Documente importante pentru istoria românilor, vechi de peste 400 de ani, restaurate şi digitalizate. Unde le puteţi consulta gratuit

24 04. 2017, 15:31

Universitatea  din Bucureşti  organizează  marţi, 25 Aprilie 2017,  conferinţa de închidere  a  proiectului  ”Digitizarea  documentelor medievale   din Arhivele  Naţionale  ale României”, implementat de Universitatea din Bucureşti în parteneriat cu Arhivele Naţionale ale   României,   Universitatea   Babeş-Bolyai   din   Cluj-Napoca   şi   Arhivele   Naţionale   ale Norvegiei în perioada Decembrie 2014 – Aprilie 2017, în cadrul Programului PA16/RO12 ”Conservarea şi  revitalizarea  patrimoniului cultural şi natural”,  finanţat prin MecanismulFinanciar SEE 2009-2014.

Marţi,  25  Aprilie   2017,   ora   12,00,  se   va   desfăşura   conferinţa  de   închidere   la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Istorie, Bd. Regina Elisabeta, nr. 4-12, etaj 1, Amfiteatrul Nicolae Iorga.  

Printre cei care vor vorbi în timpul conferinţei şi care vor răspunde la întrebări  se numără prof. univ. dr. Mircea Dumitru, rector al Universităţii din Bucureşti; dr. Ioan Drăgan, director al Arhivelor Naţionale ale României; conf. univ. dr. Ionuţ Costea, Universitatea Babeş-Bolyai; conf.   univ.   dr.   Marius   Diaconescu,   Universitatea   din   Bucureşti, managerul proiectului şi al bazei de date www.arhivamedievala.ro; drd. Rebeca Dologa şi drd. Dorel Ţuinea, tineri paleografi implicaţi în în proiect.

În cadrul proiectului au fost digitizate toate documentele emise până în anul 1600, păstrate în Arhivele Naţionale ale României în original, copii, transumpturi sau rezumate şi au fost restaurate peste 1.000 documente deteriorate.

Totodată, pentru facilitarea accesuluipublicului larg la documente au fost create 7 pagini de internet pentru Arhivele Naţionale ale României   din   Bucureşti   (Arhivele   Naţionale   Istorice   Centrale),   Cluj,   Maramureş,   Sibiu,Braşov, Covasna şi Iaşi. Baza de date  www.arhivamedievala.ro  este o noutate în România şi va contribui esenţial la cunoaşterea istoriei românilor, ungurilor, germanilor, romilor şi a altor popoare care au convieţuit în acest spaţiu în secolele XII-XVI, prin facilitarea accesului la sursele istorice. Metadatele aferente fiecărui document – rezumat, indici onomastici, toponimici, dematerii etc., precum şi imaginile documentelor din baza de date sunt accesibile gratuit pe www.arhivamedievala.ro.

Accesul publicului este liber.