Dimitrie Cantemir, intelectualul boem care a influenţat decisiv istoria Ţărilor Române

Dimitrie Cantemir a fost domnul Moldovei în două rânduri (martie – aprilie 1693 şi 1710 – 1711) şi mare cărturar al umanismului românesc. Enciclopedist, etnograf, geograf, filozof, istoric, lingvist, muzicolog şi compozitor. Era membru al Academiei de Ştiinţe din Berlin.

Opera domnitorului „Istoria ieroglifică” descrie cu umor scena politică din ţările române de pe vremea lui Cantermir. Oare şi azi ar merge o astfel de alegorie despre viaţa politică carpato-dunăreano-pontică? O fabulă cu măştile animaliere de rigoare. Pesemne. Aşteptăm cu hohotul pregătit în minţile noastre de români pişicheri scriitorul care s-o încropească din viaţa reală, din arestările şi investigaţiile cotidiene, din corupţia noastră cea de toate zilele.

Dar uite cine-i Dimitrie, pe scurt. A dus viaţă de aristocrat pe la curţile otomane şi ruseşti, dar rămăşiţele pământeşti odihnesc în ţară.

Dimitrie Cantemir s-a născut la 26 octombrie 1673 într-o familie nobilă, în localitatea Silişteni din comuna Fălciu, azi comuna Dimitrie Cantemir din judeţul Vaslui, în partea de sud a oraşului Huşi. A fost fiul lui Constantin şi al Anei, născută Bantaş.

La 14 ani a fost nevoit să plece la Constantinopol, unde a stat 12 ani, ca zălog al tatălui său pe lângă Înalta Poartă, înlocuindu-l pe Antioh, devenit ulterior domn al Moldovei. Şi-a petrecut anii la Constantinopol, unde a fost capuchehaie (reprezentant al domnitorilor romîni la Poarta otomană), şi a însoţit armata otomană în expediţia eşuată din Ungaria. A fost martor al înfrângerii otomanilor în Bătălia de la Zenta, unde s-a convins de decadenţa Imperiului Otoman.

În 1710 a fost numit la tronul Moldovei, având misiunea de a-l supraveghea pe Brâncoveanu, bănuit de neloialitate faţă de Imperiul Otoman, în schimb a încheiat el însuşi un tratat cu Imperiul Rus al lui Petru cel Mare. Armata rusă ajutată de moldoveni a suferit o înfrângere categorică din partea turcilor în Bătălia de la Stănileşti. În consecinţă, Cantemir a fost nevoit să se refugieze în Rusia, unde şi-a petrecut restul vieţii în turnul său de fildeş, în mijlocul preocupărilor intelectuale.

Osemintele fantastului Dimitrie Cantemir odihnesc în Biserica Trei Ierarhi din Iaşi, repatriate graţie lui Nicolae Iorga, în 1935. Pe lespedea raclei sale este scris astfel: „Aici, întors din lunga şi pre greaua pribegie înfruntată pentru libertatea ţării sale, odihneşte Dimitrie Cantemir, domn al Moldovei”.

Memoria lui Cantemir este onorată prin atribuirea numelui său unor străzi importante din Bucureşti şi din alte oraşe ale României, prin liceele şi universităţile care îl au ca patron. Chipul lui cu peruca din epocă apare pe o marcă poştală din URSS, din 1973, pe bancnota de 100 de ruble transnistrene din 2007, pe o marcă poştală şi pe o coliţă din Republica Moldova.

În 1975, în România a fost turnat un film artistic de lungmetraj, intitulat „Cantemir şi Muschetarul român”‘, în regia lui Gheorghe Vitanidis, iar în Republica Moldova, în 1973, „Dimitrie Cantemir” de Vlad Ioviţă şi Vitali Kalashnikov.

În aprilie 2003 un parc din Istanbul a primit numele lui Dimitrie Cantemir.

La 25 iunie 2007, preşedintele Traian Băsescu a inaugurat la Istanbul Muzeul Dimitrie Cantemir, aflat în Casa Cantemir din cartierul Fener, unde cărturarul a locuit.

Colegiul economic din Suceava îi poartă numele. În curtea instituţiei de învăţământ a fost amplasat un bust închinat voievodului.

