Ziua în care ţarul Petru cel Mare impunea impozitul pe bărbi
Se spune că, undeva, în registrele administrative ale statului american Massachusetts există o taxă foarte aspră pentru purtătorii de barbă. Însă, de multe ori, astfel de zvonuri despre legi bizare şi vechi date de diverse state americane în urmă cu 150-200 de ani sunt simple legende urbane.
Din fericire, istoria are ascunsă în maneca ei şi un exemplu concret şi verificabil, referitor la o asemenea taxă, iar pentru acesta trebuie să îi mulţumim ţarului Petru cel Mare al Rusiei (1672 – 1725). Lui Petru I i s-au atribuit toate atributele posibile, de la „radical” la „nebun”; totuşi, taxa impusă pe barbă începând cu 5 septembrie 1698 este de natură să îl clasifice fără echivoc în cea din urmă categorie. În plus, ca o dovadă adiţională a faptului că, din prea mare dragoste (sau obsesie) pentru modernizarea Rusiei, ţarul ura efectiv bărbile, acei bărbaţi care nu renunţau nici în ruptul capului la podoaba facială şi acceptau să plătească taxa erau, totuşi, constrânşi să poarte medalii care atestau public faptul că barbile lor sunt absolut ridicole.
O revenire neaşteptată a urii faţă de barbă a avut loc în România, în perioada comunistă, când bărboşii nu erau priviţi cu ochi buni de Miliţie, pentru că erau consideraţi intelectuali şi potenţial periculoşi pentru regim.
Descoperă vă prezintă principalele semnificaţii istorice ale zilei de 5 septembrie:
1666 – Se termină Marele incendiu din Londra: 10.000 clădiri, inclusiv Catedrala Saint Paul din Londra, sunt distruse, însă numai 6 oameni au murit;
1698 – Ţarul Petru cel Mare al Rusiei a introdus un impozit pe bărbi, cu excepţia clerului şi a ţărănimii, pentru a-şi determina poporul să renunţe la obiceiurile orientale;
1725 – Nunta regelui Ludovic al XV-lea al Franţei cu Maria Leszczyńska;
1905 – Sub medierea preşedintelui SUA Theodore Roosevelt, războiul ruso-japonez a luat sfârşit prin semnarea tratatului de la Portsmouth;
1914 – Primul Război Mondial: A început prima bătălie de pe Marna, în care au murit 550.000 de soldaţi, după ce armata franceză a atacat armata germană care avansa spre Paris;
1916 – Primul Război Mondial: A început Bătălia de la Bazargic;
1939 – Japonia şi Statele Unite îşi declară neutralitatea în „războiul european”;
1940 – Suspendarea Constituţiei din februarie 1938; regele Carol al II-lea cedează generalului Ion Antonescu principalele prerogative regale;
1944 – Armata a IV-a română opreşte ofensiva germano-ungară din centrul Transilvaniei;
1972 – JO de la Munchen: Opt terorişti arabi, reprezentând grupul militant „Septembrie Negru”, au pătruns în Satul Olimpic, au ucis 2 membri ai delegaţiei Israelului şi i-au luat ostateci pe alţi 9. În timpul operaţiunii de salvare au murit ostaticii, 5 terorişti şi un poliţist.