Miraculosul drog care a fost folosit intens timp de 300 de ani. Era utilizat ca remediu universal şi era mai ieftin ca alcoolul
Opiumul este cunoscut din anul 3400 î.Hr, când Sumerienii au produs primele scrieri despre acest drog. Puterea opiumului era utilizată pentru alungarea plictiselii, permiţându-i utilizatorului să rămână funcţional, de asemenea era un drog ales de cei ce sufereau de boli mentale sau fizice.
În secolul XVI, alchimistul Paracelsus a creat laudanum, combinând tinctură de opium cu alcool. În timpul secolului XVII, fizicianul şi pionierul medicinei Thomas Sydenham a simplificat şi standardizat reţeta, comercializând produsul ca un remediu universal. În anul 1800, laudanum era disponibil în toată lumea, putea fi cumpărat cu uşurinţă din baruri, magazine, tabacherii şi farmacii. Drogul fiind uneori mai ieftin decât alcoolul era disponibil pentru toţi oamenii din societate. Acesta era prescris pentru orice tip de durere de dinţi sau de cap, reumatism, diaree, melancolie sau ,,problemele femeieşti”.
Laudanum a devenit utilizat în societatea victoriană ca medicament, astfel mulţi poeţi, artişti şi pictori au devenit dependenţi, printre aceştia se numără Charles Dickens, George Eliot, Lord Byron. Unii au reuşit să îl consume doar atunci când erau bolnavi, în timp ce alţii au devenit dependenţi. Printre cei mai faimoşi dependenţi de laudanum era scriitorul englez Thomas De Quincey, care a scris o întreagă carte (Confesiunile unui mâncător englez de opium) despre utilizarea opiumului. În carte este sugerat fatul că, spre deosebire de alcool, opiumul îmbunătăţeşte puterea creativă, drogul fiind mult mai des utilizat de cei ce căutau inspiraţia artistică.
Poeta Elizabeth Barrett Browning a luat prima dată laudanum la vârsta de 15 ani după ce a suferit o leziune la nivelul coloanei. După aceea, aceasta l-a consumat şi pentru alte suferinţe, cum ar fi hemoragia plămânilor. Atunci când a început să corespondeze cu poetul Rbert Browning, care avea să-i devină soţ, aceasta i-a mărturisit că ia zilnic o doză de 40 de picături de laudanum, o doză extrem de puternică chiar şi pentru un dependent.
În 1868, laudanum putea fi vândut, oficial, de către chimişti în Anglia şi având în vedere pericolul la care supunea consumatorul a fost etichetat ca fiind otravă. În 1899, a fost creată aspirina, un analgezic mult mai sigur.
Sursa: Mentalfoss
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: