Cele mai îndrăzneţe raiduri din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Salvat de soldaţii nemţi, Mussolini a fost cât pe ce să se prăbuşească cu avionul trimis de Hitler

27 12. 2016, 00:00

1. Planul Galben, capturarea fortăreţei Eben Emael

În timpul acestui raid, paraşutiştii germani au primit sarcina de a ataca fortăreaţa belgiană Eben-Emael, fortăreaţă care domina podurile ce traversau peste Canalul Albert. A fost fortificat cu ajutorul artileriei, fiind pregătită în cazul unui atac german. Forţele germane au luat cu asalt cetatea şi, ulterior, au distrus artileria care o apăra şi odată ce fortăreaţa a fost scoasă din acţiune, paraşutiştii au primit ordinul de a păzi podurile de peste Canal, pentru a nu fi luaţi prin surprindere de un atac inamic şi au menţinut această poziţie până când a sosit Armata a XVIII-a germană. Bătălia a fost un succes pentru germani, căci paraşutiştii au aterizat pe acoperişul fortăreţei şi au folosit explozive pentru a o distruge, apoi au intrat înăuntrul acesteia şi i-au ucis pe inamici. Germanii au avut foarte puţine pierderi şi au folosit 2 dintre cele 3 poduri care traversau Canalul Albert pentru a înainta prin Belgia în drumul lor către Franţa.

Sursa: Bundesarchiv_Billd_146-1971-011-27,_Belgien,_Eben_Emael,_Fallschirmjäger.jpg / Wikimedia Commons

2. Operaţiunea Chariot: distrugerea oraşului Saint-Nazaire

Această operaţiune a fost, de fapt, un atac triumfal al britanicilor, dinspre mare. A avut loc în portul din oraşul normand Saint-Nazaire, pe data de 28 martie 1942. Motivul pentru care a fost atacat a fost pentru că acesta era un port destul de important, iar dacă era distrus, ar fi însemnat că navele germane care sufereau avarii trebuiau să se întoarcă în Germania pentru reparaţii, căci nu mai puteau fi reparate în acel loc. Britanicii au traversat Canalul Englezesc către Franţa, iar distrugătorul HMS Campbeltown a fost piesa de rezistenţă a acestui atac. Portul a fost detonat şi a mai putut fi folosit doar după 5 ani. În urma acestui raid la care au participat 662 de britanici, 169 dintre aceştia au murit, 215 au devenit prizonieri, întorcându-se acasă doar 218. Trupele germane au pierdut 360 de soldaţi.

3. Operaţiunea Flipper: intenţia de asasinare a lui Rommel

Această operaţiune a fost iniţiată de către britanici, cu intenţia de a îl ucide pe Erwin Rommel, comandantul trupelor germane de pe teritoriul Africii de Nord şi trebuia să înceapă în noaptea de 17 spre 18 noiembrie 1941. Aceasta nu a avut succes, căci acesta a părăsit locuinţa care era de 2 săptămâni în atenţia britanicilor. Acesta se afla în Roma, alături de soţia sa, sărbătorind aniversarea sa de 50 de ani şi s-a întors în Africa pe data de 18 noiembrie.

Erwin Rommel / Sursa: Wikimedia Commons

4. Operaţiunea Oak: salvarea lui Mussolini

După ce Mussolini a fost încarcerat în Italia, aliaţii Italiei fasciste, germanii, au încercat să îl salveze. Aceştia au interceptat un mesaj radio codat italian, care i-au făcut să descopere locaţia unde se afla liderul fascist: Hotelul Campo Imperatore, aflat pe vârful unui munte, într-o staţiune de ski italiană. Cel care a condus această operaţiune a fost Skorzeny, iar misiunea era considerată a fi una extrem de periculoasă. Trupele acestuia, alături de paraşutişti, aveau sarcina de a îi nimicii pe cei care l-au capurat pe Mussolini fără niciun foc de armă. Skorzeny i-a spus lui Mussolini: „Duce, Fuhrer-ul m-a trimis să te salvez”, iar acesta i-a replicat „Eram convins că prietenul meu nu mă va uita.” Ulterior, a fost dus la Roma, într-un avion Luftwaffe Fieseler Storch, care a fost la un pas de prăbuşire.

Sursa: Wikimedia Commons

5. Operaţiunea Frankton: raidul bărcuţelor

Această operaţiune a fost, de fapt, un raid de comando împotriva transportului maritim ce pleca din portul Bordeaux, din Golful Biscaya şi a fost iniţiat de către Royal Marines Boom Patrol Department, o unitate a Marinei Regale. Planul prevedea transportarea a 6 canoe de către un submarin către estuarul Gironde şi, ulterior, trimise către Bordeaux în timpul nopţii. Odată ajunse, urmau să atace vasele care se aflau în port folosind mine care puteau fi ataşate navelor. Au fost trimişi 13 soldaţi şi doar 2 au supravieţuit, ceilalţi fiind ori capturaţi de către germani, ori au decedat în urma hipotermiei. Winston Churchill, primul-ministru al Marii Britanii, a susţinut că acest atac a scurtat războiul cu cel puţin 6 luni.

6. Operaţiunea Gunnerside: distrugerea uzinei de apă grea

Această operaţiune avea rolul de a stopa proiectul de energie nucleară pe care germanii l-au iniţiat pentru a primi apă grea, pe care o foloseau pentru crearea armelor nucleare. Britanicii aflaseră de încercările norvegienilor de a stopa acest fenomen. Germanii, ştiind că un asemenea atac era iminent, au însărcinat gărzi cu paza acesteia şi au folosit mine şi lumini reflectoare. Cu toate acestea, norvegienii au reuşit să intre înăuntrul acesteia şi au poziţionat material explozibil, care au distrus camera în care avea loc electroliza.

7. Operaţiunea Source: scufundarea vasului Tirpitz

Această operaţiune avea rolul de a anihila vasele de război germane cele mai puternice (Scharnhorst, Lutzow and Tirpitz), care îşi aveau baza în Norvegia. Atacurile au început în septembrie 1943, iar ţinta principală era distrugerea vasului Tirpitz. Acesta a fost organizat de către HMS Varbel, care era, de fapt, cartierul general al Flotei Submarine, înainte fiind un hotel luxos ce dispunea de 88 de camere.

Sursa: War History Online

Citeşte şi:

În urmă cu 73 de ani, aviaţia americană suferea o înfrângere de proporţii. Se întâmpla la Ploieşti. Povestea din spatele operaţiunii Tidal Wave

Port Arthur, DOVADA presupusei predilecţii japoneze pentru atacurile surpriză – VIDEO

Imagini incredibile arată aeronava pierdută de americani în timpul atacurilor de la Pearl Harbor – VIDEO