„Incredibile” vestigii romane descoperite în sudul Franţei. „Ştiam că zona era bogată, dar nu ne aşteptam la asta”

12 08. 2017, 16:30
„Această descoperire este incredibilă deoarece este cel mai mare şantier într-un sit roman din ultimii aproape 50 de ani”, a declarat Benjamin Clement, consucătorul ştiintific al operaţiunii, pentru CNN. „Ştiam că zona era bogată, dar nu ne aşteptam la asta. Este foarte bine conservată”, a adăugat acesta, scrie Gândul.

Starea excelentă a cestigiilor este surprinzătoare deoarece echipa consideră că oraşul a a fost mistuit de două incendii în secolele II şi III înainte de Hristos. 

Săpăturile au început în luna aprilie, când echipa lucra pentru pregătirea terenului pentru noile clădiri. Franţa a clasificat sit-ul drept o „descoperire excepţională”, permiţând arheologilor, care trebuiau să termine săpăturile în septembrie, să continue până în decembrie. „Treaba noastră este acum să colectăm mozaicurile, să facem fotografii şi arhivele solului”, a spus Clément. „Avem doi ani şi jumătate pentru a păstra şi restabili [artefactele], iar apoi va trebui să le înapoiem statului”.
 
Publicul va avea ocazia să vadă descoperirile arheologilor, în expoziţii planificate pentru 2019 şi 2020 la muzeul Saint-Romain-en-Gal.