.

A urmat o întâlnire în 2005, fără mare impact, iar în anul 2007 apare în ecuaţie o firmă privată care s-a oferit să negocieze şi să recupereze tezaurul, în schimbul plăţii în avans a „vreo două milioane de dolari”, conform preşedintelui României din acea vreme Traian Băsescu. Urmează tot soiul de interpelări politice, declaraţii şi alte demersuri, menite să strângă doar capital politic pentru politicieni, abia în 2012 ivindu-se un demers clar: Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei adoptă o rezoluţie care cere Rusiei să continue negocierile pentru returnarea tezaurului. Rezoluţia APCE era în concordanţă cu angajamentele asumate de Federaţia Rusă prin Opinia nr. 193/1996 privind cererea Rusiei de aderare la Consiliului Europei, precum şi prin rezoluţiile, recomandările şi rapoartele relevante adoptate de-a lungul timpului pe acest subiect.

În martie 2016 comisia româno-rusă privind Tezaurul României s-a întâlnit după o pauză de 10 ani, stabilind înfiinţarea unor noi grupuri de experţi pentru analizarea arhivei.

Câteva luni mai târziu, în decembrie 2016, Banca Naţională a României a anunţat că se retrage din comisia mixtă româno-rusă, întrucât a prezentat toate documentele şi dovezile cerute şi analiza ar trebui să treacă într-o nouă etapă.

„Banca Naţională a prezentat absolut toate documentele şi dovezile necesare în analiza situaţiei Tezaurului românesc de la Moscova. S-au cerut în repetate rânduri documente, iar BNR le-a tot prezentat, încât nu mai avem ce să mai prezentăm. Este momentul să ne retragem, astfel încât analiza respectivă să intre într-o nouă etapă, vrem să dăm acest semnal că negocierile trebuie să intre într-o nouă fază”, a declarat oficialul BNR. Concret, „cel mai probabil, BNR nu va participa la următoarea întâlnire a comisiei, tocmai pentru a da acest semnal – să nu se mai tergiverseze lucrurile”, a spus Dan Suciu, purtător de cuvânt la BNR.

„Comisia a acţionat şi a făcut tot ce a putut la nivelul ei ca să se continue discuţiile. Era mai bine fără comisie? Eu zic că e mai bine cu comisie. E deja o punte de legătură. Partea rusă, într-un protocol, spune la un moment dat că recunoaşte că BNR şi-a depus Tezaurul la Moscova şi că rămâne ca sarcină a părţii ruse să caute documente care să ateste acest lucru. Deci, ei, într-un fel, recunosc protocoalele semnate”, a precizat Cristian Păunescu, consilier al guvernatorului BNR şi membru al comisiei româno-ruse pentru Tezaur, care declara anterior că BNR ar trebui să se retragă din această comisie..

Păunescu a remarcat că problema Tezaurului nu este cunoscută la nivel internaţional, deci nu e apreciată la adevărata dimensiune. „Eu am discutat cu mulţi diplomaţi străini şi aceştia spuneau că e prima dată când aud de aşa ceva. Nu numai Brejnev sau Gorbaciov se mirau de aşa ceva, ci şi diplomaţi străini interesaţi de România nu ştiu acest lucru. Lumea nu ştie şi e o problemă importantă”, a ţinut să sublinieze oficialul BNR.

În acest context se pare că uitarea pe care Evgheni Primakov o propovăduia în 2001 a devenit o realitate. Cum pot fi uitate bunuri de o valoare inestimabilă, nu numai bănească, ci şi istorică şi artistică, este greu de explicat şi de înţeles.
Următoarea sesiune a Comisiei comune ar urma să aibă loc în Federaţia Rusă, la Moscova, în a doua parte a anului 2017.