Mormântul include statui, cavouri şi mumii. Ministrul de Antichităţi Khaled El-Enany a precizat că, „în ciuda dimensiunii mici a mormântului, reprezintă o descoperire importantă datorită colecţiei obiectelor care sunt în mare parte intacte”, relatează Ahram Online.
Mormântul a fost menţionat pentru prima dată la începutul secolului al XX-lea, dar nu a fost excavat până acum pentru că intrarea sa a fost descoperită abia în martie, anul acesta.
Mostafa Waziry, directorul general al Luxor Antiquities, precizează că, „în ciuda reutilizării în Perioada Târzie, mormântul conţine majoritatea obiectelor originale”.
Mormântul conţine cosciuguri de lemn decorate cu ilustraţii colorate, măşti funerare din lemn şi aproape 1.000 de figurine ushabti cioplite în faianţă, terracotta şi lemn. A mai fost găsită şi o colecţie de vase de lut de diferite dimensiuni şi forme.
Mormântul este un exemplu tipic de loc de odihnă al unui nobil, cu o structură în formă de T, cu o curte care duce la un hol rectangular, un coridor şi o cameră interioară.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: