Istoricul John Ashdown-Hill a reexaminat viaţa intimă a monarhului, de la posibila bigamie la relaţiile sale homosexuale şi a chestionat multe fapte ale primului rege al familiei York din Anglia, relatează Historyextra.
Bigamia l-a intrigat pe istoric. În prima fază s-a concentrat pe povestea lui Eleanor Talbot, care era cunoscută ca fiind măritată în secret cu Eduard al IV-lea, fapt atestat de un document din 1484. După moartea acesteia, căsătoria ulterioară cu Elizabeth Woodville a fost pusă la îndoială.
O altă dată de naştere?
Cercetarea lui Ashdown-Hill cu privire la acuzaţiile bigamiei au dus la investigarea legitimităţii datei de naştere. În mod tradiţional, acesta a fost născut la 28 aprilie 1442, dar pentru această dată nu se citează nicio sursă. O altă dată de naştere ar putea conduce şi la punerea sub îndoială a legitimităţii sale ca rege.
Dovada pe care se bazează istoricul este reprezentată de o poveste promovată de conducerea franceză şi a altor oponenţi ai regelui Angliei, sugerând că mama sa a avut o aventură cu un arcaş. Se indică astfel că acesta este tatăl real al lui Eduard şi nu Richard, Ducele de York. Istoricul concluzionează că data exactă a naşterii lui Eduard al IV-lea rămâne un subiect în suspensie.
Relaţiile homosexuale
Când tatăl lui Eduard a fost omorât în 1460, acesta a rămas necăsătorit, chiar şi după ce a devenit regele Angliei. Ulterior, căsătoria cu Eleanor nu i-a adus niciun copil. Totuşi, relaţia cu Eleanor i-a permis să-l cunoască pe vărul să, pe nume Henry Beaufort, Duce Somerset cu care a avut o relaţie.
Alte relaţii secrete
O altă relaţie care a apărut în atenţia istoricilor a fost cea cu Elizabeth Lucy despre care se crede că au fost căsătoriţi în secret. Totuşi, nu există nici măcar o dovadă solidă despre existenţa acestui personaj feminin în viaţa lui Eduard al IV-lea.
S-a speculat de asemenea că Eduard a mai avut o relaţie cu o anume ”mistress Shore”, dar nu există nicio dovadă în acest sens. Spre deosebire de Elizabeth Lucy, există dovezi că această femeie a existat, existând în cronici o înregistrare a căsătoriei acesteia cu William Shore, care s-a dovedit a fi dificilă. Există un număr de dovezi care atestă faptul că William îl susţinea pe Eduard al IV-lea, ceea ce ar fi făcut posibilă întâlnirea doamnei Shore cu regele englez.
Copii ilegitimi?
Multe relaţii ilegitime pot produce mulţi copii ilegitimi, problemă care deseori a fost pusă de istorici. Totuşi, acest lucru este neadevărat, sau cel mult foarte dificil de dovedit. Se cunoaşte doar un singur caz în care Eduard al IV-lea îşi recunoaşte un fiu ilegitim. Istoricii consideră că acesta este Arthur Wayte/Plantagenet, cunoscut mai târziu ca Lordul Lisle. Totuşi, istoricul Ashdown-Hill precizează că nu există nicio dovadă solidă care să asocieze fiul ilegitim cu regele.
De asemenea, una sau două fete au fost recunoscute ca fiind copii ilegitimi ai lui Eduard al IV-lea, recunoscute ani mai târziu, în regimul lui Henry al VII-lea.
Puterea din spatele Tronului
Dintre toată încrengătura vieţii intime a lui Eduard al IV-lea, problema principală rămâne influenţa lui Elizabeth Woodville asupra regelui. Se precizează că din 1464 până la moartea sa 1483, Eduard pare să fi ţinut la soţia sa, în ciuda tuturor aventurilor.
Elizabeth Woodville a fost recunoscută ca soţia legitimă a regelui, iar copiii lor au fost recunoscuţi în mod oficial ca cei legitimi şi urmaşii tronului.
Elizabeth a jucat un rol activ în viaţa politică. Atunci când statulul copiilor a fost pus sub semnul întrebării, aceasta a dat ordinul de arestare şi execuţie a celor care lansau astfel de informaţii. De asemenea, Elizabeth a încercat să acţioneze ca regent după moartea soţului, pentru fiul său care urma să acceadă la tron; deşi legea spunea că fratele regelui mort trebuia să preia puterea, acela fiind Richard, Ducele de Gloucester, care va deveni Richard al III-lea.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Sfârşitul monarhiei în România. În ce condiţii a avut loc abdicarea regelui Mihai I
Scandalul amoros care probabil a salvat monarhia britanică
Povestea monarhiei şi povestea României. Fără prinţi şi fără vise