Numele obiectului vestimentar vine din cuvântul rostit de copiii francezi ,,tutu”, care înseamnă posterior. Costumul este un produs al evoluţiei care şi-a făcut debutul în 1832, care a devenit unul clasic în timp.
Fusta cunoscută ca tutu romantic (tutu lung) şi-a făcut prima apariţie în 1832 la Opera din Paris, când Marie Taglioni a purtat o fustă albă străvezie care i-a lăsat la vedere gleznele. Fusta a fost creată de Eugene Lami pentru spectacolul La Sylphide. De la sfârşitul secolului XIX, tutu-ul a început să devină mai scurt, pentru a uşura mişcarea balerinei şi pentru a-i lăsa descoperite picioarele. Fusta a culminat cu versiunea actuală a tutu-ului clasic.
Creatorii de modă au fost deseori implicaţi în crearea modelului pentru rochiile de balet. Creatori precum Cecil Beaton din Anglia, Christian Lacroix din Franţa şi Isaac Mizrahi, din Statele Unite ale Americii, au fost cei care au creat modele de tutu.
Dintre toţi creatorii de tutu din lume, puţini au reuşit să ajungă să aibă reputaţia lui Barbara Karinska (1886-1983). Aceasta a creat costume pentru baletul din New York de-a lungul multor ani.
Există mai multe versiuni ale tutu-ului modern. Modelul clasic este alcătuit din 10-12 straturi de tul tare, cusute de o pereche de pantaloni scurţi. Există două stiluri de tutu clasic: tutu-ul pancake, plat, care este aşezat pe un cerc, şi tutu-ul platter care este asemănător cu cel pancake, însă acesta este aşezat pe talie şi nu pe coapse.
Tutu-ul american cunoscut şi sub denumirea de balanchine este foarte scurt, realizat dintr-un tul mai moale.
Modelul tutu-ului romantic încă se bazează pe cel al balerinei Marie Taglioni, deşi materialele din care este confecţionat astăzi sunt mult mai uşoare şi mai transparente. Tivul fiind amplasat între genunchi şi gleznă.
Tutu-ul bell sau inversat se află între cel clasic şi cel romantic. Este alcătuit din mai multe straturi de tul care se aşează similar cu tutu-ul clasic, însă straturile sunt mai lungi.
Sursa: Vintage News
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: