Viaţa în umbra unei regine. Cum a rezistat căsnicia dintre Regina Elisabeta şi Prinţul Philip mai bine de 70 de ani
În discursul aniversării a 50 de ani de căsnicie, Regina Elisabeta a II-a a dezvăluit că „[Philip] a fost forţa şi tăria mea în toţi aceşti ani”. De asemenea, aceasta este cea mai lungă căsnicie regală din istorie, relatează Historyextra.
Regina vorbeşte în aceeaşi termeni despre soţul său şi în viaţa privată, după cum menţionează apropiaţii.
Căsnicia a fost una dintre cele mai mari realizări ale domniei Elisabetei.
Philip era stră-stră-nepotul Reginei Victoria şi a fost parţial crescut în Marea Britanie, în ciuda titlurilor sale daneze şi greceşti şi a descendenţei daneze şi germane.
Cei doi s-au întâlnit prima dată în 1939, pe vremea când Elisabeta avea doar 13 ani, iar Philip era un cadet de 18 ani la Royal Naval College din Dartmouth.
Cei doi au început să corespondeze şi de atunci a apărut ideea unei căsătorii. Abia după cel de Al Doilea Război Mondial lucrurile au devenit serioase. Atunci când Philip a fost invitat la Balmoral în vara anului 1946, era evident că Elisabeta era îndrăgostită de acesta.
Regele George al VI-lea, tatăl Elisabetei, avea dubii în ceea ce îl priveşte pe „Prinţul Philip al Greciei”, din cauza reputaţiei sale desfrânate şi a familiei sale – tatăl său a fost exilat şi ambiţiile familiei sale Mountbatten.
Totuşi, în iulie 1947, regele şi regina au anunţat cu „cea mai mare plăcere” logodirea fiicei lor cu „Locotenentul Philip Mountbatten”, care a renunţat la naţionalitatea sa, la nume şi la religia ortodoxă pentru a face posibilă căsnicia.
În ciuda faptului că Marea Britanie trecea printr-o perioadă grea din punct de vedere economic după cel de Al Doilea Război Mondial, nunta a fost generoasă pe măsura unei nunţi regale. Această decizie a fost luată mai mult la sugestia prim-ministrului Winston Churchill, care a precizat că „o pată de culoare este bine-venită în aceste vremuri”, fiind stabilită în noiembrie 1947.
Încoronarea Reginei Elisabeta, primele probleme ale cuplului
Primii ani de căsnicie în care Elisabeta a fost prinţesă au fost fericiţi, cuplul bucurându-se de o viaţă relativ normală. Lucrurile s-au schimbat drastic în 1953, când prinţesa a devenit Regina Elisabeta a II-a, după moartea prematură a tatălui său.
La ceremonia încoronării, Philip a fost primul care a jurat supunere noii regine. Chiar şi aşa, au existat dificultăţi în plasarea în ierarhie a lui Philip.
Odată cu apariţia copiilor, a intervenit şi problema numelui. În acest context, lui Philip i-a fost greu să se adapteze, considerându-se o simplă unealtă pentru reproducţie, sau, în cuvintele lui, „doar o afurisită de amibă”.
De asemenea, unchiul lui Philip s-a lăudat (într-un mod nu tocmai înţelept) că familia Mountbatten stă pe tronul Marii Britanii. De o părere asemănătoare era şi Philip înaintea încoronării, precizând că „ocup în mod natural poziţia principală”.
Cu timpul, Prinţul Philip a reuşit să se acomodeze poziţiei sale. Aşa cum a dezvăluit nepotul lor, William, acesta „a lăsat deoparte cariera pentru a o susţine şi niciodată nu iese din cadru”.
Astfel, prinţul şi-a încurajat soţia în aspecte ale rolului de regină pe care aceasta nu le-a găsit uşoare.
Desigur, alte aspecte al Prinţului Philip nu au fost prea plăcute, precum gafele sale şi temperamentul, care deseori au fost considerate ca o supapă pentru cineva care stă în umbra unei regine.
În ciuda acestor detalii, căsnicia durabilă va putea deveni un simbol pentru generaţiile viitoare şi o dovadă de iubire autentică şi datorie.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
De ce regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii nu se sărbătoreşte niciodată de ziua ei?
Surpriză la Palatul Buckingham. Cine ar putea deveni următorul monarh al Marii Britanii
Ce varsta are Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii… in presedinti americani? (FOTO)