Povestea tragică a surorilor Dionne. Cele cinci fetiţe identice au fost utilizate ca exponate într-un parc de distracţii de către guvernul canadian

15 04. 2017, 19:00

Annette, Cecile, Yvonne, Marie şi Emilie Dionne s-au născut pe data de 28 mai, 1934, într-un sat din Ontario. Copiii au fost consideraţi, în acele vremuri, un fenomen, notează Vintage News.

La doar patru luni, fetele au fost luate în custodia Guvernului Canadian, care susţinea că va proteja fetele de exploatarea părinţilor. Deşi erau sănătoase au fost amplasate într-un spital construit special pentru ele, care semăna mai mult cu un parc de distracţii deschis pentru turişti. Locul a fost denumit ,Quintland.”

Fetele au devenit atracţia principală a ţării, fiind aşezate în vitrine publice până la vârsta de nouă ani. Cât timp se aflau la spital, o armată de doctori şi asistente le examinau constant. Aceştia analizau similarităţile fizice şi diferenţele de personalitate. Cecile, una dintre surori, spunea că a învăţat cuvântul ,,doctor” înainte de a învăţa cuvântul ,,mama.”

Sursa: Wikipedia

Între anii 1934 şi 1943, aproximativ 3 milioane de oameni au vizitat Quintland. Copiii erau observaţi de trei ori pe zi printr-un ecran transparent doar pe o parte. Uneori fetele erau scoase afară, îmbrăcate la fel şi prezentate vizitatorilor. Mai multe păpuşi au fost create conform trăsăturilor fetelor. Scrisorile trimise în întreaga lume informau oamenii despre dezvoltarea fetelor, iar în zilele de sărbătoare pozele cu copiii erau publicate în ziarele din întreaga lume.  Unele zvonuri susţin că guvernul a câştigat aproximativ o jumătate de miliard de dolari de pe urma fetelor. Fetele nu au primit nicio parte din bani.

După vârsta de nouă ani şi după ani îndelungaţi de luptă pentru custodia fetelor, copiii s-au întors la familia lor. Însă reuniunea nu a durat pentru mult timp, cele cinci fete erau foarte distante de familia lor, iar la vârsta de 18 ani acestea au întrerupt orice contact cu părinţii lor. Acestea nu aveau niciun prieten şi nu ştiau multe aspecte ale lumii din afara spitalului. Fetele au scris o carte despre experienţa lor şi şi-au acuzat părinţii de abuz verbal, sexual şi fizic.

Sursa: Wikipedia

Guvernul din Ontario şi-a cerut scuze formal de la surori pentru că le-a luat din familia lor naturală. În 1998, guvernul a anunţat că le va oferi celor trei surori care se mai aflau în viaţă patru milioane de dolari compensaţie pentru cei nouă ani  pe care i-au petrecut ca exponate într-un parc pentru turişti.

În 2014, doar două surori se mai aflau în viaţă – Annette şi Cecile. Emilie, care a decis să se călugărească, a murit în 1954. Marie a murit în 1970 în urma unui cheag de sânge şi Yvonne a murit în 2001. Surorile nu au reuşit niodată să-şi revină din trauma la care au fost expuse.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Cum se schimbă organismul uman în urma călătoriei în spaţiu? Noi descoperiri la 10 luni de la întoarcerea lui Scott Kelly din cea mai lungă călătorie în spaţiu
Un copil de doi ani jumătate i-a salvat viaţa fratelui său
Ca urmare a timpului petrecut în spaţiu, Scott Kelly a rămas mai tânăr decât fratele său geamăn. Care este motivul
Gemeni de la taţi DIFERIŢI s-au născut recent. ”Acest lucru este rar pentru întreaga lume”. FOTO+VIDEO