Testele ADN pot rezolva un celebru mister al unui adulter şi crime regale, vechi de 300 de ani
Aceasta este povestea contelui suedez Philip Christoph Königsmarck şi a prinţesei germane Sophia Dorothea of Celle, poveste care a fost brusc întreruptă de soţul prinţesei, care, ulterior, a devenit regele George I al Marii Britanii. Acum, după 332 de ani, corpul lui Königsmarck a fost, în sfârşit, găsit. Acesta a fost văzut pentru ultima oară în luna iulie a anului 1694, atunci când o vizita pe prinţesă la ore târzii în noapte. Cei doi voiau să fugă împreună în acea vară.
Relaţia celor doi a fost întreţinută prin scrisorile pe care le trimiteau unul altuia, scrisori care acum sunt păstrate la Universitatea Lund din Suedia. Foarte multe voci au spus că Phillip a fost ucis pentru că l-a încornorat pe viitorul rege al Marii Britanii, iar trupul său se crede că ori a fost aruncat într-un râu, ori a fost scos în afara domeniului pe care se afla castelul.
Pe data de 11 august 2016, când un grup de muncitori renovau o zonă din apropierea castelului, a fost descoperit un schelet care se presupune că aparţine contelui Königsmarck. Examinarea iniţială a confirmat faptul că acesta se află acolo de secole întregi, iar cercetătorii de la Universitatea din Göttingen, au demarat un proiect care urmăreşte colectarea ADN-ului din oase şi confruntarea acestuia cu cel al rudelor familiei Königsmarck care încă mai trăiesc.
În ceea ce priveşte soarta Sophiei, aceasta a fost încarcerată de către George, astfel petrecându-şi următorii 32 de ani care îi mai rămăsese. Când a decedat, a fost înmormântată în acelaşi loc în care a fost încarcerată, ulterior trupul său fiind transportat în Celle, alături de cele ale părinţilor ei.
Povestea de dragoste dintre Phillip şi Sophia a devenit foarte populară şi a reprezentat o sursă de inspiraţie pentru numeroase cărţi şi filme. Sophia nu a fost acuzată de faptul că şi-a înşelat soţul, căci acesta a fost un soţ teribil, înşelând-o înainte ca ea să facă acest lucru şi având un comportament abuziv.
Sursa: Motherboard
Citeşte şi:
În sfârşit, oamenii de ştiinţă au descoperit care este diferenţa dintre dragoste şi dorinţa sexuală