Operele lui Dimitrie. De la gâlceava înţeleptului la Cartea Ştiinţei Muzicii

„Divanul sau Gâlceava înţeleptului cu lumea sau Giudeţul sufletului cu trupul”, scrisă în română şi tipărită la Iaşi în 1698. Opera este prima lucrare filosofică românească. Se regăsesc în carte disputele medievale despre timp, suflet, natură sau conştiinţă. Dimitrie Cantemir sugerează superioritatea omului asupra celorlalte vieţuitoare, face din om un stăpân al lumii, susţine superioritatea vieţii spirituale asupra condiţiei biologice a omului, încearcă să definească concepte filosofice şi să alcătuiască o terminologie filosofică.

Altă lucrare este „Sacrosanctae Scientiae Indepingibilis Imago 1700”, operă filosofică în care încearcă să integreze fizica într-un sistem teist, în linia lui Bacon, un fel de împăcare între ştiinţă şi religie, între determinismul ştiinţific şi metafizica medievală. Cantemir manifestă un interes deosebit pentru astrologie şi ştiinţele oculte, sacre, specifice Renaşterii.

„Istoria ieroglifică”, scrisă la Constantinopol în română (1703 – 1705). Este considerată prima încercare de roman politico-social. Cantemir satirizează lupta pentru domnie dintre partidele boiereşti din ţările române. Această luptă alegorică se reflectă printr-o dispută filosofică între două principii, simbolizate de Inorog şi Corb. Lucrarea cuprinde cugetări, proverbe şi versuri care reflectă influenţa poeziei populare.

„Istoria Creşterii şi Descreşterii Curţii Otomane (Istoria creşterii şi descreşterii curţii otomane)”, redactată în latină (Historia incrementorum atque decrementorum Aulae Othomanicae) între 1714 şi 1716. În această lucrare, Dimitrie Cantemir a relatat istoria imperiului otoman şi a analizat cauzele care ar fi putut duce la destrămarea sa. A insistat şi asupra posibilităţilor popoarelor asuprite de a-şi recuceri libertatea. Lucrarea a fost tradusă şi publicată în limbile engleză, franceză şi germană. Prima publicare a operei s-a făcut în limba engleză, în 1734, prin efortul pastorului Nicolas Tindal, care era maestru în artele liberale şi vicar la Great Waltham (în comitatul Essex).

„Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor”, scris mai întâi în latină, dar tradus apoi de autor în română (1719 – 1722), cuprinde istoria românilor de la origini până la descălecare. Susţine ideea lui Miron Costin: originea latină comună a tuturor dialectelor româneşti. Pentru scrierea acestei lucrări, Dimitrie Cantemir a consultat peste 150 de izvoare române şi străine în limbile latină, greacă, polonă şi rusă.

„Descriptio Moldaviae (Descrierea Moldovei)”, scrisă în latină (1714 – 1716), când trăia în Rusia, la cererea Academiei din Berlin.

„Kitab-i-musiki, Cartea muzicii”, scrisă în limba turcă, este una dintre primele lucrări ale savantului domnitor, concepută în perioada vieţii acestuia din Istanbul. Lucrarea cuprinde un studiu aprofundat al muzicii otomane laice şi religioase, primul sistem de notaţie muzicală al muzicii otomane (a fost contemporan cu Johann Sebastian Bach). Savantul pune în discuţie şi importanţa muzicii religioase ortodoxe şi influenţarea acesteia de către muzica bisericească bizantină. Studiul se referă la compozitori otomani, cuprinzând ilustrarea curentelor şi tematicilor, exemplificate printr-o redare a notelor şi gamelor într-un sistem de note. Este prima lucrare dedicată muzicii, concepută într-un stil savant. Finalul studiului este însoţit de o culegere de melodii a diverselor compoziţii otomane, dar şi folclor din Moldova, precum şi un număr de 20 de creaţii proprii. Datorită acestei lucrări, Dimitrie Cantemir a intrat în istoria muzicală a Turciei ca fondator al muzicii laice şi studios al celei religioase sub numele de Cantemiroglu (fiul lui Cantemir), primind titlul de paşă cu trei tuiuri (ceilalţi domni aveau două tuiuri) de la Ahmed al III-lea, cunoscut drept mare susţinător al artelor.

Dirijorul catalan Jordi Savall a prezentat un spectacol închinat acestei lucrări, compus din cântecele preluate din „Cartea Muzicii”.

Sursa: Mediafax