”Detest America!” Aproape 150 de documente care aparţineau lui Alan Turing, geniul matematic şi părintele calculatorului care a descifrat codul Enigma al naziştilor, au fost descoperite din întâmplare

02 09. 2017, 09:00

Învelite în hârtie, cele 148 de documente includ o scrisoare a serviciilor de informaţii britanice şi una în care Turing preciza că „detestă America”, scrie Science Alert.

Alan Turing (1912 – 1954) a fost unul dintre pionierii ştiinţei computaţionale moderne, iar o maşină construită de acesta în timpul celui de Al Doilea Război Mondial a descifrat codul Enigma al Germaniei, ajutând la scurtarea războiului.

În 1949, a devenit directorul laboratorului Universităţii Manchester, unde au fost găsite şi aceste documente.

Conform lui Jim Miles, inginer la School of Computer Science din cadrul acestei universităţi, „nimeni nu ştia de existenţa acestora”.

Arhivarii universităţii au început să sorteze aceste documente, catalogându-le şi incluzându-le în arhiva universităţii. Acum, toată colecţia este disponibilă online aici.

Colecţia conţine corespondenţă şi alte materiale de la începutul anului 1949 până la moartea sa timpurie în 1954. Din păcate, documentele nu includ detalii cu privire la munca sa din timpul războiului, când a creat maşina de spart coduri, întrucât la acea vreme, informaţiile erau încă secrete, dar există o scrisoare de la organizaţia secretă britanică de informaţii GCHQ.

De asemenea, colecţia nu include detalii despre viaţa intimă a lui Turing, inclusiv acuzele de indecenţă din 1952 cauzate de relaţia cu un alt bărbat.

Ceea ce oferă acest compediu de documente este „o relatare interesantă despre viaţa academică şi munca lui Turing de la Universitatea Manchester”. Există scrisori de la colegi şi studenţi, care comentează activitatea matematicianului, discutând subiecte de matematică şi ştiinţă computaţională şi chiar în unele scrisori reiese că Turing cerea sfatul colegilor săi. Mai există şi numeroase invitaţii de a participa la conferinţe şi de a ţine seminarii.

La una dintre invitaţii, făcută de fizicianul Donald Mackay de la King’s College London, care dorea să afle dacă Turing va participa la o conferinţă din Statele Unite în 1953, Turing răspunde că „nu mi-ar plăcea călătoria şi detest America”.

În contextul în care se ştiu foarte puţine despre ultimii ani de viaţă ai matematicianului, colecţia aceasta este foarte importantă.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Alan Mathison Turing, geniul matematic şi părintele calculatorului care a descifrat celebrele coduri Enigma. Condamnarea pentru ”crima” de a fi homosexual i-a adus moartea la numai 42 de ani

Maşina de criptare ,,Enigma,” utilizată de germani în cel de-Al Doilea Război Mondial, a fost vândută în România pentru suma de 45.000 de euro – FOTO

Singurul manuscris păstrat de la geniul matematician care a descifrat codul Enigma, folosit de nazişti în Al Doilea Război Mondial, a fost vândut

5 dintre primele computere care au făcut istorie – FOTO