O nouă descoperire impresionantă pe epava unde acum 116 ani s-a găsit celebrul mecanism Antikythera. ,,Este neobişnuit să descoperi asta”
Rămăşiţele umane sunt foarte rar descoperite pe navele scufundate.
După 116 ani de la descoperirea mecanismului Antikythera, la sfărşitul lunii august, a fost descoperit un schelet ce aparţinea unui bărbat tânăr prins pe nava de marfă în momentul în care aceasta s-a izbit de roci şi s-a scufundat, în jurul anului 65 î.Hr.
Cea mai mare epavă antică a fost descoperită de scafandri în 1900, pe coasta insulei greceşti, Antikythera. Localizată la 45 de metri sub nivelul, apei în jurul navei au fost descoperite nenumărate artefacte, inclusiv monezi, ceramică, obiecte din sticlă, statui din marmură şi faimosul mecanism Antikythera (mecanism care era utilizat pentru a calcula data şi evenimentele astronomice).
O echipă de scafandri şi arheologi marini au revizitat epava în decursul anilor pentru a cartografia ce a mai rămas din epavă. pe 31 august, aceştia au făcut o nouă descoperire. ,,La prima scufundare din acest sezon, în primele minute după ce am ajuns la fundul apei, am găsit oase,” a declarat codirectorul proiectului, Brendan Foley.
Îngropat în podeaua marină printre nisip, pietre şi bucăţi de ceramică, scheletul descoperit include oasele de la braţe, ambii femuri, dinţi şi câteva fragmente din diferite coaste. De asemenea, a fost descoperit şi majoritatea craniului, deşi nu era complet intact, afirmă Foley. Femurul era destul de robust, iar dinţii nu erau tociţi. Experţii consideră, astfel, că scheletul ar fi aparţinut unui băiat tânăr, probabil la vârsta de 20 de ani.
Probabil experţii nu vor putea descoperi modul în care persoana a murit, fie că s-a înecat sau a fost zdrobit. Însă aceştia ar putea afla mai multe detalii despre victimă dacă vor reuşi să analizeze ADN-ul antic din oase.
,,Este greu să spunem la ce ne aşteptăm, deoarece este neobişnuit să descoperi astfel de rămăşiţe. Însă nu vom ştii dacă nu încercăm,” a declara Foley.
Sursa: MentalFLoss
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: