Mata Hari, spioana scandaloasă
Sinonim cu spionajul, exotismul și frivolitatea, numele Mata Hari făcea istorie la început de secol XX. Cazul misterioasei femei care scandaliza Europa la acea vreme, prin ușurință cu care își oferea serviciile intime oricui ar fi fost gata să îi întrețînă modul extravagant de viață, avea să rămână in istorie drept unul dintre cele mai controversate momente ale mileniului trecut.
A fost într-adevăr Mata Hari una dintre cele mai mari spioane din istorie? S-a făcut vinovată de moartea a zeci de mii de francezi, așa cum susțineau acuzatorii, sau nu a reprezentat decât un țap ispășitor care să mascheze incompetența autorităților de la Paris? La aproape un secol de la dispariția să, Mata Hari pare că nu și-a dezvăluit încă toate secretele.
O apariție scandaloasă
Scandalurile au însoțit-o pe Mata Hari, pe numele ei adevărat Margaretha Geertrude Zelle, încă din primii ani ai vieții. Înscrisă de la vârstă de 14 ani la școală unei mănăstiri, pentru a deprinde bunele maniere și artă gospodăriei, așa cum o cereau obiceiurile vremii, tânăra olandeză avea să fie exmatriculată doi ani mai târziu pentru seducerea directorului instituției. Peste alți doi ani, Geertrude avea să își încheie adolescență cu o căsătorie scandaloasă, maritandu-se cu Campbell MacLeod, un vârstnic ofițer scoțian din armata olandeză, pasionat, mai degrabă, de aventuri amoroase și alcool, decât de întemeierea unei familii.
Citeşte continuarea în articolul „Mata Hari – nasterea unei legende”
Descoperă vă prezintă principalele semnificaţii istorice ale zilei de 15 octombrie:
1451 – Este ucis, la Răuseni, domnul Moldovei, Bogdan al II–lea (1449–1451), tatăl lui Ştefan cel Mare
1814 – S-a născut poetul, prozatorul şi dramaturgul Mihail Lermontov („Demonul”, „Un om ciudat”, „Un erou al timpului nostru”) (m. 27 iulie 1841)
1844 – S-a născut filosoful, poetul şi filologul Friedrich Nietzsche („Aşa grăit-a Zarathustra” – 1885, „Dincolo de bine şi de rău” – 1886) (m. 25 august 1900)
1893 – S-a născut (la Sinaia) Carol al II-lea (primul copil al regelui Ferdinand I şi al reginei Maria), rege al României în perioada 1930-1940. Carol al II-lea a părăsit România în septembrie 1940, a locuit un timp în Brazilia şi după 1947 s-a stabilit în Portugalia (m. 4 aprilie 1953, la Lisabona).
1917 – S-a născut Arthur M. Schlesinger Jr., istoric şi scriitor american, fost consilier special al lui Kennedy; este deţinătorul premiului Pulitzer în anul 1965 şi autor al lucrărilor „The Age of Roosevelt” – 1957,1958, 1960, „Kennedy or Nixon” – 1960 şi „The Imperial Presidency” – 1973 (m. 28 februarie 2007)
1920 – S-a născut cineastul Henri Verneuil, cunoscut pentru filmele „Des gens sans importance” – 1955, „Une manche et la belle” – 1957, „Carnaval” – 1953, „Maxime” – 1958 (m. 11 ianuarie 2002)
1922 – Încoronarea la Alba Iulia a lui Ferdinand (1914-1927) ca rege al tuturor românilor
1923 – S-a născut actorul Alexandru Sticlaru („La Moara cu noroc”, „Baltagul”) (m. 2006)
1989 – A încetat din viaţă Paul Georgescu, critic literar şi prozator, fostul redactor-şef al vechii Gazete literare; este autorul lucrărilor: „Pontice” – 1987 , „Solstiţiu tulburat” – 1982 (n. 7 noiembrie 1923)
1993 – La Stockholm, Nelson Mandela şi Frederik de Klerk au fost distinşi cu Premiul Nobel pentru pace, pentru contribuţia lor la eradicarea apartheidului
1998 – A încetat din viaţă actriţa Leopoldina Bălănuţă, prestigioasă interpretă de teatru (Teatrul Mic) şi film („Nunta de piatră” – 1972, „Balanţa” – 1992 şi „Ion: Blestemul pământului, blestemul iubirii” – 1979) (n. 10 decembrie 1934)
1999 – A încetat din viaţă Yosef Burg, unul dintre liderii istorici ai Israelului. S-a numărat printre semnatarii declaraţiei de independenţă a statului. (n. 31 ianuarie 1909, la Dresda)
2001 – A încetat din viaţă, la 77 de ani, actorul şi regizorul Jean Danet, fondatorul teatrului itinerant „Treteaux de France” (n. 14 ianuarie 1924)
2002 – A încetat din viaţă Ileana Berlogea, istoric literar şi teatrolog, profesor de istoria teatrului universal la Universitatea de Artă Cinematografică şi Teatrală din Bucureşti, autoare a unor monografii de scriitori, actori şi regizori, membră a UNITER şi a Uniunii Scriitorilor din România („Istoria teatrului universal. Antichitatea, Evul Mediu, Renaşterea”) (n. 16 august 1931)
2012 – Fostul rege al Cambodgiei, Norodom Sihanouk a murit la vârsta de 89 de ani, la Beijing, a avut una din cele mai lungi monarhii din Asia, el a abdicat în octombrie 2004 în favoarea fiului său Sihamoni, invocând vârsta şi motive de sănătate.