Home » Istorie » O bază secretă a Germaniei naziste a fost descoperită de ruşi. Ce s-a întâmplat cu toţi oamenii de ştiinţă care făceau cercetări aici

O bază secretă a Germaniei naziste a fost descoperită de ruşi. Ce s-a întâmplat cu toţi oamenii de ştiinţă care făceau cercetări aici

Publicat: 23.10.2016
Această bază misterioasă, numită "Vânătorul de comori" de către subalternii lui Hitler a fost construită în anul 1942.

Recent, a fost descoperită o bază secretă a naziştilor, datând din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, care a fost abandonată după ce oamenii de ştiinţă ce se aflau acolo au mâncat carne de urs polar infectată, decedând la scurt timp.

Baza avea drept scop studierea condiţiilor climatice şi, probabil, în momentul construirii sale s-a dorit şi descoperirea unor artefacte valoroase, numele acesteia relevând acest lucru. Alături de ruinele acestui buncăr au fost descoperite şi canistre de petrol şi documente. Teritoriul Alexandra, cel pe care s-a construit acest buncăr, teritoriu denumit după o membră a nobilimii ruseşti, se află în extremitatea nordică a Cercului Polar, şi a fost motivul mai multor dispute între statele nordice, chiar norvegienii dorindu-l.

Între anii 1930 – 1990, această bază a fost singura prezenţă din acest loc.  Acest punct a devenit unul strategic în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, întrucât oferea informaţii preţioase cu privire la climatul zonei, informaţii de care se ţinea cont în alegerea strategiilor de luptă, ajuta operaţiunile militare şi transportul către acest loc îndepărtat.

Acest teritoriu a devenit şi mai important în timpul Războiului Rece, moment în care atât Statele Unite, cât şi şi Rusia tânjeau să controleze Oceanul Arctic. Acum, acesta se află pe teritoriul Rusiei, unde a fost construită o bază militară.

Sursa: Daily Mail

Citeşte şi:

A fost descoperit un camp de lupta pierdut din al Doilea Razboi Mondial

Arma incredibilă cu care naziştii doreau să câştige al Doilea Război Mondial ar fi „prăjit” oraşele din spaţiu!

Ziua în care a început a doua mare conflagraţie mondială. Dominaţia nazistă în Europa, de la Anschluss la atacul împotriva Uniunii Sovietice

IMAGINI uimitoare din al Doilea Război Mondial adaptate realităţii de astăzi

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
O populație necunoscută de galaxii ar putea rezolva misterul energetic al Universului
O populație necunoscută de galaxii ar putea rezolva misterul energetic al Universului
Parcă desprins din SF: o planetă orbitează perpendicular pe un sistem stelar binar
Parcă desprins din SF: o planetă orbitează perpendicular pe un sistem stelar binar
Oamenii de știință au aflat de ce asteroizii bogați în carbon nu lovesc Pământul
Oamenii de știință au aflat de ce asteroizii bogați în carbon nu lovesc Pământul
După 100 de ani de căutări, un calamar colosal viu a fost văzut pentru prima dată
După 100 de ani de căutări, un calamar colosal viu a fost văzut pentru prima dată
Hatshepsut, femeia faraon care a domnit ca bărbat. Unul dintre cei mai prolifici constructori din Egiptul Antic
Hatshepsut, femeia faraon care a domnit ca bărbat. Unul dintre cei mai prolifici constructori din Egiptul Antic
Aesop, primul autor de fabule. „Vulpea care nu ajunge la struguri spune că sunt acri”
Aesop, primul autor de fabule. „Vulpea care nu ajunge la struguri spune că sunt acri”
Sănătatea mintală a tatălui poate afecta copiii timp de ani de zile
Sănătatea mintală a tatălui poate afecta copiii timp de ani de zile
Tinerii cu tulburări mintale au șanse mai mici să devină părinți, arată un studiu
Tinerii cu tulburări mintale au șanse mai mici să devină părinți, arată un studiu
Test de cultură generală. De ce maimuțele s-au oprit din evoluție?
Test de cultură generală. De ce maimuțele s-au oprit din evoluție?
Tainele Sfintelor Paști, împărtășite cu blândețe și lumină de Părintele Nicolae Dascălu, la Altceva cu Adrian Artene 
Tainele Sfintelor Paști, împărtășite cu blândețe și lumină de Părintele Nicolae Dascălu, la Altceva cu Adrian Artene 
Cea mai promițătoare dovadă a vieții extraterestre de până acum, găsită la 124 de ani-lumină distanță
Cea mai promițătoare dovadă a vieții extraterestre de până acum, găsită la 124 de ani-lumină distanță
România a avut cea mai mare inflaţie anuală dintre ţările UE în martie
România a avut cea mai mare inflaţie anuală dintre ţările UE în martie
Un producător auto japonez anunță că mută o parte din producție în SUA
Un producător auto japonez anunță că mută o parte din producție în SUA
Ce cumpără românii de Paște?
Ce cumpără românii de Paște?
Nicolae Iorga, istoricul savant care s-a lăsat angrenat în manevrele lui Carol al II-lea
Nicolae Iorga, istoricul savant care s-a lăsat angrenat în manevrele lui Carol al II-lea
Apneea în somn ar putea fi tratată prin injecții cu celule stem
Apneea în somn ar putea fi tratată prin injecții cu celule stem
Pentru prima dată, Japonia depășește pragul de 10 milioane de turiști în primul trimestru al anului
Pentru prima dată, Japonia depășește pragul de 10 milioane de turiști în primul trimestru al anului
Universitatea Harvard „predă ura și prostia”, acuză Donald Trump
Universitatea Harvard „predă ura și prostia”, acuză Donald Trump