Home » Istorie » Irena Sendler: povestea INCREDIBILĂ a femeii care a salvat mii de copii de Holocaustul nazist

Irena Sendler: povestea INCREDIBILĂ a femeii care a salvat mii de copii de Holocaustul nazist

Publicat: 03.01.2017
Irena Sendler a fost una dintre eroinele din timpul regimului nazist din Germania, iar în 2007 aceasta a primit Premiul Nobel pentru Pace.

Născută în 1910, în Varşovia, Irena Sendler a învăţat de la tatăl său cum să-i ajute pe oamenii la nevoie. Irena avea şapte ani atunci când tatăl său a murit. În ciuda acestui lucru, bărbatul a avut o influenţă mare asupra vieţii femeii. 

La maturitate, Irena a devenit asistentă medicală şi a ajutat familiile nevoiaşe, furnizându-le hrană sau haine. În timpul ascensiunii antisemitismului în Europa, Irena a continuat să ajute familiile evreieşti. Când Polonia a fost invadată de nazişti, în 1939, toate familiile de evrei au fost trimise în ghetourile din Varşovia. Cutremurată de condiţiile inimaginabile din ghetou, Irena Sendler a decis să se alăture unei organizaţii care furniza ajutoare evreilor. 

Împreună cu alţi membrii ai organizaţiei, femeia a început să salveze copii evrei din ghetou, care erau apoi daţi spre adopţie. Deşi intenţiile femeii erau bune, unele mame din ghetou nu doreau să renunţe atât de repede la copiii lor.

Sursa: Irena Sendler   

Deoarece ghetourile erau păzite de germani, Irena Sendler trebuia să apeleze la diferite trucuri pentru a elibera copii. În majoritatea timpului îi ascundea în ambulanţă, atunci când stricteţea a crescut, femeia a început să îi ascundă în saci, coşuri de gunoi şi chiar în sicrie. 

Astfel, Irena Sendler a reuşit să salveze 2.500 de copii, aceasta ţinea evidenţa copiilor într-o cutie de metal pe care o ascundea într-o grădină din vecinătate. 

Metodele sale au funcţionat până când germanii au descoperit ce se întâmpla, iar Irena a fost trimisă în închisoare unde a fost persecutată. În ciuda torturii, Irena nu a dezvăluit locul în care erau ţinuţi copiii. Naziştii au condamnat-o la moarte, însă femeia a fost salvată şi a trăit tot restul vieţii cu o identitate falsă. 

După război, Irena Sendler a dezgropat cutia de metal în care se aflau notiţele despre copii şi le-a înmânat guvernului. 

În 2007, Irena Sendler a câştigat premiul Nobel pentru Pace, iar un an mai târziu la vârsta de 98 de ani a decedat. 

Sursa: Bright Side

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

 
 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase