Cum au apărut bunele maniere la masă. Momentul în care furculiţa nu a mai fost instrumentul ”Diavolului”

La începutul anului 1.500, când exploratorii au cercetat Lumea Nouă, au fost create unele dintre cele mai binecunoscute opere de artă din timpul renascentismului, precum tavanul Capelei Sixtine, realizat de Michelangelo. Până la sfârşitul secolului, operele lui Shakespeare influenţau gândirea umană, iar în Padua, un profesor numit Galileo Galilei începea să descopere secretele sistemului solar, relatează National Geographic. 

Istoricii au descoperit o legătură strânsă între renascentism şi dezvoltarea rapidă a codurilor comportamentale de la masă. În opera The Art of Eating, scriitorul american, M. F. K. Fisher, susţinea că nobilimea europeană a început să folosească manierele la masă din anul 1533. În acelaşi an a avut loc nunta dintre Caterina de’ Medici (nepoata Papei Clement al-VII-lea) şi viitorul rege al Franţei,  Henric al-II-lea. 

Caterina fusese crescută în Florenţa, epicentrul cultural al artei mâncatului. Atunci când a ajuns în Franţa, scrie Fisher, femeia a fost şocată ,,Aici, în Paris, oamenii încă râd batjocoritor de italienii care utilizează furculiţe, ei consumă carnea direct de pe vârful cuţitului sau o rup cu degetele.”

Sursa: Wikimedia Commons

În timpurile medievale, mesele erau doar plăci de lemn pe suporţi, practică ce stă la baza expresie ,,a pune masa.” Placa era apoi acoperită de o pânză pe care cei care mâncau îşi ştergeau mâinile. Cuţitele, furculiţele şi paharele erau împărţite, iar supa era sorbită direct din bol. 

În ciuda haosului din timpurile medievale, unele norme de conduită au predominat. Acestea pot fi găsite în ghidurile de comportament precum cele scrise în 1384 de către Francesc Eiximenis, un teolog din Catalonia, care încuraja persoanele bine-crescute să urmeze anumite reguli. ,,Dacă ai tuşit sau strănutat, nu îţi şterge niciodată mâinile cu faţa de masă,” scria acesta. ,,Dacă o persoană simte nevoia să scuipe la masă, acesta ar trebui să o facă după ce se întoarce cu spatele, niciodată pe masă sau pe un alt mesean,” adăuga el. 

În 1550, cu trei ani înainte de sosirea Caterinei de’ Medici în Franţa, Erasmus din Rotterdam  a reuşit să creeze o variantă modernă a Noului Testament grecesc. Scris pentru Henric din Burgundia, cartea lui Erasmus sublinia importanţa înfrânării ,,Unele persoane, la scurt timp după ce se aşează la masă, îşi bagă mâinile în mâncărurile de pe masă. Acesta este un comportament al lupilor.” Utilizarea corectă a ustensilelor era foarte importantă. ,, Afundarea degetelor în mâncărurile cu sos este foarte nepoliticos. Ar trebui utilizate cuţitul şi furculiţa,” nota autorul. 

După răspândirea utilizării şerveţelelor, au început să fie folosite furculiţele. Una dintre primele furculiţe din lume aparţinea prinţesei bizantine Theodora Anna Doukaina, care a călătorit în Veneţia în 1071 pentru a se căsători cu Doge Domenico Selvo. Cele două furculiţe pe care le-a utilizat pentru a-şi duce mâncarea la gură au provocat un scandal printre veneţienii care le considerau sofisticate. Reprezentatul Vaticanului în Veneţia a sugerat că acestea ar putea fi instrumente diabolice. 

Atunci când Caterina de’ Medici a ajuns în Franţa a încercat să popularizeze utilizarea furculiţei. Însă folosirea furculiţei s-a răspândit din anul 1611, iar din secolul XVIII, ghidurile de bune maniere impuneau utilizarea furculiţei

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: