Riscurile citirii minţii ca urmare a folosirii RMN-ului
RMN-ul, de la începutul său din 1992, a revoluţionat abilitatea noastră de a observa creierul în timp real şi de a înţelege procesele care stau la baza funcţiilor mentale, precum luarea deciziilor.
În cartea Sex, Lies, and Brain Scans, neurofiziologul Barbara Sahakian şi neurologul Julia Gottwald oferă un tur al felurilor în care scanarea cerebrală poate afecta perspectiva asupra societăţii şi a comportamentului uman. Acestea prezintă astfel riscurile şi limitările acestei tehnici.
După introducerea în tehnicalităţile acestei metode, autoarele pun întrebarea de bază: pot citi minţile? Răspunsul depinde foarte mult de definiţia dată citirii minţilor. Deocamdată, aceste metode nu au fost capabile să descifreze „limbajul gândului”, ceea ce este o definiţie populară a citirii minţii.
Problemele etice
Apoi, cercetătoarele se concentrează pe dimensiunea etică a folosirii RMN-urilor. Văzut ca detector de minciună, acestea arată inexactităţile metodei şi din acest motiv nu a fost acceptat în curţile de judecată.
Această metodă mai arată că se pot observa anumite tipare pentru condiţii precum psihopatie, dar nu toţi care prezintă aceste condiţii au un comportament anti-social, deci este un prezicător inexact al viitoarelor crime.
Domeniul numit neuromarketing prezintă de asemenea riscuri. Citând studii precum Cola vs. Pepsi, efectuat de S.M. Mcclure, care arată cum activitatea cerebrală poate indica preferinţa pentru un anumit produs, Sahakian şi Gottwald sunt de părere că este nevoie de o legislaţie mai bună pentru a preveni utilizarea eronată a acestei tehnologii.
Mintea şi creierul sunt lucruri diferite
De asemenea, autoarele discută o problemă fundamentală teoretică a neuroştiinţelor- existenţa posibilităţii unui dualism al creierului şi al minţii. Este o problemă esenţială în mai multe aspecte, inclusiv cele care ţin de legislaţie: un psihopat poate fi absolvit de vină datorită structurii sale cerebrale.
Cartea cuprinde şi o sumedenie de studii de comportament şi psihologie, încercând să aducă o perspectivă mai complexă asupra acestui domeniu printr-o abordare multidisciplinară.
Limitările metodologice ale RMN-urilor sunt un subiect pe care autoarele insistă. Acestea arată că tehnologia arată doar corelaţiile. Doar pentru că o zonă a creierului este activă atunci când cineva experimentează frica, nu înseamnă că acea zonă este implicată în experienţa fricii. Cauzalitatea poate fi demonstrată doar prin manipularea funcţiei acelei zone, prin stimulare cerebrală sau prin studierea leziunilor, precum cele provenite în urma unor infarcturi. De asemenea, este imposibil să existe o corespondenţă perfectă, de multe ori, în cazul emoţiilor (ca frica) sunt activate mai multe zone ale creierului.
Viitorul este deschis şi altor abordări
Aşadar, problemele etice sunt doar vârful aisbergului. Discuţiile despre neuroştiinţe au o natură mult mai complexă care nu pot fi abordate dintr-o singură perspectivă. Ramificările în alte domenii ştiinţifice şi dincolo, în filosofie, trebuie luate în considerare. O problemă esenţială în acest sens este dacă o perspectivă pur materialistă este de ajutor sau neuroştiinţele au nevoie de o altă abordare care să includă şi laturile umaniste ale omului. Obiectul de studiu „omul” are o natură complexă, de la evoluţia sa ca/în om, la fiziologie, la cultură şi religie. Având în vedere acest lucru, este redundant de spus că o abordare multidisciplinară este mai eficientă. Cartea ridică această problemă, printre altele, într-un context mai specific, anume cum se poate balansa tehnologia cu drepturile umane? În plus, putem reveni la întrebarea enunţată la începutul articolului: această metodă poate într-adevăr să citească minţile?
Sursa: Nature
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Specialiştii în neuroştiinţe au descoperit secretul fericirii
Reuşită remarcabilă, fără precedent: oamenii de ştiinţă au reuşit să creeze un „mini-creier” uman!