Descoperire arheologică ce are loc ”doar o dată în viaţă” în vechiul oraş al Ierusalimului. ”Reprezintă un miracol”
Mozaicul vechi de 1.500 de ani, din care era formată inscripţia, reprezenta podeaua unui loc de cazare al creştinilor care veneau în pelegrinaj în timpul împăratului bizantin Iustinian, scrie Times of Israel.
David Gellman, arheologul care a coordonat excavarea, de la Israel Antiquities Authority, a precizat că descoperirea este „extrem de uimitoare” şi că „nu te întâlneşti în fiecare zi cu aşa ceva”. Gellman mai consideră această inscripţie un „miracol arheologic”, făcând referire la conservarea într-o stare aproape perfectă a mozaicului.
După excavări suplimentare, Gellman şi echipa sa au mai scos la iveală o serie de artefacte şi vestigii arheologice, precum rămăşiţele unui perete, cioburi de oale din lut, alte vase şi trei monede bizantine care datează din secolul VI.
Inscripţia a fost tradusă de Leah Di Segni, expert în graca veche de la Universitatea Ebraică. Aceasta spune: „în timpul evlaviosului nostru împărat Flavius Iustinian, Constantin, cel mai evlavios preot şi stareţ, a ridicat această clădire, în cel de al XIV-lea indiction”. (indiction este unul dintre cei 15 ani dintr-un ciclu folosit în Antichitatea târzie şi în Evul Mediu).
Astfel, Di Segni consideră că mozaicul a fost realizat pentru a comemora ridicarea clădirii de un preot numit Constantin. Bazându-se pe surse istorice, mozaicul poate fi datat în anul 550/551.
Mozaicul a fost descoperit lângă Poarta Damascului,o poartă extrem de importantă a vechiului oraş Ierusalim.
Iustinian a fost unul dintre cei mai importanţi conducători ai Erei bizantine. În 543 a construit Biserica Nouă din Ierusalim. În timpul domniei sale imperiul s-a convertit complet de la păgânism la creştinism.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Descoperire FASCINANTĂ, făcută de un arheolog amator în Scoţia. Sunt câteva sute – FOTO