Zone ale ”Oraşului pierdut” din Honduras, unde nu a mai ajuns niciun om de 500 de ani, au fost cercetate din nou. Descoperirile sunt uriaşe

11 03. 2017, 13:00

,,Există multe întrebări despre aceşti oameni,” spune autorul Douglas Preston, care a vizitat ruinele oraşului. ,,Ce s-a întâmplat cu această societate? De ce au abandonat oraşul atât de brusc?”

Preston face parte dintr-o misiune de cercetare lansată acum doi ani pentru explorarea ruinelor civilizaţiei pierdute, conform Business Insider.

Unii experţi susţin că rămăşiţele au legătură cu străvechiul oraş ,,Oraşul Alb.” Încă din 1900, zvonurile cu privire la oraşul dispărut au incitat imaginaţia exploratorilor şi a turiştilor care credeau că se vor îmbogăţi în urma descoperirii comorii. Deşi au fost descoperite unele părţi ale satului, inclusiv rămăşiţe ale pieţei publice şi ale piramidelor, în 2012, în timpul unei expediţii, antropologii şi arheologii nu conosc încă originile poporului. 

Preston şi echipa sa susţin că au analizat zone unde nu a mai călcat picior de om de peste 500 de ani. Aceştia afirmă că oamenii locului au avut un sfârşit tragic. 

,,Cu alte cuvinte nu ştim nimic despre această cultură,” spune Preston. 

În ultimii ani, cercetătorii au descoperit un depozit secret care cuprinde 500 de pietre sculptate, locul este descris de Preston ca fiind ,,nu un mormânt pentru o persoană, ci pentru o civilizaţie.”

Ruinele de acum 1.000 de ani coincid cu legendarul ,,Oraş Alb” aflat în junglă, într-o vale înconjurată de stânci abrupte. În urma cercetărilor din anul 2012, unele publicaţii s-au grăbit să afirme că: ,,a fost descoperit un oraş străvechi în pădurea tropicală din Honduras. Atunci mai mulţi cercetători, inclusiv arheologul Chris Begley, din cadrul Universităţii Transylvania (SUA), a declarat că publicaţiile au exagerat atunci când au făcut afirmaţii în legătură cu oraşul pierdut. 

Civilizaţia care a trăit în zona pădurii tropicale din Honduras nu a lăsat în urmă multe indicii, spun cercetătorii. Echipa care a vizitat zona în 2012 a reuşit să dateze obiectele descoperite ca fiind din anii 1.000 d.Hr şi 1.400 d.Hr.  

Până în prezent, cercetătorii ştiu că civilizaţia a dispărut subit şi au lăsat în urmă rămăşiţe ale piramidelor şi ale pieţei centrale, precum şi scaune ceremoniale. Mai mulţi cercetători susţin că oamenii au dispărut din cauza unei boli grave. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

Insula sacra a pelerinilor mayasi
 
De ce a cazut Imperiul Maya?
 
Arheologii au găsit Oraşul Alb al Zeului Maimuţă. Dovada existenţei unei civilizaţii pierdute iese la lumină după 500 de ani – VIDEO
 
De ce „plouă cu peşte” într-un orăşel din Honduras? Cercetătorii au dezlegat misterul ciudatului eveniment